În legea lor

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

Cine mai are răbdare să urmărească ciudatul circ cu majorarea pensiilor poate spune fără teamă că suntem cam unici prin câmpiile dezordinii. Cu toată înțelegerea față de politicienii implicați în această cavalcadă, nu au nicio iertare pentru încrucișările făcute, deoarece nu dau semne de omenie. Coaliția face licitație politică pe nervii pensionarilor. Unde s-a mai văzut atâta sfidare a demnității oamenilor? Seară de seară, desfac un ghem, dar nu-i dau de cap. Apar la televizor, fără jenă, ca într-o piesă absurdă să-i vadă lumea cum bat apa în piuă. Sunt de un cinism fără margini când vin în fața țării cu aceeași poveste, care nu se mai termină.

Este un subiect obositor și de durată. Încât și scrisul meu pe această temă parcă este fără folos. Și totuși nu pot rămâne indiferent când sunt răsuciți în așteptări milioane de oameni. Tehnica amăgirii este extrem de dăunătoare pentru cei ce privesc în zare. Multe și presante sunt prioritățile României, dar parcă nimic nu este mai urgent, din partea celor care și-au dorit puterea, decât să îi umilească pe cei care privesc cuponul de pensie ca pe lumina ochilor. Că a venit trufia facturilor care bate la ușa noastră. Unii mai pot suporta agresiunea creșterii lor, altora nu le ajunge pensia nici să-și plătească taxele, medicamentele. Milioane de români, după o viață de muncă, cotizând legal la fondul de pensii, așteaptă mila celor de la putere.

Tabloul este dramatic. De neînțeles cum nu se pot înțelege să poată face un pic de bine multor oameni din această țară. Pe această temă nici nu ar trebui să se poarte discuții contradictorii în văzul țării. Că face parte din interesul național. Presa titrează scandalul pensiilor ca fiind cea mai mare ceartă din guvern! Pesediștii insistă cu majorarea diferențiată. Liberalii scot din mânecă un alt procent de majorare. Udemeriștii, că și ei sunt în Coaliție, sunt de acord cu majorarea. Apoi tac, că așa este mai electoral. Fiecare discută în legea lui. Cu electoratul lui, că a început bătălia pentru viitoarea putere. Și se mizează pe votul pensionarilor, care sunt o forță la urne. Depinde cu cine vor merge la vot.

De ce atâta dezbatere fără final? Cât mai durează agonia așteptării? Este limpede că din sufletul nostru cu multe întrebări se caută capital electoral. Dar trebuie să ne gândim cu limpezime că totul este o promisiune încurcată. În lipsa unui proiect de buget, care să arate realitatea economică, politicienii au considerat să se prezinte în fața națiunii cu propuneri variabile. Sunt sufocante și demne de lumea lui Păcală. Într-o singură săptămână s-au dat 553 știri despre pensii. Și moara informațiilor merge în gol. Orice minte echilibrată nu poate pricepe nimic. Era mai bine, și mai ocrotitor pentru starea noastră de spirit, dacă toate discuțiile încrengate, necesare până la urmă, să se fi purtat în laboratoarele politice și când se decantează aurul concluziilor să ni-l arate și nouă.

Ce rău v-am făcut, domnilor, să ne țineți ostateci la toate variantele imprecise oferite în public? Este clar că pensiile trebuie să crească, avem o inflație mare, care îi afectează pe cei cu venituri mici. Dar pe lângă nevoie ni se flutură și constrângerea bugetară. Creșterile trebuie să țină cont de resursele României. Potrivit acestui punct de vedere, vânturarea de cifre electorale nu-i ajută pe cei care privesc în zare. Ca plugarii lui Ion Creangă, în așteptarea mâncării, care nu mai sosea pe tarla. Așa că nu avem cum să ne potrivim ceasurile după legea lor. Ci vă rugăm, iute, potriviți-vă gândirea financiară după nevoile oamenilor. Că e multă așteptare în sufletul lor.

Am scris acest text după ce m-am întors dintr-o comună din Maramureș. De acolo am luat pulsul acestei stări de fapt. Acei oameni vorbeau despre dreapta cumpănă a vieții. Și despre legea omeniei, care nu a dispărut, cu totul, din lumea asta.