„GARNIZOANELE SOMNULUI” și „ad hominem” de NICOLAE TOMA

Volumul de poezii „ad hominem”este editat sub egida Fundației Culturale „Orient Latin”, Timișoara, la Eurostampa.

Oricât am încerca să redăm chipul naturii pe o copertă de carte - în acest caz - imaginea unui obiect/ sculptură de ceramică, care încearcă să vorbească și să transmită imaginativ sensul acestei lumi,  nu vom reuși acest lucru decât prin cuvinte să redăm tabloul sentimentelor umane - filtrate prin conștiința autorului.

Totuși imaginea copertei „Chipul naturii”-ceramică de Cătălin Zegrean  încearcă să ne apropie de ideile poetice.

Astfel poemul „Ad homines”care apare ca un final apoteotic -  ne transpune în universul poeziilor scrise de Nicolae Toma cu acele cuvinte cu o mare putere de sugestie.

Poetul N. Toma asemeni  lui Iisus își pune inima drept scut și cere:

„dreptul la rugă

și nicidecum orbirea

nu va fi scăpare și nici scrumul

cel fără sfârșit

răstignește poetul

ce-a îndrăznit să cânte nemurirea

la porțile nesomnului numai inima lui veghează

înconjurată de gânduri gestează poemul și-l bate în cuie pe cruce”    (Ad hominem)

Urmând parcă „drumul crucii” împreună cu Domnul Nostru Iisus Hristos în poezia de mai jos izbucnește imaginea realului:

„Niciodată nu mă-nvăț minte

Mereu scuipat

Mereu ne-nvins

Cred î răstignire

Și-n două mii de ani de plâns”     (Ceremonia realului)

Iluzie și real, vis și realitate, imagine și concretul existenței, narcisismul zilei pe care o trăim le regăsim în poezia Narcis:

„ Pe margini de ape/ Narcis își contempla/ Visarea lui un templu/ De lacrimi rostogolind/ Nu plângea sfârșitul/ Fără de sfârșit/ Doar umbra fără umbră/ Iubirea lui fără/ Fâlfâit de aripi/ Noaptea cea fără de lună/ Noaptea cea neagră fără răsărit”. 

Volumul de poeme „Garnizoanele somnului” apărut la Editura Anthropos, 2009, are ca motto:„Slăbiciunea mea mi-e

dragă. Țin la imperfecțiunea mea ca la rațiunea mea de a fi.”( Anatole France)

Ca-ntr-o creație poetică asemănătoare cu acea creație divină, poeziile din acest volum realizează o paralelă lingvistică între cele două idei de creație. Scriitorul coboară prin cuvinte meșteșugite în adâncimi ale subconștientului colectiv și ale tradiției creștine.

Astfel în „Prima zi”:

-nu stârni cuvântul/ într-o bună zi se va întoarce cu oști multe/ și fără de speranță îți va fi sfârșitul...

În „A doua zi” se dau atributele credinței creștine:

-nu te mai ascunde în inima ta/  ca-ntr-o mare de nerecunoștință/ în univers e o singură cale/ pentru cei puri și veșnic plânși/ nu-nceta să privești frumusețea/ ca pe-o speranță de bine/ numai gândul cel bun nu va fi niciodată învins.....

În „A treia zi” ești tu cu tine însuți la judecata personală:

-cea mai cumplită judecată a ta/ ești tu însuți/ și oriunde te vei ascunde/ nu poți scăpa de umbra ta/ cea mereu trează și mereu neagră/ de nepăsare ca și legea născută din mintea ta/ și nu vei păși în lumea de dincolo de înțelegerea ta/ până nu vei plăti până la ultimul bănuț”....și-n următoarele „zile” se exprimă un gând poetic închinat vieții de fiecare zi în lumina credinței, a binelui și al adevărului.

„iubește pe vrăjmașul ce-n față te înfruntă...nu mai privi la alții cu invidie/ fiecare clipă grea un obstacol/ în calea unui singur drum”...

„nu aduna bogății/ cine știe dacă-ntr-o bună zi/ până și cei dragi te vor prăda”...

„cei blânzi vor primi mereu palme/ și nu le vor mai da niciodată înapoi”.../ iar voi flămânzi și însetați după neprihănire/ nu vă veți mai sătura niciodată”...

„ Inima ta o neprețuită comoară/ de nimeni știută și de nimeni plânsă...Nu sluji la doi stăpâni deodată/ și nu trăi o alegere grăbită”...

Crinii cresc neopriți pe câmpie/ în slava de frumos a ochilor noștri”...

Deși le pare strâmtă poarta/ În realitate e largă poarta/ Când pășești fără să-ți pese/ De apăsare și destin...” Voi îmbrăcați în haine din lână de oi...Ascundeți pe dinlăuntrul vostru/ Lupii ce stau mereu la pândă”...

„stai nu mai rupe vraja când încă/mai pot număra picuri și molecule din amintire/ cel mai mare drog fără de care/ nici o ființă nu poate trăi”...

Iar spre final cuvintele autorului din poezia  Ziua a douăzeci și una:

Fiul omului a venit de lumină trimis/ Lumină din lumină ca un cuvânt din cuvânt spus”.

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, Asociația Scriitorilor-Baia Mare, Ulmeni, MM, aprilie, 2023