Ah, toamna asta!...

 

Domnule, când o văd în rochia de brumă, iar printr-un minunat decolteu un sutien arămiu, îmi vine să mor.

Dacă-și mai scutură rochia de i se văd genunchii catifelați am senzația că sunt la cules de veșnicii.

Mărgeanul de la gâtu-i dezvelit strălucește cât un anotimp.

În cureaua din zeci de gânduri, strâng  cămăşile cu dor brodate, pe când vinurile morții din ciutura sufletului ei, cu degete de ceară și stropi de izbândă fac rugăciuni în tagma lichelelor de secunde tare neastâmpărate.

Mă tot scald în sângele Șasei și văz cum trena toamnei se-ntinde pe toată valea „Iordanului” în care am copilărit.

Frumoasă ești toamnă ce mi-ai sosit!

Frumoasă-mi ești copilărie unică!

Am să comand câteva nopți albe în tăcerea tristă a ultimului gând care mi s-a-ntors acasă târziu.

M-au spălat noiane de ani cu rugina lor catastrofică, iar pe dinăuntru mă arde neliniștea mare.

Serile tușesc la scântei de lumânările albastre din gâtul clondirului cu agheasmă unde se reflectă povestea ochilor mei goi.

Luna hrănește singurătatea fiarelor și simt cum depărtările îmi suflă în ceafă.

Toamna asta atât de frumoasă, mă fascinează.

De frica urâtului îmi acoperă cu bobițe gloria anilor de la cingătoare.

Pădurile aleargă flămânde pe drum cu toamna în spinare, în timp ce, cu priviri de-ndrăgostit, ascult glasul din lacrima tăcerii de pe tremurul conturului.

În splendida toamnă aud șoapte de înger care-mi mi-adapă lumina.

Mi-e lividă zodia, Doamne și în depărtările care se apropie văd cum se sfătuiesc speranțele.

Frumoasă mai ești, măi Toamnă!

 

Puiu Răducan

17092023-B. Olănești

Foto: Gelu Dragoș (arhiva personală).