Demodate trenuri, în cadențe triste,
Și mai desuete gări în spate lasă.
Flutură părere numai, de batiste.
Pe peron, în urmă, nu știi de-ți mai pasă.
Cu adrese scrise pe vreun colț de carte.
Trec și duc acele revederi promise -
Amăgiri plăcute-n cursele de noapte.
Trist, acarul Soartă de urât îți ține,
Printre dale știrbe scormonind nisipul,
Pe aceeași bancă, chiar de nu-ți convine.
Presupusa-i vină încă-ți roade gândul.
Ce apusuri oare s-au ciocnit de noapte?
Câte răsărituri prăvălite în zi
Au ajuns să zacă doar, pe șine moarte?
Cine despre acestea va mai auzi?
Demodate trenuri, în cadențe triste,
Și mai desuete gări în spate lasă,
Flutură părere numai, de batiste.
Pe peron, în urmă, nu știi de-ți mai pasă.
9 martie 2024

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu