Jaloanele amână remanierea guvernamentală

 

                                                                                                de Dumitru Păcuraru

Dacă ultimele zile din iunie se părea că prima săptămână a lunii iulie va fi una a remanierii, aşa cum promitea primul ministru Nicolae Ciucă, iată că “pedeapsa” se amână. Toţi miniştri cabinetului Ciucă au luat notă de trecere. Promovare de sută la sută. Dar asta, a ţinut să precizeze premierul, după o consultare cu preşedintele Iohannis, nu înseamnă “un cec în alb”.

Ceea ce i-a salvat pe miniştri sunt jaloanele PNRR îndeplinite de toate ministerele. Datorită acestor “jaloane” cerute de Comisia Europeană, în următoarea perioadă vor veni banii alocaţi României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Iată o veste bună. Se pare că România şi-a făcut lecţiile. Dacă nu ar fi venit această nenorocită de criză a scumpirilor, cu siguranţă România ar fi făcut un salt peste sărăcie.

Aşa cum spuneam în editorialul de ieri, toate evaluările urmate de demiterea unor miniştri s-au lăsat cu conflicte şi certuri politice, mergând până la căderea unui guvern. În urmă cu zeci de ani când premierul Emil Boc l-a dat afară pe ministrul PSD Dan Nica, s-a spart prima mare coaliţie PDL-PSD.

Mai târziu, în anii pandemiei de Covid, când premierul Florin Cîţu l-a demis pe ministru de Justiţie Stelian Ion, USR s-a supărat atât de tare încât a ieşit de la guvernare.

O remaniere guvernamentală este un test pentru partidele aflate la guvernare, nu pentru miniştri. Dacă unui partid i se pare că ministrul său are o prestaţie bună, iar premierul este de altă părere, ce instanţă imparţială poate da un verdict? Preşedintele ţării are ultimul cuvânt. În cazul de faţă cel care a decis dacă trebuie să plece vreun ministru a fost preşedintele Klaus Iohannis.

Dacă până ieri era vorba să fie schimbaţi patru miniştri, de la Vasile Dâncu, ministrul Apărării la Virgil Popescu, ministrul Energiei, de la ministrul Turismului Daniel Cădariu la Eduard Novak, ministrul Sportului, într-un final s-a ajuns la concluzia că toţi patru şi-au onorat funcţiile şi merită să-şi păstreze portofoliile.

Atunci, pe bună dreptate, se pune întrebarea de ce s-a făcut atâta tevatură pe evaluarea miniştrilor? În mod normal, primul ministru trebuie să prezinte starea României, desigur în tandem cu preşedintele. Este ca şi cum la evaluarea CFR-ului s-ar lua în calcul prestaţia controlorilor, a mecanicilor de locomotive, nu a conducerii CFR.

Răspunsul poate fi găsit în nevoia politicienilor, a liderilor partidelor, de a fi mereu în atenţia opiniei publice.

Emil Boc zicea că remanierea se face, nu se discută. După cum se vede, de data aceasta s-a discutat, dar nu s-a făcut.

Trebuie spus că nu s-ar fi rezolvat mare lucru. Miniştri “pe făraş” cum zice presa, nu sunt cu nimic mai slabi decât restul miniştrilor.

De exemplu, schimbarea ministrului Sportului Eduard Novak pentru că nu a luat atitudine când s-a cântat imnul secuiesc în locul imnului ţării, ar fi putut provoca ieşirea UDMR de la guvernare.

Remanierea ministrului Apărării ar fi fost surprinzătoare atâta vreme cât Vasile Dâncu se distinge ca o mare personalitate faţă de ceilalţi miniştri, unii iluştri necunoscuţi.

Dacă premierul ar fi fost ceva mai atent la opinia publică ar fi propus, totuşi, remanierea unui ministru.

Evident, al ministrului Energiei. Populaţia a rămas cu impresia că scumpirile puteau fi stopate dacă ministrul Virgil Popescu era ceva mai implicat. Sacrificarea lui ar fi adus un surplus de imagine guvernului Ciucă.

În rest, nu este nici prima, nici ultima remaniere care se anunţă, dar nu se face.