Dacă democrația este redefinită într-un mod care elimină însăși ideea de democrație, atunci parlamentul nu ar mai avea cu adevărat un rol, alegerile nu ar mai folosi decât la o legitimare formală. Or, potrivit lui Mike Benz, unul dintre cei mai cunoscuți experți în cenzura pe internet, democrația începe să nu mai fie definită ca „putere a poporului”, ci ca apărare a „sfințeniei instituțiilor democratice”. Ce sunt instituțiile democratice? Ele nu mai sunt parlamentul sau guvernul reprezentativ, nici statul de drept și nici independența justitiei. „Instituțiile democratice” sunt cele care cenzurează, precum complexul militaro-securitar, Departamentul de Stat NATO, CIA, FBI, serviciile secrete ale statelor aliate, Banca Mondială, Atlantic Council, Institutul Aspen, Black Rock, JP MorganChase și constelațiile de ONG-uri create si finanțate de organizațiile amintite și care înlocuiesc deja partidele politice. A contrazice aceste organizații a ajuns să însemne „atac la adresa democrației”, în timp ce democrația a ajuns să însemne și sa fie prezentată în presa de mainstream ca împăcarea sau războiul ONG-urilor de mediu cu marile companii energetice, negocierile dintre marile bănci si industria apărării, câte o polemică firavă între un think tank și un ONG cu origini comune în statului profund.
Democrația a fost redusă la exoscheletul său și a
ajuns proprietatea unor elite, care acum apără forma lipsită de fond împotriva
celor fără „nivel de expertiză”, fără diplome, girofar și legitimații,
împotriva celor nemulțumiți, săraci, frustrați și vulnerabili tocmai din aceste
motive. Cu alte cuvinte, democrația trebuie protejată de demos, care este
botezat fie „deplorabilii” (în cuvintele lui Hillary Clinton), fie „populiștii”
(în cuvintele guvernelor europene).
După 2014, după revoluția/lovitura de stat din
Ucraina, anexarea Crimeii și începerea războiului din Estul Ucrainei, în apărarea
democrației s-a implicat tot mai activ armata – NATO, Pentagonul instituțiile
de forță din statele aliate, cu colaborarea ONG-urilor, pentru a crea imaginea
legitimității, și nu a coerciției.
După invazia rusă în Ucraina, NATO a dezvoltat noi
instrumente și concepte pentru apărarea democrației. Unul dintre ele este expus
de un ofițer olandez de la Stratcom, Strategic Communication and Information
Operations NATO Joint Warfare Centre. „Războiul cognitiv este o abordare
structurată care vizează grupuri și societăți într-un mod care le afectează
procesele de luare a deciziilor și, în cele din urmă, comportamentul”, scrie
Cornelis van der Klaauw.
Războiul cognitiv este definit în asemenea fel încât
poate însemna orice. Oficialul NATO arată că țintele nu sunt conștiente că sunt
vizate de un asemenea atac, că le alterează percepțiile, procesul de luare a
deciziilor, că ținta poate fi oricine – militar sau civil. Dar, scrie el, cele
mai frecvente ținte ale războiului cognitiv sunt cei care se simt marginalizați,
care cred că nu au posibilitatea de a-și exprima nemulțumirile care cred că
sunt privați de drepturile lor. În opinia oficialului NATO, democrațiile
liberale sunt vulnerabile la asemenea atacuri, iar democrația liberală
limitează și capacitatea de detectare și apărare în fața acestor atacuri. Apoi,
vulnerabilă este și presa, în special în contextul lipsei de educație și a
gândirii critice. O altă țintă sunt populiștii, cei care simt că nu sunt
ascultați de către „elite” și devin ușor de manipulat la nivel cognitiv. Pe
scurt, articolul publicat de oficialul NATO olandez sugerează că libertatea și
democrația sunt periculoase pentru lumea libera, că lumea liberă are nevoie de
oameni foarte bine pregătiți și inteligenți care să hotărască care informație ajunge
și care nu ajunge la cei mulți, că lumea liberă se împarte între cei care
„știu” și cei care doar „simt” și se lasa purtați de senzații. Poate de aici și
crearea în Suedia a unei Agenții de Apărare Psihologică. Prin urmare, este
nevoie de o elită, de noi instituții care să apere lumea liberă de lume și de
libertate.
Dar nu a fost așa întotdeauna. Strategia Statelor
Unite a fost total diferită la momentul unipolar de după încheierea Războiului
Rece. Atunci, libertatea de exprimare în noile medii de comunicare a fost
susținută așa cum este susținută acum cenzura.
„Libertatea de exprimare pe internet a fost un
instrument al guvernului, începând de la privatizarea internetului, în 1991…
Libertatea de exprimare a fost susținută cel mai mult de Pentagon, Departamentul
de Stat și de bula de ONG-uri desprinse din CIA, ca o modalitate de a sprijini
grupurile de disisdenți din întreaga lume pentru a răsturna așa-zisele regimuri
autoritare”, spune Mike Benz, invitat de Tucker Carlson.
„Libertatea de exprimare pe internet a permis
operațiuni rapide de schimbare de regim care să faciliteze agenda
Departamentului de stat”, spune Benz. „Google este un exemplu foarte bun.
Google a început ca un grant al Agenției pentru proiecte de cercetare în
apărare – DARPA – oferit doctoranzilor de la Stanford Larry Page și Sergey
Brin. Ei au obținut finanțarea ca parte a unui program CIA/NSA care dorea să
cerceteze cum cei care se aseamănă se adună prin intermediul motoarelor de
căutare. Un an mai târziu, ei au lansat Google și au devenit imediat
contractori ai Pentagonului”.
„Tot ce ține de tehnologia liberei exprimări pe
internet a fost creat de aparatul nostru de securitate. VPN-ul, pentru a ne
ascunde adresa IP, TOR și dark web, pentru a putea vinde și cumpăra bunuri în
mod anonim, convorbirile criptate. Toate aceste lucruri au fost create ca
programe DARPA sau proiecte CIA/NSA, pentru a ajuta grupurile susținute de
serviciile americane să răstoarne guverne care creau probleme administrațiilor
Clinton, Bush, Obama. Acest plan a funcționat perfect din 1991 și până în 2014,
când s-a petrecut o schimbare radicală în ce privește libertatea internetului
și utilitatea ei”.
Apogeul mișcării libertății internetului a fost cel
al primăverilor arabe din 2011-2012, când adversarii guvernului Obama –
Tunisia, Egipt – au fost dați jos de revoluții pe Facebook și Twitter. Atunci,
Departamentul de Stat lucra îndeaproape cu companiile social media, pentru a se
asigura că acestea vor rămâne online în timpul revoluțiilor.
„În 2014, după lovitura de stat din Ucraina, a urmat
o contralovitură neașteptată, iar Crimeea și Donbasul s-au desprins, cu un
sprijin militar al Rusiei pentru care NATO nu era pregătită. Ultima șansă a
NATO a fost la referendumul pentru anexarea Crimeii, când însă Crimeea a votat
pentru anexarea la Federația Rusă. În ochii NATO, aceasta a fost ultima bătaie
din aripi a conceptului de libertate de exprimare pe internet. În acel moment
au înțeles modul în care se schimbă natura războiului”.
„Atunci, NATO a atras atenția asupra așa-numitei
doctrine Gherasimov (șeful Statului Major al Armatei Federației Ruse), care
spune că natura războiului s-a schimbat, că nu mai trebuie să câștigi
hărțuielile militare în Europa de Est, ci doar să controlezi presa și
ecosistemul social media, pentru că acesta controlează alegerile. Iar dacă ai
guvernul potrivit la putere, nu mai trebuie să învingi armata. Prin urmare,
este infinit mai ieftin să organizezi o operațiune de influență pe social media
și în presa tradițională decât să recurgi la războiul clasic”.
Doctrina poartă numele generalului rus Gherasimov,
iar această tendință a fost bine observată de acesta. Însă la aplicarea
doctrinei par să exceleze și aliații occidentali, în frunte cu SUA.
„A fost creată o industrie, începând cu Pentagonul,
Ministerul britanic al Apărării și Bruxelesul, o industrie care a creat la
rândul ei o infrastructură de război politic așa cum a existat inițial în
Germania și în Europa Est, atunci când aceste regiuni au fost gândite ca zone
tampon psihologice”, spune Benz. „Scopul era obținerea capacității de a lucra
cu platformele sociale pentru a cenzura propaganda rusă sau pentru a cenzura
grupurile populiste de dreapta din Europa, care erau în ascensiune la acel
moment, din cauza crizei imigranților”.
Apoi a urmat un al moment crucial – Brexitul. „După
referendumul pentru Brexit, a fost limpede că nu trebuiau să se teamă pentru
Europa Centrală și de Est, deoarece problemele, adică ideea că rușii pot
controla modul în care gândesc oamenii, începeau să se manifeste plenar în
Vest”. La o lună după referendum a venit summitul NATO de la Varșovia, unde s-a
discutat despre adaptarea NATO la războiul hibrid. Asta însemna că, după 70 de
ani, NATO nu se mai baza exclusiv pe tancuri, ci și pe cenzurarea internetului.
Dar nu este vorba doar despre cenzurarea propagandei ruse, nu doar despre
cenzurarea grupurilor pro-Brexit sau a lui Mattei Salvini din Italia, a
populiștilor din Germania, Grecia și Spania”.
„La acel moment, NATO arăta că cea mai mare
amenințare nu mai este o invazie a Rusiei, ci pierderea alegerilor naționale în
fața partidelor populiste, grupări simpatizate de oameni săraci, oameni care
doreau energie mai ieftină (adică energie din Rusia), într-un moment în care
Statele Unite făceau presiuni pentru diversificarea surselor de energie în
Europa (adică renunțarea la importurile masive din Rusia). La acel moment, după
Brexit, s-a considerat că, dacă armata nu va prelua controlul asupra media, se
va prăbuși așa-zisa ordine internațională bazată pe reguli”.
Nota: Mike Benz, președintele Fundației pentru
Libertatea Online și fost oficial în Departamentul de Stat al SUA în timpul
administrației Trump, „pare să fi folosit un pseudonim pentru a posta materiale
de extremă dreapta și a interacționa cu naționaliști albi, postând și clipuri
despre teorii ale conspirației”, scrie NBC, făcând referire la înregistrări,
transmisiuni live pe internet și postări pe bloguri. Chiar și cu păcatul că
este „naționalist alb” și conspiraționist, Mike Benz pare să aibă un discurs
mult mai structurat decât Nina Jankowicz, care s-a declarat „Mary Poppins a
dezinformării”, numită de președintele Joe Biden în fruntea Comisiei pentru
Dezinformare din cadrul Departamentului Securității Interne, pozitie pe care a
ocupat-o doar o lună.
Autor:
Călin Marchievici
Sursa:
cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu