Deputatul AUR Dan Tanasă a afirmat, marţi, 4 octombrie, că statul român a fost „complet eliminat” din proiectul gazelor din Marea Neagră, în condiţiile în care acestea sunt vândute „direct” unei companii străine, „pe mulţi ani de acum înainte”.
„După ce în februarie, Virgil Popescu, ministrul PNL
al Energiei, ne spunea că prima moleculă de gaz din Marea Neagră va fi extrasă
anul acesta, un lider important al coaliţiei de guvernare ne spune că, de fapt,
gazul extras, cel cu care se lăudau cei de la PSD şi PNL că va fi extras din
Marea Neagră, deja este vândut unei companii franceze, unei companii străine.
Iată că trădarea de ţară se dovedeşte cât se poate de evident, ceea ce a
susţinut AUR la votul pe Legea offshore că, de fapt, avem de-a face cu o
trădare de ţară. Practic, statul român a fost complet eliminat din ceea ce
înseamnă gazul din Marea Neagră, în condiţiile în care România a avut o
tradiţie pe ceea ce înseamnă extracţie şi prelucrarea petrolului, suntem în
situaţia în care gazele din Marea Neagră sunt vândute direct unei companii
străine, pe mulţi ani de acum înainte. (…) PSD şi PNL s-au bătut să scape ţara
de ruşi, să asigure independenţa energetică a României, până când au dat-o
altora, au vândut-o unei alte companii”, a susţinut Tanasă, într-o conferinţă
de presă.
El a adăugat că s-a ajuns în situaţia în care
resursele ţării ajung la companii străine care apoi le vor vinde în România la
preţuri „mult mai mari”, acuzând PSD şi PNL că nu acţionează pentru
independenţa energetică.
„Independenţa energetică a României, de care vorbeau
PSD şi PNL, este o marotă şi se vede că am ajuns să vindem resursele României
direct ca, ulterior, tot acele companii să ne vândă nouă la preţuri mult mai
mari. Tot ce înseamnă acţiuni pe care le fac PSD şi PNL în zona energetică sunt
acte de trădare naţională. Vă reamintesc vânzarea Termo Mintia, vă reamintesc
închiderea minelor – AUR a votat împotriva închiderii minelor, a tuturor
minelor. Tocmai de aceea există acest artificiu pe care PSD l-a băgat ca să
prelungească agonia unei mine doi – trei ani, însă noi nu suntem de acord. În
acest moment, există state în Uniunea Europeană, cum e Polonia, de exemplu,
care produce curent electric din cărbune”, a menţionat deputatul AUR
Sursa:NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu