de Gheorghe Pârja
Cine mai are răbdare să urmărească ciudatul circ cu
majorarea pensiilor poate spune fără teamă că suntem cam unici prin câmpiile
dezordinii. Cu toată înțelegerea față de politicienii implicați în această
cavalcadă, nu au nicio iertare pentru încrucișările făcute, deoarece nu dau
semne de omenie. Coaliția face licitație politică pe nervii pensionarilor. Unde
s-a mai văzut atâta sfidare a demnității oamenilor? Seară de seară, desfac un
ghem, dar nu-i dau de cap. Apar la televizor, fără jenă, ca într-o piesă
absurdă să-i vadă lumea cum bat apa în piuă. Sunt de un cinism fără margini
când vin în fața țării cu aceeași poveste, care nu se mai termină.
Este un subiect obositor și de durată. Încât și
scrisul meu pe această temă parcă este fără folos. Și totuși nu pot rămâne
indiferent când sunt răsuciți în așteptări milioane de oameni. Tehnica amăgirii
este extrem de dăunătoare pentru cei ce privesc în zare. Multe și presante sunt
prioritățile României, dar parcă nimic nu este mai urgent, din partea celor
care și-au dorit puterea, decât să îi umilească pe cei care privesc cuponul de
pensie ca pe lumina ochilor. Că a venit trufia facturilor care bate la ușa
noastră. Unii mai pot suporta agresiunea creșterii lor, altora nu le ajunge
pensia nici să-și plătească taxele, medicamentele. Milioane de români, după o
viață de muncă, cotizând legal la fondul de pensii, așteaptă mila celor de la putere.
Tabloul este dramatic. De neînțeles cum nu se pot
înțelege să poată face un pic de bine multor oameni din această țară. Pe
această temă nici nu ar trebui să se poarte discuții contradictorii în văzul
țării. Că face parte din interesul național. Presa titrează scandalul pensiilor
ca fiind cea mai mare ceartă din guvern! Pesediștii insistă cu majorarea
diferențiată. Liberalii scot din mânecă un alt procent de majorare.
Udemeriștii, că și ei sunt în Coaliție, sunt de acord cu majorarea. Apoi tac,
că așa este mai electoral. Fiecare discută în legea lui. Cu electoratul lui, că
a început bătălia pentru viitoarea putere. Și se mizează pe votul
pensionarilor, care sunt o forță la urne. Depinde cu cine vor merge la vot.
De ce atâta dezbatere fără final? Cât mai durează
agonia așteptării? Este limpede că din sufletul nostru cu multe întrebări se
caută capital electoral. Dar trebuie să ne gândim cu limpezime că totul este o
promisiune încurcată. În lipsa unui proiect de buget, care să arate realitatea
economică, politicienii au considerat să se prezinte în fața națiunii cu
propuneri variabile. Sunt sufocante și demne de lumea lui Păcală. Într-o
singură săptămână s-au dat 553 știri despre pensii. Și moara informațiilor
merge în gol. Orice minte echilibrată nu poate pricepe nimic. Era mai bine, și
mai ocrotitor pentru starea noastră de spirit, dacă toate discuțiile
încrengate, necesare până la urmă, să se fi purtat în laboratoarele politice și
când se decantează aurul concluziilor să ni-l arate și nouă.
Ce rău v-am făcut, domnilor, să ne țineți ostateci
la toate variantele imprecise oferite în public? Este clar că pensiile trebuie
să crească, avem o inflație mare, care îi afectează pe cei cu venituri mici.
Dar pe lângă nevoie ni se flutură și constrângerea bugetară. Creșterile trebuie
să țină cont de resursele României. Potrivit acestui punct de vedere,
vânturarea de cifre electorale nu-i ajută pe cei care privesc în zare. Ca
plugarii lui Ion Creangă, în așteptarea mâncării, care nu mai sosea pe tarla.
Așa că nu avem cum să ne potrivim ceasurile după legea lor. Ci vă rugăm, iute,
potriviți-vă gândirea financiară după nevoile oamenilor. Că e multă așteptare
în sufletul lor.
Am scris acest text după ce m-am întors dintr-o
comună din Maramureș. De acolo am luat pulsul acestei stări de fapt. Acei
oameni vorbeau despre dreapta cumpănă a vieții. Și despre legea omeniei, care
nu a dispărut, cu totul, din lumea asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu