duminică, 17 septembrie 2023

A trecut la cele veșnice fostul conducător al Minaurului Baia Mare, dl. Viorel Maier


Veste tristă pentru iubitorii de sport din Baia Mare. Viorel Maier s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani.

Iubitorii handbalului îl cunosc ca președinte și vicepreședinte al clubului Handbal Club Minaur, în era sa de glorie, dar și ca un susținător al altor ramuri sportive cum ar fi: boxul, culturismul, fitnesul, atletismul, ș.a.

Concret, din calitatea de conducător, Viorel Maier a contribuit la toate marile succese ale Minaurului, fiindu-i alături unui alt titan al handbalului maramureșean, Lascăr Pană, de altfel Minaur Baia Mare fiind primul club din istoria handbalului românesc.

Și-a trecut în palmares, cele două Cupe EHF (1985 și 1988), trei semifinale ce Cupa Cupelor (1979, 1981, 1986), dar și titlurile naționale din 1998 și 1999. 

Iubitorii sportului au avut întotdeauna un respect deosebit pentru performanțele, eleganța și devotamentul pentru culorile Minaurului dar și pentru omul Viorel Maier.

 Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

                                                                                          Cristi SOMEȘAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu