„SINGUR PRIN PARADIS” roman de Astalus Ioan apărut la Editura Fundației ASTURIAN, Tg. Mureș, 2008
Motto: „Trebuie ca să fii pregătit ca să urci foarte
sus, dacă vrei să vezi cât mai departe. Merită să faci orice sacrificiu ca să intri
în lumea atât de fascinantă a poveștilor de dragoste. Doar cel ce îndrăznește
să străbată imensitățile, are privilegiul de a reveni, ca să ne spună cum a
fost acolo.”(Marian Demian -Nurnberg)
Scriitorul și sculptorul Astalus Ioan
scrie un roman de dragoste care ne arată chiar de la capitolul întâi imaginea a
doi îndrăgostiți pe nume Lia și Ian care cu multă determinare părăsesc
forfota orașului spre a se relaxa într-un loc numai de ei știut, spre a uita de
timpul nemilos care le măsura existența. Absolut totul despre aventurile celor
doi demonstrează că nu sunt „singuri” se apreciază unul pe celălalt, se iubesc,
au aceleași idealuri...
Prin fața ochilor IAN vede
prin aducere aminte imaginile dintr-un sat „unde ulițele nu se uscau niciodată
din cauza noroaielor”-cum o ființă de după o perdea îi urmărea deseori, iar el
nu știa cine este, doar când trecea prin fața acelei case îl încerca aceeași
senzație.
Era un sat real sau doar în
imaginația lui? E întrebarea ce și-o pune Ian. Cei doi privesc cerul, unul
privește „cerul din nori”, altul „cerul din noi”.
Sunt povestiri „cu lumi paralele”,
dematerializări, realitatea devenită ficțiune și invers pe care le trăiește
aievea sau în vis personajul principal Ian; satul fantomă din vis e real sau
nu?
-atmosfera capitolelor I-V aceeași de
poveste a doi îndrăgostiți de prezentul real, dar „ teleportați” în amintirile
și poveștile trecutului apropiat sau mai îndepărtat al copilăriei;
-povestirea e fluentă și captivantă
de la un capitol la altul ca-ntr-un roman de Agatha Cristi;
-episodul amintire din copilărie-cu
frunzele din curtea școlii adunate grămadă ca niște căpițe de fân în care se
aruncau copiii plonjând ca-ntr-un lac/ episodul lovirii la căderea-joc cu capul
de greblă.
-pe un fond real de joc al îndrăgostiților
aflați într-o pădure toamna- se derulează tot felul de amintiri (primirea
coroniței de premiant, fotografia de sub saltea cu frumoasa femeie misterioasă);
-rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru”
de mai multe ori, pătrunzând în miezul cuvintelor, se spunea mereu același lucru, dar într-un
alt mod, pentru a deveni altceva-„El nu schimba sensul cuvintelor, ci substanța
lor. Pătrundea în adâncul lor pentru a le da strălucire...”
-din Shakespeare recită eternul
îndrăgostit care se gândește și el mereu la sensul vieții: „Nemernic dacă ești
sau înger deopotrivă, /același prevăzut final îți este hărăzit./ Corabia ta
pluti-va în derivă/ de n-ai
s-asculți cuvântul nerostit./ Actor prin
praful altor vremi,/ copil sau chiar bătrân
de-ai fi,/ tu joacă-te că viața-i
scurtă/ și -ntr-un final vei izbândi!”
-ideea de a se călugări, de a-și
dovedi sie însuși credința prin vizite la mănăstiri din România și din Balcani;
-ajuns în Paradisul bacovian- Ian se
simte singur-„doar el ajunse , vremelnic, ce-i drept, în Paradis, dar nu și-ar
fi închipuit că-i atât de pustiu, că-i atât de straniu și de păgân...Urmele
pașilor desculți întipărite pe obrazul plajelor imense, parcă vorbeau de alți
trecători, de alți nebuni îndrăgostiți, care nu au suportat Fericirea și Dragostea.”
-păsări călătoare, frunze călătoare,
ochi expresivi („Dacă ai fi conștientă
cât îți sunt de expresive privirile ai putea câștiga mai mulți prieteni decât
dușmani...privirile arată mai repede decât crezi și decât vorbești ceea ce
gândești. Mai pe scurt ele te trădează.”)
-fantezie și magie conțin toate
convorbirile celor doi îndrăgostiți care brodează romanul de la un capăt la
altul;
-în drum spre o biserică de lemn de
pe deal conversația celor doi e la fel de savuroasă și spontană/ plină de
neprevăzut cum spontan e și gândul călător într-un spațiu imaterial;
-„Ce-i chiar atât de greu de crezut că ceea ce
visezi poate fi și în realitate?”
Ea (LIA) - femeia ideală din vis poate
fi reală sau un „alter ego” al scriitorului cu care dialoghează în mod armonios.
-Ian află cu stupoare că Lia e evreică
de vreme ce știa să explice obiceiurile și tradițiile evreilor;
-interesantă este povestea
clopotarului de la Biserica din deal,/
viața oamenilor în timpul regimului Ceaușescu, seceta din 1946/ cei trei văd
interiorul bisericii construită de Ștefan Cel Mare în 1475 și povestea
bisericuței, a credincioșilor care„ au avut mult de îndurat”, lemnul e viu, imaginile
sfinților de pe pereți luați cu aparatul
foto; Parfenie a Diacului e omul bisericii- cel care cere o fotografie cu el și
biserica pe care au servit-o și tatăl lui
și străbunii lui-dar...cei de azi nu vor continua tradiția...concluzie
sumbră aș zice...
-elogiu adus scriitorului arab Gigran
Kahlil-„cel mai de seamă poet al secolului trecut...născut în ținutul legendar
al secularilor cedrii ai Libanului...numit de critici ca fiind filozoful care a
tradus Noul Testament în versuri...autorul poemului „Profetul” și al „Grădinii
Profetului”-apărută postum în 1933; după Gibran „țelul omului nu trebuie și nu
poate consta în omnisciență, omniprezență și nemurire, ci mai posibil în
luminoasa dragoste, în claritate, compasiune, iertare, bunătate. Toate aceste
virtuți trebuie să devină necesități pentru ca viața să fie adevărată, în
același fel cum pâinea, apa, lumina și aerul sunt nevoi ale trupului. Ele devin
legi interioare și a devia de la ele înseamnă a aduce suferință asupra ta.”
Final de roman deschis la
interpretare, cu incertitudini! Foile „răposatului” conțin filozofia de viață a
scriitorului Ioan Astalus ca de altfel tot romanul fiind presărat cu explicații
științifice ale fenomenelor naturale și psihice pe care le dă Ian iubitei sale
manifestând o nemăsurată curiozitate și interes pentru răspunsuri privind
viața, iubirea, libertatea omului și nu în ultimul rând credința.
Parcă trăiește într-un vis/ Vis de
necuprins/ Punte între real și ireal/ Purul adevăr al amintirilor/ Realitate și
vis/ Ne poartă pe aripi în Paradis!
Închei o dată cu poetul „că vis al morții
eterne e viața lumii-ntregi”. Toată nostalgia manifestată prin scrierea aceasta
lasă loc „paradisului din noi”, lasă loc
unei cărți bune ca o conversație cu un om deștept.
Vă invit să citiți romanul dragostei de viață și de libertate!
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, L.S. Baia
Mare, filiala Maramureș, Ulmeni, martie, 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu