Fața și reversul

 

                                                                                           de Gheorghe Pârja

A trecut aproape o jumătate de lună de când a început războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei. Ziua de 24 februarie, ora 5 dimineața, anul 2022, a devenit o bornă tristă, când s-a pus în mișcare invazia. S-a scurs un timp suficient pentru a ne da seama că mulți dintre români s-au alăturat cauzei Ucrainei, dar sunt și semeni care nu consideră că Rusia greșește când ucide și distruge, iar liderul ei nu scapă o lacrimă. Pare un om fără suflet. Și orice ar face Putin, fostul cancelar german Gerhard Schroder nu se desparte de el. Îi este devotat trup și bani. Este pentru prima dată când simt războiul atât de aproape. Nu am cum să admit moartea nevinovată, alungarea oamenilor din vatra lor, ori ruinarea caselor. Cum să nu fiu revoltat când văd copiii trecând frontiera prin frig și răbdând de foame. Ce vină au aceste ființe, care mizează pe un viitor liniștit?

N-am cum să stau calm când se aruncă rachete ucigătoare și tancurile mărșăluiesc în coloană. Ni se sugerează să fim mai cumpăniți când îmbrățișăm orbește cauza ucraineană. Eu mă întristez de moarte, suferință și disperare. Sunt alături de acești oameni năpăstuiți. Dar vedem cu ochii că, într-un conflict, părțile au partea lor de motivare, firească, dar și exagerări, ca în vreme de război. Au o față, care caută să convingă lumea, dar și un revers, care-i încâlcește înțelesul. Mulți susțin că în acțiunea lui, Putin este atemporal. Adică un fel de rătăcit în această realitate însângerată. Dacă ne gândim la scopul propus, de refacere a imperiului Rus și dominarea a cel puțin jumătate din Europa, omul are serioase defecte de viziune. Dar din punctul lui de vedere, a fost consecvent cu el, și generalii lui, calculându-și cu atenție fiecare mișcare.

Doresc a spune că invazia rusească a fost pregătită din timp. Numai că Putin nu a fost suficient de rațional. Cred că și grandomania l-a orbit. Nu a luat în calcul imprevizibilul. A crezut că sentimente, precum demnitate, onoare, patriotism, numai la ruși s-ar putea găsi. A mai visat că armata rușilor va fi primită cu flori în plină iarnă, evident din partea populației rusofone. Doar că rușii au fost întâmpinați de populația civilă cu cocktailuri Molotov, cu furie. Cu mâinile goale opreau tancuri. Și Putin pare împotmolit în propria lui propagandă. A crezut că va intra pe cai mari în Kiev, o parte a armatei ucrainene va dezerta, va înlocui actuala conducere cu una loială lui. Nu a fost să fie așa. Strategii ruși nu au luat în calcul patriotismul adversarilor, o dimensiune mai greu de evaluat. Cu toată intuiția, generalii și specialiștii ruși nu au luat în seamă transformarea unui actor de comedie în președinte de țară, cu însușiri cerute în vreme de război.

Putin a mizat pe un președinte ridicol, care va cere pacea, ori va fugi în străinătate, lăsându-i lui țara. Cum a făcut un predecesor de la Kiev. Actorul de comedie, ales președintele Ucrainei, s-a dovedit, deocamdată, un lider adevărat, dând o pildă personală, care i-a însuflețit pe ucraineni. A fost subestimată valoarea vremurilor de cumpănă în istorie, care poate naște conducătorii necesari. Cum s-a întâmplat cu Volodimir Zelenski. Care se opune cu îndârjire agresorului rus, având un discurs ferm și cu atenționări față de NATO. Curajul de a chema Alianța în ajutor i-a surprins pe mulți. Apoi cererea răspicată de a adera la Uniunea Europeană, ocolind unele proceduri, a făcut din președintele Zelinski un personaj adecvat pentru vremuri de criză acută. Un admirabil președinte de țară pentru vremi de restriște!

Putin nu a luat în seamă, până la capăt, că imaginile transmise de pe front, mai ales drama femeilor și copiilor, vor crea un șoc opiniei publice mondiale. Nici prietenul lui, Viktor Orban, nu a îndrăznit să neglijeze aceste reacții umanitare. Apoi, Putin nu a luat seama la o realitate exprimată de istorie. Multă vreme cele două popoare au stat sub aceeași cupolă a destinului, și-au împrumutat limba și obiceiurile. De aceea crede Putin că ucrainenii sunt ruși. Nu, Taras Sevcenko este poet de limbă ucraineană, iar Serghei Esenin este poet de limbă rusă. Pe o față este unul, iar pe reversul medaliei, cu aceeași semeție, stă celălalt. Teoria liderului rus că Ucraina nu există ca țară s-a întors împotriva lui. A vrut, și mai vrea, să o șteargă de pe harta lumii, dar i-a dat un contur mult mai apăsat. O lume întreagă a aflat că există o Ucraină independentă, invadată de Federația Rusă. O țară cu o putere militară mai mică decât a agresorului, care a reînviat onoarea națională. Onoarea ca armă.

Se caută soluții din partea unor puteri, se discută în timp ce oamenii sunt omorâți, ori alungați din țară. Dar să nu uităm că o bâtă are două capete! Doamne, dă-le minte și dă-ne la toți pace!