Ca să înţelegem isteria după zvonul pornit de la o benzinărie din Beiuş potrivit căruia benzina ajunge la 11 lei, trebuie să facem un mic recurs în trecutul recent.
Odată cu eliminarea restricţiilor care au paralizat economia
în ultimii doi ani, se părea că viaţa îşi va relua cursul normal. Cât pe ce să
se întâmple, iată că o altă nenorocire, războiul, a luat locul pandemiei.
Ambele nenorociri au un punct comun: aduc moartea.
În forme diferite. Una dincolo de voinţa directă a omului, alta din cauza
oamenilor politici, a celor care conduc destinele a milioane de oameni cărora
le-a fost dat să se nască sau să trăiască în cele mai puterncie state din lume.
După 30 de ani de la înmormântarea “războiului rece”
cei doi adversari naturali, Rusia şi America, ca doi vulcani ţinuţi sub
presiune, şi-au reluat activitatea.
Ar fi nedrept să învinuim SUA şi alianţii săi din
NATO. Securea războiului a fost scoasă de o Rusie cuprinsă de nostalgia după
gloria de tristă amintire a defunctului URSS. Unii poate mai cred că URSS a
fost o „Uniune”. A fost doar un imperiu creat artificial, bazat pe dictatul
forţei, un sistem politic profund nedemocratic care şi-a întins hegemonia peste
întrega Europă de Est.
În cazul unei pandemii există speranţa că la un
moment dat se va termina de la sine. În cazul unui război de cucerire, aşa cum
este cel din Ucraina, bazându-ne pe exemple încă vii în conştiinţa omenirii –
Vietnam, Afganistan, Siria – nu ştii niciodată cum şi când se va termina
carnagiul.
După doar două săptămâni, o ţară a fost transformată
în ruine. Peste două milioane de refugiaţi şi-au părăsit ţara, mergând spre
vest. Deşi slavi, niciun ucrainean nu s-a îndreptat spre răsărit, spre raiul
lui Vladimir Putin. Fie şi acest mic amănunt
oferit de punctele cardinale, demonstrează cine are şi cine nu are
dreptate în marea confruntare a celor două sisteme antagonice, de o parte
democraţie şi libertate, de altă parte autoritarism şi costrângere.
Despre drama omului devenit „victimă colaterală” în
această confruntare a armelor nu mai este nevoie să amintim. Imaginile sunt
grăitoare: şiruri de tancuri, camioane cenuşii, soldaţi, împuşcături, clădiri
distruse, femei, copii, bătrâni, fiecare cu ce a apucat să strângă din casa
părăsită în grabă ca să-şi salveze vieţile.
O isterie generală s-a instalat în Europa, vechiul
leagăn al civilizaţiei occidentale, din care, spre norocul nostru, facem şi noi
parte chiar dacă, spre nenorocul nostru, cam la margine.
Nu mai suntem de multă vreme consideraţi soldaţii care
apără poarta creştinătăţii. Suntem, se pare, soldaţii care acum au de apărat
poarta libertăţii. Cât de pregătiţi
suntem pentru această sarcină grea, este o problemă dezbătută zi de zi, ceas de
ceas.
Auzim de zeci de ori pe zi, de sute de ori, că nu
trebuie să ne facem griji pentru că facem parte din NATO şi potrivit
articolului 5 din Tratat, un atac armat împotriva unei ţări este considerat un
atac la adresa NATO şi toate cele 30 de ţări îşi unesc forţele în apărarea
ţării agresate.
Invulnerabili din punct de vedere militar, cetăţenii români au
nenumărate alte vulnerabilităţi. Din păcate, după căderea unui regim identic
celui care a permis apariţia unui dictator precum Putin, România şi-a construit
un stat strâmb, nefuncţional, stresant, diform, întortocheat, răsucit,
birocratic, un stat în care cei plătiţi să apere legea şi ordinea se pot
pensiona la 45 de ani, iar politicienii (şi judecătorii CCR), nu se dau duşi de
la putere nici după ce primesc pensii speciale de zeci de ori mai mari decât
cetăţenii de rând pensionaţi la 65 de ani.
Chiar şi cele două cifre de pensionare, 45 şi 65, spun multe prin ele
însele de modul strâmb în care este construit statul român.
Că statul
român este nefuncţional, mai neajutorat ca un „analfabet funcţional”, cum îi
place preşedintelui Iohannis să-i numeasscă pe cei neşcoliţi, o demonstrează
întâmplările de zi cu zi.
Iată de pildă isteria care a cuprins România la un o
simplă manipulare pe reţelele de socializare cu preţul benzinei care ar fi
urmat să urce la 11 lei.
Benzinăria din Beiuş de la care a pornit zvonul, se
ridică la nivelul Republicii din Ploieşti, sau mai aproape de noi, a jocurilor
piramidale de tip caritas din Clujul anilor 1990. Care să fie cauzele acestei
vulnerabilităţi în faţa manipulărilor? Superficialitatea reţelor de socializare
scăpate de sub orice control?
Incapacitatea de comunicare a statului care continuă
să dispreţuiască informaţia riguroasă, profesionistă, a statului care în ciuda
conjuncturii internaţionale continuă să ignore sistemul public de informare în
masă, va face din ce în ce mai multe victime, iar într-un final statul însuşi
riscă să devină victima propriei lui ignoranţe.
Aşa cum este construit acum, statul român are toate
şansele să devină victima proprie sale lipse de discenământ care-i guvernează
gândirea politică, socială şi economică.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informația zilei Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu