de Dumitru Păcuraru
Dacă ultimele zile din iunie se părea că prima săptămână a lunii iulie va fi una a remanierii, aşa cum promitea primul ministru Nicolae Ciucă, iată că “pedeapsa” se amână. Toţi miniştri cabinetului Ciucă au luat notă de trecere. Promovare de sută la sută. Dar asta, a ţinut să precizeze premierul, după o consultare cu preşedintele Iohannis, nu înseamnă “un cec în alb”.
Ceea ce i-a salvat pe
miniştri sunt jaloanele PNRR îndeplinite de toate ministerele. Datorită acestor
“jaloane” cerute de Comisia Europeană, în următoarea perioadă vor veni banii
alocaţi României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Iată o veste bună. Se
pare că România şi-a făcut lecţiile. Dacă nu ar fi venit această nenorocită de
criză a scumpirilor, cu siguranţă România ar fi făcut un salt peste sărăcie.
Aşa cum spuneam în
editorialul de ieri, toate evaluările urmate de demiterea unor miniştri s-au
lăsat cu conflicte şi certuri politice, mergând până la căderea unui guvern. În
urmă cu zeci de ani când premierul Emil Boc l-a dat afară pe ministrul PSD Dan
Nica, s-a spart prima mare coaliţie PDL-PSD.
Mai târziu, în anii
pandemiei de Covid, când premierul Florin Cîţu l-a demis pe ministru de
Justiţie Stelian Ion, USR s-a supărat atât de tare încât a ieşit de la
guvernare.
O remaniere
guvernamentală este un test pentru partidele aflate la guvernare, nu pentru
miniştri. Dacă unui partid i se pare că ministrul său are o prestaţie bună, iar
premierul este de altă părere, ce instanţă imparţială poate da un verdict?
Preşedintele ţării are ultimul cuvânt. În cazul de faţă cel care a decis dacă
trebuie să plece vreun ministru a fost preşedintele Klaus Iohannis.
Dacă până ieri era
vorba să fie schimbaţi patru miniştri, de la Vasile Dâncu, ministrul Apărării
la Virgil Popescu, ministrul Energiei, de la ministrul Turismului Daniel
Cădariu la Eduard Novak, ministrul Sportului, într-un final s-a ajuns la
concluzia că toţi patru şi-au onorat funcţiile şi merită să-şi păstreze portofoliile.
Atunci, pe bună
dreptate, se pune întrebarea de ce s-a făcut atâta tevatură pe evaluarea
miniştrilor? În mod normal, primul ministru trebuie să prezinte starea
României, desigur în tandem cu preşedintele. Este ca şi cum la evaluarea
CFR-ului s-ar lua în calcul prestaţia controlorilor, a mecanicilor de
locomotive, nu a conducerii CFR.
Răspunsul poate fi
găsit în nevoia politicienilor, a liderilor partidelor, de a fi mereu în
atenţia opiniei publice.
Emil Boc zicea că
remanierea se face, nu se discută. După cum se vede, de data aceasta s-a
discutat, dar nu s-a făcut.
Trebuie spus că nu s-ar
fi rezolvat mare lucru. Miniştri “pe făraş” cum zice presa, nu sunt cu nimic
mai slabi decât restul miniştrilor.
De exemplu, schimbarea
ministrului Sportului Eduard Novak pentru că nu a luat atitudine când s-a
cântat imnul secuiesc în locul imnului ţării, ar fi putut provoca ieşirea UDMR
de la guvernare.
Remanierea ministrului
Apărării ar fi fost surprinzătoare atâta vreme cât Vasile Dâncu se distinge ca
o mare personalitate faţă de ceilalţi miniştri, unii iluştri necunoscuţi.
Dacă premierul ar fi
fost ceva mai atent la opinia publică ar fi propus, totuşi, remanierea unui
ministru.
Evident, al ministrului
Energiei. Populaţia a rămas cu impresia că scumpirile puteau fi stopate dacă
ministrul Virgil Popescu era ceva mai implicat. Sacrificarea lui ar fi adus un
surplus de imagine guvernului Ciucă.
În rest, nu este nici
prima, nici ultima remaniere care se anunţă, dar nu se face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu