ÎNTRISTATELE TRĂIRI
Trăim de-acum o tristă
primăvară
Cu moartea ce se plimbă
prin prejur,
Luând de-a valma om cu
părul sur,
Dar și copii cu inima
ușoară.
Lugubru clinchet tremur
ghioceii
Ce din zăpadă iasă
întristați,
Nu-i rupețI, că nu sunt
îmbucurați
De ce îmi văd și ei, ca
ochii mei.
Și-apoi nu văd ciopoare
de mioare
Cu miei pe câmpuri
fie-mi fericiți,
Nici mugurii pe ramuri
nu-s ieșiți,
Că-s zile-nnourate,
fără soare.
Nici pana mea nu știe a
mai scrie,
Hârtia parcă e prea
zgronțuroasă,
Cerneala-n călimară e
vâscoasă,
Iar muza mi-a plecat
în.... pribegie.
Mă duc acum să caut
pentru voi,
Speranța și un pic de
bucurie,
Clipita vieții voastre
să vă fie,
Lipsită de necazuri și
nevoi.
Voi căuta o altă
primăvară
Cu soare cald și pomi
ce-s înfloriți,
Cu oameni bucuroși și
fericiți
Ce au scăpat de-acum,
de-o grea povară.
Mircea Dorin Istrate
BIATA NOASTRĂ
PACE
Îmi umblă PACEA iar cu
CAPUL SPART
Fugind de un nebun
setos de sânge,
Împeriul să-și lărgească
ne-ncetat,
Și căruia pământul nu-i
ajunge.
Îmi umblă PACEA iarăși
SILUITĂ
De un nebun ce ține-n a
lui mână,
Destinul unei țări
înnevoită
De vrerea lui, veroasă
și nebună.
E PACAE iar a NIMĂNUI
Ca cerșetoarea de la
colț de stradă,
Ea a ajuns de râsul
târgului,
Findu-i rușine oamenii
s-o vadă.
Căci ea a fost în lume
VENERATĂ,
SPERANȚA cea mai
dragă-a tuturor,
Și-a orișicui ce-i
trăitori pe vatră,
DORITA clipă-a celor
care mor.
*
Măi oameni buni, ea
este SORA NOASTRĂ,
De care noi de-acum ne-am
DEPĂRTAT,
S-o-aducem ÎNAPOI, cu
vrerea noastră
C-avem de ea nevoie,
IMEDIAT.
Mircea Dorin Itrate
FRICA
Motto: Se-ngrașă iară
viermi-n cimitire,
Că
doamna cea cu coasa-i generoasă,
Ei de nimica încă nici
că-i pasă,
Că lasă-n urmă-i doar, nenorocire.
Întoarsă-i astă lume
de-acum cu capu-n jos,
Trecutul nu-i de fală,
n-ainte-i drum cețos,
Noi, bieți drumeți pe
cale, cu mii de poticneli
Pășit-am înainte în
crez și-n îndoieli.
*
Ca hoțul care-n noapte,
să prade a pornit,
Ea, FRICA cea de
moarte, în noi s-a cuibărit,
Ne-a-nfiorat nebuna
cu-a sale reci răcori,
Și stă în visul nopții
adesea până-n zori.
* *
A reușit iar RĂUL din
somn să mi-o trezească
Pe DOAMNA cea cu COASA,
ca iar să-mi obosească,
Cosind la IARBĂ CRUDĂ
în large, mari postăți,
Din câmpul TINERIMI,
ca-n urmă-n alte dăți.
Oprească-se NEBUNUL
setos de-atâta sânge,
De fală și mărire, ce
parcă nu-i ajunge
Să stea pe soclul
lumi-n a soarelui lumină,
Vrând lumea-i la
piciore, cerșindu-i a sa milă.
El nu-nțelege oare, că
mersul ăstei lumi
N-ainte mi se mișcă
doar cu acei ce-s buni?
Iar ceilalți,
NEBUNATICI, din mers vor s-o oprească,
Și în trecut
s-o-ntoarcă, să mi-o nenorocească.
Dar uneori cu toții îmi
suntem vinovați
Că-n scaunul puterii,
de noi mi-s înălțați
Toți scelerații lumii
ce cred că-s dumnezei,
Când ei sunt bieți
lunatici, nebuni prea cruzi, atei.
Mircea Dorin Istrate
ÎNTREB DESTINUL
Pe unde umbli dragă
FERICIRE?
Ai rătăcit a noastre
vechi cărări?
De ce-ai luat cu tine
cea IUBIRE?
Și încă omeneștile
IERTĂRI?
De ce ne lași pe noi în
voia SORȚII,
Ne-ncerce-atâtea GRIJI
și mari NEVOI?
Stăm mult prea mult
de-acum în preajma MORȚII,
Și sufletu-i PUSTIU și
STERP în noi.
**
Mai stai cu noi, că
prea ți-s numărate
A tale CLIPE ce prea
rar le dai,
Ne satură s-avem și noi
de toate,
Că prea puțin gustat-am
al tău Rai.
Ascultă ruga noastră
preasmerită,
Și fii cu noi în aste
vremuri dure,
Te-om ține-n puf
clipita-ți preamărită,
Să nu mai pleci de-aicea-n
veci purure.
03.03.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu