luni, 10 aprilie 2023

BJPD BM. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 10 - 15 aprilie 2023

 


                                                                       Luni, 10 aprilie

ora 17.00, Salonul Artelor

 Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției de artă fotografică intitulată „Roșu tradițional românesc”, în cadrul proiectului „Zestrea vie românească”, care îşi propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din ţară şi din străinătate cele mai importante valori ale cromaticii tradiţionale din România. Expoziția, cuprinzând o selecție de fotografii semnate de artistul fotograf băimărean Tudorel Ilie, ambasador al turismului maramureșean, poate fi vizitată la Salonul Artelor în perioada 10 – 22 aprilie 2023.

În program: demonstrație de încondeiere a ouălor de Paște.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Artiștilor Fotografi din România, Consiliul Județean Maramureș, Uniunea Creatorilor Profesioniști din România, Asociația EuroFotoArt Oradea și Clubul foto-video „Millenium” Baia Mare.

În fișierele atașate găsiți comunicatul de presă al artistului fotograf Ilie Tudorel, precum și afișul manifestării.


În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în perioada 14 - 17 aprilie 2023, biblioteca este închisă pentru public.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu