Mai lasă-mi vară
Mai lasă-mi vară,Sfinte Doamne
Mai lasă-mi fragede vise, verzi
Mai lasă-mi timp,nu trece-n toamne
Mai lasă-mi Doamne dacă crezi!
Mai lasă-mi, Doamne, tinerețe
Mai lasă-mi, zâmbete în priviri
Mai lasă-mi încă, frumusețe
Mai lasă-mi ochilor, vii
striviri
Mai lasă-mi forță și putere
Mai lasă-mi ținere de minte
Mai lasă-mi de poți, să am vrere
Mai lasă-mi vară, Doamne Sfinte!
Dansul timpului
Clipele rad zburdand
alene
Peste tărâmuri ce-s de
vis
Trezind dormiri din altă
vreme
Prin labirinturi spre
abis
Dezgheață simțurile
toate
În marșul lor trosnind
domol
Versete se aud
trunchiate
Pe partituri zâmbind
bemol
De-atâta dor se-ngemănează
Cu timpul trist și diafan
Se-nlănțuie și-apoi
vibrează
Căci văd c-a mai
trecut un an.
Să întoarcem cu
credință
Rugăciune peste veac
Ne vorbesc în
conștiință
Toți ce-s morți și acum tac
Ne-au lăsat într-o
simțire
Dorul nostru de cei
dragi
Și purtăm într-o
ființă
Pe ai veșniciei magi
Duși cu dorul lor de glie
Și de sufletul român
Poartă-n veacuri o făclie
Dumnezeului stăpân!
De luni până miercuri
trec clipe de zor
Și vântul le-alină
prin arbori de dor
Se zguduie cerul
de joi până trec
Teribile clipe
ce încă-mi petrec...
Prin piscuri de timpuri
anină în noi
Zadarnice flame
de vânturi și ploi
Ne plânge viața
și timpul trecut
Și freamătă frunza
de-atâta durut...
Și -ajunge o lună,
un an și-ncă trei
Se face făină
din spicul holtei
Din roșul ce-n purpur
zâmbea pe alei
Rugină e toamna,
cad frunze de tei!
Lasă-mi toamnă
Lasă-mi
toamnă încă bucuria
Lasă-mi
rogu-te veselul surâs
Lasă-mi toamnă-n
viata coloria
Lasă-mi
irecuperabilul râs
Lasă-mi
toamnă înc-o primăvară
Lasă-mi
vapaia mea de-nceput
Lasă-mi
toamnă verdele de vară
Lasă-mă să-nchei drumul
conceput
Lasă-mi
toamnă tanara speranța
Lasă-mi
gândul curat de iubire
Lasă-mă
să-mi pot cânta romanța
Lasă-mă
să-mi beau din fericire
Lăsați grijile ce vă
împresoară
Aruncați de-o
parte gânduri, nevoi
Căci timpul peste voi se
desfășoară
Și trece-n stropi de
bucurii și ploi
C-așa e făcut de bunul Dumnezeu
Ne naștem ca într-o zi să murim
Sedusi fiind de-al vieții
zvelt alizeu
Inconstient, zilnic,
păcătuim
Chiar uităm de harurile
celeste
Desi cu-o moarte toți
suntem datori
Și viața
noastră-așa ca o poveste
Se-acoperă într-un sfârșit
de nori
Desi suntem infimi pe al
vieții val
Inotăm disperați pân' la
final
S-ajungem obosiți pe
al vieții mal
Și să-ncheiem povestea triumfal.
Lăsați poetul să trăiască
Căci clipa dulce pământească
Îi este scrisă-ntr-un destin
Din har celest în cor festin.
Lăsați poetul să trăiască,
Că-i fi-va pană îngerească,
Condusă pe-un zeiesc
altar
De unic dumnezeiesc har.
Lăsați poetul să
trăiască,
Din slova dulce românească,
Ce-i sorb amarul și clipa
Spre veșnicii-i duc aripa.
Lăsați poetul să trăiască
Atâta vrea să povestească,
Să scrie despre iubire,
Pentr-un strop de fericire!
Cântecul iubirii se mai
scrie
Tot continuând ca
la-nceput
Slove-ndrăgostite pe-o
hârtie
Note pe-un portativ
ne-ncăput
Si doina trăirilor
transcede
Prin pâcla timpului
arămiu
Și-o arie de amor
purcede
Pe cerul dragostei prea
târziu
Și-n ritmul de suflet se
așează
O melodie
legănată-n doi
Dansând pe-a vremurilor
spetează
Sublim refren ce lin cade-n
ploi
În simfonii
ce-adună fericiri
De-nveselire se-nfioară
Ea,rapsodia-aceleiași
iubiri
Pe-aripi de timp valsând
ușoară
Toamna-și cântă iar romanța
Între vechii bruni castani
Fluturând încet speranța
Verdelui de peste ani
Toamnă,toamnă ruginie
Lasă-mi frunzele în pomi
Lasă-mi toamnă pe câmpie
Bucurii mândre-n culori
Desnădejdea mă apasă
Frigu-si
țese-o năframă
Peste toate către casă
Mă gândesc l-a mea mamă
Toamnă,toamnă șugubeață
Lasă-mi anii tinererei
Viața-i fină ca o ață
Se rupe chiar de nu vrei.
Toamna ce înseamnă murire
O huiduie și vii și morți
Că-i scenă pentru amăgire
Dansând pe ale vremii sorți
Vicleană-și flutură mantia
În tonuri roșii și-arămii
Ascunzându-și bine trufia
Prin nesfârșite lăcomii
În drumu-i hotărât culege
Surâsul fiecărui ram
Nu stă la sfat și nu alege
Doboară orice verde gram
Încet,tiptil se instalează
Și-și face un comod culcuș
În tulpinile ce vibrează
Murirea-și află-alunecuș
Dansează-n tristă amăgire
Gătită-n rochie de bal
Căci toamna înseamnă murire
Distruge tot pân' la final !
Toamnă
veche și nouă
În veșnic spectacol ce plânge
O
frunză mai dansează tomnal
Pe
drumul cu dâre de sânge
Al
verii ce respiră frugal
Din
strălucitoarele raze
Rămas-au
doar urme ruginii
E toamna ce s-așează-n vaze
Pline cu strănuturi arămii
Pământu-și-acceptă destinul
Mai
tușind uneori obosit
Natura-și degustă
pelinul
Muririi într-un cerc oropsit
Și iar va să cadă cortina
Peste povestea încă verde
Durerea devine rutina
Din ochi bucuria se pierde
Și-n zbaterile colorate
Fruntașe nuanțe câștigă
Maroul în tonuri flambate
Pictura pe scenă obligă
I-atâta frumos peste toate
În suflet cu roade ne plouă
Natura ne-mbie cât poate
La toamna cea veche și nouă!
Tomnatec
cânt
O boare de toamnă ce plânge
Atinge fin, risipit pământul
Din verdele crud face sânge
Din arșiță se naște-n chin vântul
Și plâng florile, plânge iarba
Toamna-și alege culcușul în rând
Natura-si
piaptană ghem barba
Plângând jeluiește anii trecând
Cad frunze în dans lin spre
pământ
Nu-i chip să le oprești coborârea
Se-aude oftând tomnatec cânt
Recunoscându-și clar doborârea
Și-n arămiul
de afară
Covoare-ntregi s-aștern la
picioare
Și murmură tristă fanfară
Prin răzlețele raze de soare!
TRĂIND
MURIREA
Cu ochii sufletului eu privesc
Povestea vieții ce e tivită-n gând
Mă doare, lăcrimez când mi-amintesc
Trecute-s toate,parca duse-s de-un vânt
Ce-i viața și de ce s-o mai trăiești?
Te-ntrebi rănit de crunta deșteptare
Căci doar în vise poți să dăinuiești
Spre veșnicie ești în așteptare!
Dar rostul vieții-i lăsat pe pământ
Să dăruiești continuu bunătate
Că viața nu-i deloc un simplu cânt
Sunt greutăți aici, pe săturate!
Și totuși dacă-n lume ne-am iubi
Dumnezeu, ne-ar oferi nemurirea
Dar nu-nțelegem verbul ''a iubi''
Și, necontenit, ne trăim murirea.
Peste dealuri si peste văi
Bate vântul de cuvinte
Să-i încânte,să-i alinte
Pe cei ce-s buni și pe cei
răi
Vorbe pline vin să-ncânte
Sufletele-ndurerate
Inimi ce-s înflăcărate
Răutăți ce-s neînfrânate
Și să pună sedimente
Pentru bune crezăminte
Să îmbrace în veșminte
Taine ascunse-n argumente
Și se-așează să
prezinte
Fapte bune,elegante
Unele mai intrigante
Bate vântul de cuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu