de Gheorghe Pârja
Astăzi, 19 februarie, este ziua când a venit pe lume
cel care va deveni unul dintre faimoșii sculptori ai lumii moderne. Este vorba
despre Constantin Brâncuși, născut în anul 1876, în Hobița Gorjului. Pulsul
maramureșean al marelui artist l-am deprins de la un vestit sculptor de la noi,
de la vizionarul Mihai Olos. Adesea îmi spunea, în atelierul lui din Baia Mare,
ce legătură ar fi între brâncușiana Coloană a Infinitului și Orașul Universal
închipuit de el. Ținea mult să spună că obârșia ideii Necuprinsului Oraș se
află în miracolul fusului cu țurgalăi, cu care torceau femeile în șezători.
Într-un moment de imaginație mai relaxată, Mihai credea că Brâncuși a fost de
două ori în Maramureș. A fost o mărturisire într-un interviu pe care mi l-a
acordat, dar nu a insistat mult pe această ipoteză.
Cred că i-ar fi plăcut să fi cutreierat marele
sculptor Maramureșul. Cum s-a întâmplat cu Noica, pe care Mihai Olos l-a adus
la Desești. Mihai era un bun cunoscător al operei și vieții geniului născut la
Hobița. A avut un regret artistic că nu l-a întâlnit. Nu i-a îngăduit nici
ordinea vremii. De fabuloasa lui operă, care a schimbat în bine ordinea artei
moderne, am fost și eu sincer atașat. Am privit de aproape câteva lucrări ale
lui Brâncuși din muzee bucureștene. Dar certitudinea artei și gândirii unice mi
s-a relevat în studenție, când cu un grup de scriitori am fost la Târgu Jiu.
Eram pentru prima dată la Complexul Brâncușian. Acolo am aflat povestea
fascinantă a prieteniei lui Brâncuși cu V. G. Paleolog (1890 -1979). El a scris
prima carte din lume despre Brâncuși.
După 29 de ani de viețuire în stil românesc la Paris
a adunat un tezaur documentar unic, un patrimoniu sacru despre devenirea prin
operă. Dar și episoade din nașterea Complexului. În 1935, Liga Națională a
Femeilor Române din Gorj, reprezentată de Arethia Tătărăscu, încredințează lui
Constantin Brâncuși realizarea unui proiect monumental, dedicat memoriei
soldaților gorjeni căzuți în luptă în Primul Război Mondial. În 1938, acesta
este inaugurat în prezența artistului, devenind primul monument de for public
realizat de Brâncuși. Părțile ansamblului, Masa, Scaunele, Poarta și Coloana,
făceau parte din repertoriul formelor lui Brâncuși. La dimensiuni reduse
realizate în atelierul sculptorului sau în alte contexte. Din concepția lui
Brâncuși despre Calea Eroilor făcea parte și Biserica, care atunci era în stare
de renovare.
Așadar, sculptorul a încorporat în ansamblu ceva ce
era deja zidit, fiind un element esențial al confesiunii locale, obligatoriu
pentru mesajul paradigmei creștine. Proiectul în întregime a constat într-o
alee care, plecând de la digul Jiului – locul de evocare a actelor de vitejie
gorjenească, trecând pe sub un portal, continuând spre biserică, care a primit
numele de Calea Eroilor. Fundamental una a vieții, a etapelor arhetipale ce
definesc omul, comunitatea, cea care se adună în jurul Mesei Tăcerii,
dualitatea și cuplul, reprezentate de Poarta Sărutului, comuniunea cu sacrul
din interiorul Bisericii și, nu în ultimul rând, Coloana fără de sfârșit. După
cum aminteam, am fost în tinerețea mea studențească la miracolul brâncușian de
la Târgu Jiu. Unde cu ajutorul celor pricepuți am deslușit simbolurile din
celebrul ansamblu.
Eu am privit Cerul chiar de la poalele Coloanei
Cerului. Este o alcătuire unică, cu multe înțelesuri. Coloana fără sfârșit,
ridicată pe locul fostului târg de vite de lângă Cimitirul Eroilor, vine din
crezul îndelung al poporului român. Acolo, la târgul de vite, era un loc sfânt
de întâlnire, marcat de conștiința publică. Sculptorul marchează acest spațiu
cu un ax vertical, Coloana fiind cea care deschide porțile Cerului, făcând
legătura dintre cei vii și cei morți. Mi l-am apropiat pe Brâncuși după
deslușirea înțelesurilor pe care le poartă Calea Eroilor, dar și din cărțile
lui V. G. Paleolog, care i-a stat în preajmă aproape trei decenii. Mai ales la
Paris, unde i-a cunoscut pe Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Ezra
Pound, James Joyce, ori Picasso. Așa a devenit un tezaur al relațiilor
culturale europene. Ba a stat la masă cu Domnișoara Pogany, cea care i-a fost
model Maestrului pentru celebra sculptură.
Într-un 19 februarie, s-a născut nemuritorul
Constantin Brâncuși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu