PARADISUL NU E SINGUR...

„SINGUR PRIN PARADIS” roman de Astalus Ioan apărut la Editura Fundației ASTURIAN, Tg. Mureș, 2008

Motto: „Trebuie ca să fii pregătit ca să urci foarte sus, dacă vrei să vezi cât mai departe. Merită să faci orice sacrificiu ca să intri în lumea atât de fascinantă a poveștilor de dragoste. Doar cel ce îndrăznește să străbată imensitățile, are privilegiul de a reveni, ca să ne spună cum a fost acolo.”(Marian Demian -Nurnberg)

Scriitorul și sculptorul Astalus Ioan scrie un roman de dragoste care ne arată chiar de la capitolul întâi imaginea a doi îndrăgostiți pe nume Lia și Ian care cu multă determinare părăsesc forfota orașului spre a se relaxa într-un loc numai de ei știut, spre a uita de timpul nemilos care le măsura existența. Absolut totul despre aventurile celor doi demonstrează că nu sunt „singuri” se apreciază unul pe celălalt, se iubesc, au aceleași idealuri...

Prin fața ochilor IAN vede prin aducere aminte imaginile dintr-un sat „unde ulițele nu se uscau niciodată din cauza noroaielor”-cum o ființă de după o perdea îi urmărea deseori, iar el nu știa cine este, doar când trecea prin fața acelei case îl încerca aceeași senzație.

Era un sat real sau doar în imaginația lui? E întrebarea ce și-o pune Ian. Cei doi privesc cerul, unul privește „cerul din nori”, altul „cerul din noi”.

Sunt povestiri „cu lumi paralele”, dematerializări, realitatea devenită ficțiune și invers pe care le trăiește aievea sau în vis personajul principal Ian; satul fantomă din vis e real sau nu?

-atmosfera capitolelor I-V aceeași de poveste a doi îndrăgostiți de prezentul real, dar „ teleportați” în amintirile și poveștile trecutului apropiat sau mai îndepărtat al copilăriei;

-povestirea e fluentă și captivantă de la un capitol la altul ca-ntr-un roman de Agatha Cristi;

-episodul amintire din copilărie-cu frunzele din curtea școlii adunate grămadă ca niște căpițe de fân în care se aruncau copiii plonjând ca-ntr-un lac/ episodul lovirii la căderea-joc cu capul de greblă.

 

-pe un fond real de joc al îndrăgostiților aflați într-o pădure toamna- se derulează tot felul de amintiri (primirea coroniței de premiant, fotografia de sub saltea cu frumoasa femeie misterioasă);

-rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru” de mai multe ori, pătrunzând în miezul cuvintelor,  se spunea mereu același lucru, dar într-un alt mod, pentru a deveni altceva-„El nu schimba sensul cuvintelor, ci substanța lor. Pătrundea în adâncul lor pentru a le da strălucire...”

-din Shakespeare recită eternul îndrăgostit care se gândește și el mereu la sensul vieții: „Nemernic dacă ești sau înger deopotrivă, /același prevăzut final îți este hărăzit./ Corabia ta pluti-va în derivă/ de n-ai

 s-asculți cuvântul nerostit./ Actor prin praful altor vremi,/ copil sau chiar bătrân  de-ai fi,/  tu joacă-te că viața-i scurtă/ și -ntr-un final vei izbândi!”

-ideea de a se călugări, de a-și dovedi sie însuși credința prin vizite la mănăstiri din România și din Balcani;

-ajuns în Paradisul bacovian- Ian se simte singur-„doar el ajunse , vremelnic, ce-i drept, în Paradis, dar nu și-ar fi închipuit că-i atât de pustiu, că-i atât de straniu și de păgân...Urmele pașilor desculți întipărite pe obrazul plajelor imense, parcă vorbeau de alți trecători, de alți nebuni îndrăgostiți, care nu au suportat Fericirea și Dragostea.”

-păsări călătoare, frunze călătoare, ochi expresivi („Dacă ai  fi conștientă cât îți sunt de expresive privirile ai putea câștiga mai mulți prieteni decât dușmani...privirile arată mai repede decât crezi și decât vorbești ceea ce gândești. Mai pe scurt ele te trădează.”)

-fantezie și magie conțin toate convorbirile celor doi îndrăgostiți care brodează romanul de la un capăt la altul;

-în drum spre o biserică de lemn de pe deal conversația celor doi e la fel de savuroasă și spontană/ plină de neprevăzut cum spontan e și gândul călător într-un spațiu imaterial;

-„Ce-i  chiar atât de greu de crezut că ceea ce visezi poate fi și în realitate?”

Ea (LIA) - femeia ideală din vis poate fi reală sau un „alter ego” al scriitorului cu care dialoghează în mod armonios.

-Ian află cu stupoare că  Lia e evreică  de vreme ce știa să explice obiceiurile și tradițiile evreilor;

-interesantă este povestea clopotarului de la  Biserica din deal,/ viața oamenilor în timpul regimului Ceaușescu, seceta din 1946/ cei trei văd interiorul bisericii construită de Ștefan Cel Mare în 1475 și povestea bisericuței, a credincioșilor care„ au avut mult de îndurat”, lemnul e viu, imaginile sfinților de pe pereți  luați cu aparatul foto; Parfenie a Diacului e omul bisericii- cel care cere o fotografie cu el și biserica pe care au servit-o și tatăl lui  și străbunii lui-dar...cei de azi nu vor continua tradiția...concluzie sumbră aș zice...

-elogiu adus scriitorului arab Gigran Kahlil-„cel mai de seamă poet al secolului trecut...născut în ținutul legendar al secularilor cedrii ai Libanului...numit de critici ca fiind filozoful care a tradus Noul Testament în versuri...autorul poemului „Profetul” și al „Grădinii Profetului”-apărută postum în 1933; după Gibran „țelul omului nu trebuie și nu poate consta în omnisciență, omniprezență și nemurire, ci mai posibil în luminoasa dragoste, în claritate, compasiune, iertare, bunătate. Toate aceste virtuți trebuie să devină necesități pentru ca viața să fie adevărată, în același fel cum pâinea, apa, lumina și aerul sunt nevoi ale trupului. Ele devin legi interioare și a devia de la ele înseamnă a aduce suferință asupra ta.”

Final de roman deschis la interpretare, cu incertitudini! Foile „răposatului” conțin filozofia de viață a scriitorului Ioan Astalus ca de altfel tot romanul fiind presărat cu explicații științifice ale fenomenelor naturale și psihice pe care le dă Ian iubitei sale manifestând o nemăsurată curiozitate și interes pentru răspunsuri privind viața, iubirea, libertatea omului și nu în ultimul rând credința.

Parcă trăiește într-un vis/ Vis de necuprins/ Punte între real și ireal/ Purul adevăr al amintirilor/ Realitate și vis/ Ne poartă pe aripi în Paradis!

 Închei o dată cu poetul „că vis al morții eterne e viața lumii-ntregi”. Toată nostalgia manifestată prin scrierea aceasta lasă loc „paradisului din noi”,  lasă loc unei cărți bune ca o conversație cu un om deștept.

 Vă invit să citiți  romanul dragostei de viață și de libertate!

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, L.S. Baia Mare, filiala Maramureș, Ulmeni, martie, 2022