Cuvinte deasupra Cerului

                                                                        de Gheorghe Pârja

Întorc mosorul vremii înapoi și mi-l amintesc pe tânărul poet Vasile Proca urcând pe Ulița Bisericii, purtând pe umăr o geantă cu cuvinte pe care dorea să le dăruiască îngerilor. Pe atunci, Vasile obișnuia să asculte sfaturi din această parte a lumii nevăzute. Atunci îngerii i-au spus tânărului rebel să urce pe scara Bisericii din sat până la Cer. Acolo sunt câteva odăi primitoare, unde cuvintele se pot simți în voie. Vasile Proca era în căutarea unui loc care să fie asemănător cu cel din Curături – Iași, unde a văzut lumina zilei la începutul lunii ianuarie 1949. Și a găsit teritoriul potrivit în satul Desești, care mai ales toamna devine un sat al Poeziei. De atunci, poetul Vasile Proca și-a făcut cărare bătută spre acest loc însemnat de cuvinte. Mai ales că avea în odăile de deasupra Cerului cuvintele trebuincioase pentru zidirea Operei.

Într-o toamnă, l-am surprins când oficia tocmai coborârea cuvintelor din Cer. Splendidă ceremonie! Țin minte că a hotărât să rupă ritmurile știute până la el în Poezie. Numai ritmul muzicii maramureșene nu a reușit să-l încovoaie. A devenit din ce în ce mai curajos, își căuta umbra. A coborât cerul pe pământ, a căutat prada din Rai, acea ușoară ca un cuvânt șoptit, s-a jucat cu Dumnezeu, a locuit în duminica trăsnetului. Din zădărnicie a făcut un ritual al nimicului, a inventat formula de a înmulți timpul cu lumina. Se mai odihnea într-o simfonie bizantină, contribuind cu o carte la funeraliile pentru ghețari. Acestea sunt înțelesuri desprinse din titluri de carte, folosind cuvinte coapte în odăile deasupra Cerului.

Așa s-au adunat pe pământ mai multe cărți cu gândirea lirică și semnătura poetului Vasile Proca. Pentru a scrie acest text, am citit câteva dintre ele. În chip inefabil plutește ca un duh peste apele imagistice. Poetul este un vizionar baroc și topografia lumii lui se răsfrânge în meditații lirice cu hlamidă personală. Lucrurile bine alcătuite, noutățile atrag atenția și în Poezie. Criticul Ioan Holban socotește că „poezia lui Vasile Proca este o interogație asupra condiției umane, văzută ca o dimensiune tragică a lui Dumnezeu.” Confratele Gellu Dorian, și el un veteran al poeziei de la Desești, este tranșant în cumpănirea operei: „Vasile Proca nu se încadrează în nicio modalitate poetică de generație, ci impune cu încăpățânare formula lui proprie”. Scurt și cuprinzător!

Poetul crede în izbăvire prin confesiune. Confratele Adrian Alui Gheorghe, alt stâlp liric și al Deseștiului. Îl vede printr-o lunetă pricepută: „Vasile Proca, un poet care cultivă cu asiduitate neliniștea de a fi unic și irepetabil, până la disperare, cel care răstoarnă cerul pe pământ cu tot cu îngeri și demoni.” I-a avut profesori de poezie pe poetul Cezar Ivănescu și criticul literar Daniel Dimitriu. Primul, inegalabilul Cezar, i-a scris o dedicație pe o carte: „Pentru a merita nobilul titlu de poet, trebuie să muncești zi de zi.” Iar criticul literar Daniel l-a avertizat: „Fără o cultură poetică exemplară, niciodată n-ai să fii un poet adevărat.” Și scriitorul Vasile Proca le-a întrecut sfaturile.

După cum constata Ioan Holban, autorul nostru sărbătorit a scris împreună cu Claudel și Trakl. Cu Trakl am scris și eu, de la mână la spirit, câteva poeme. De aceea Vasile a venit în tinerețea lui lirică la Desești să pună spre păstrare cuvinte alese. Era să uit. La ceremonia urcării cuvintelor dea­supra Cerului, pe scara Bisericii din Desești, a asistat și criticul literar Laurențiu Ulici. Omul care a zidit în noi încredere și aura valorii. Multe fețe are poezia prietenului Vasile Proca, dosarul receptării critice este o dovadă. Frate de Cuvânt, mai ieri am fost la Desești. Am urcat, în lipsa ta, pe scara bisericii. În odăile Cerului multe cuvinte te așteaptă să le întrupezi.

Mă bucur că faci parte din poporul de poeți ai satului universal al poeziei.