În intervalul 15.07-17.07.2022, salvatorii maramureșeni au intervenit pentru lichidarea a zece incendii. Dintre acestea, opt au fost incendii de vegetație uscată în urma cărora au ars circa 2 hectare de vegetație.
Pompierii militari băimăreni au intervenit vineri,
15.07., în localitatea Coruia, unde acoperișul unei case a fost cuprins de
flăcări. În urma incendiului au ars circa 20 de metri pătrați de acoperiș din
lemn. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui coș de fum defect.
Ieri, 17.07., pompierii militari din cadrul
Detașamentului Baia Mare au intervenit în Făurești pentru lichidarea unui
incendiu izbucnit la niște anexe gospodărești.
Flăcările au mistuit circa 50 de metri pătrați de acoperiș din lemn și 2
uși.
Având în vedere că în zilele ce urmează
temperaturile vor fi ridicate, iar numărul incendiilor de vegetație uscată din
ultima perioadă a început să crească, pompierii maramureșeni le reamintesc
cetățenilor măsurile de prevenire care trebuie respectate pe timpul lucrului cu
focul deschis:
- nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de
incendiu și pe timp de vânt;
- nu utilizați focul deschis la distanțe mai mici de
10 m față de materiale sau substanțe combustibile (casă, șură, depozit de cereale,
pădure etc);
- arderea miriştilor, resturilor vegetale,
gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri
special amenajate;
- cetăţenii se vor interesa la primărie, în ceea ce
priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate, în care se adună
resturile menajere şi vegetația uscată din localitate în scopul arderii;
- arderea resturilor vegetale, gunoaielor,
deşeurilor şi miriştilor să se facă numai pe baza permisului de lucru cu foc,
după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de
urgenţă;
- asigurați supravegherea permanentă a arderii şi
stingeți jarul după încetarea acesteia.
Totodată, pompierii le reamintesc cetățenilor că în
conformitate cu HGR nr. 537/2007, privind stabilirea şi sancționarea
contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, arderea
resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile,
fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru
împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, reprezintă contravenţii şi se
sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500.
ISU MARAMURES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu