Poesis - Daniel CHEREJI

 

Însetare nouă

 

Sunt frământat de dorul întâlnirii, Doamne

Și am o foame necuprinsă după cer,

Aștept cu gura însetată, rai, a soarbe,

Căci pe tărâmul învelit în umbre, pier.

Adeseori, deși în duh sunt treaz, visez

O pajiște frumoasă și-atâta de mănoasă;

Cuprins de reverie adânc mă cercetez

Și mă întreb dac-am ajuns, cumva, Acasă.

Cuvântul Tău m-a îmbătat în suflet

Și gândul veșniciei nu-mi dă pace,

Căci ești prezent în inimă și cuget,

Iar eu aștept eternul să mă-mbrace.

Deși, cândva, al lumii efemer părea sublim

Încondeiat în vii culori, cu ton atrăgător

Eu îl privesc acum ca pe un jalnic chin,

Iar gândul după cer este aprins de dor.

Eu știu ca astăzi este vremea așteptării

Și timp în care sunt chemat să cresc

De-aceea, priveghez, spre ziua înălțării,

Copac sădit în cruce, cu rod să înfloresc.

Voi lepăda fără regret din crengile uscate

Ce nu adevereau că sunt un pom râvnit

Și-n ascultare nouă, cu ramuri aplecate

Voi dovedi de-a pururi că sunt un pocăit.

Aș vrea să-mi crească aripi mari

Să mă înalț spre zarea cerului senină

Și cuib să-mi faci, Isuse, printre tari

Ca să domnesc în bucuria raiului deplină.

Iar dorul după Tine să știi că nu mă lasă

Și flacăra din suflet în veci nu se va stinge

Până în clipa-n care mă odihnesc la masă,

Iar Tu, Stăpâne drag, în brațe mă vei strânge.