de Gheorghe Pârja
Pun și eu o întrebare în această vânzoleală
electorală. Domnilor demnitari, când ați tăiat, ultima oară, o panglică în
așezarea dumneavoastră, la dezvelirea unei statui? În jurul meu am privit în
ultimii ani și nimic nu a răsărit din mâinile și mintea creatorilor de durată.
Că nu-i invită nimeni. De multă vreme nu am văzut ridicate simboluri ale
conștiinței naționale în peisajul autohton. Privesc cu admirație lucrările
maestrului Ioan Marchiș, care împodobesc spațiul băimărean, ori cele ale lui
Mihai Borodi, din Marmația. Și unele sate din Maramureș sunt însemnate cu
sunetul din bronzul statuilor. Neapărat îmi amintesc de legendara insistență a
unui demnitar al istoriei recente pentru statuia voievodului Bogdan, din Cuhea
istorică. L-am numit pe Vasile Deac-Moșu, care a țesut o mirabilă poveste în
comuna în care a fost primar.
Acum, Ansamblul monumental „Bogdan Vodă,” opera
sculptorului Ioan Marchiș, este de veghe la istorie. Un sculptor admirabil,
care a pus pe socluri nobila artă monumentală. Îi salut aproape în fiecare zi
pe George Pop de Băsești, ori I.C. Brătianu, care sunt retrași în bronzul
statuilor, ori Ansamblul „Avram Iancu și prefecții”, și aceste opere ieșite din
gândirea și mâna măiastră a sculptorului născut în Bârsana. Trăiesc o bucurie a
privirii și o vibrație patriotică în fața acestor mărețe întrupări ale
trecutului nostru. Mulțumesc, Ioan Marchiș! Dar în ultima vreme citesc despre
noul concept urbanistic european, care încearcă să pună în discuție statuile și
monumentele românești din Ardeal. Nu-i o conspirație de dragul senzației. Prima
umilire a unui simbol al istoriei noastre, Iuliu Maniu, este o lucrare a lui
Ioan Marchiș, amplasată la Cluj-Napoca. Am scris la timpul potrivit despre
statuia lui Maniu, care a fost aruncată în iarbă, cu tricolorul pe ea, un semn
de jignire la adresa trecutului nostru.
A început un val de proteste, inclusiv autorul
lucrării, față de felul în care s-au purtat oamenii Primăriei clujene față de
simbolurile care trebuie prețuite. Că statuile nu sunt bucăți de metal, lemn
sau marmură, ci ele sunt spirit, istorie, semnificație. Tot umblând eu prin
Ardeal, cu precădere pe la Cluj-Napoca, am citit în presa teritorială și comentarii
cu umbră de îngrijorare. Așa am aflat că este un curent de înlăturare din
spațiul public a unor statui românești, sau mutarea lor în locuri dosite.
Dosarul de presă pe care l-am adunat include exemple din Turda, Oradea, Târgu
Mureș, Alba Iulia sau Satu Mare. Toate aceste isprăvi nedorite se fac în urma
unor sistematizări pe fonduri europene. Se vrea, pe cât se poate, eliminarea
monumentelor identitare românești din centrele unor orașe din Ardeal, pe motiv
că nu se mai potrivesc cu noile idei arhitectonice.
Oradea a devenit campioană la îndepărtarea
simbolurilor românești. Nici Clujul nu a fost ferit de această politică pusă la
cale cu complicitatea sau ignoranța unor membri ai executivelor autorităților
locale. Unde opinia publică, presa, iau atitudine fenomenul este alungat. Cum a
fost la Cluj, unde primarul a fost nevoit să lase monumentul Școala Ardeleană
la locul lui. Chiar pe soclu. Cine sunt cei care uneltesc împotriva statuilor
românești? Cum scria un confrate, cu viclenie, se trece la o diluare identitară
în Ardeal. La Oradea, în urma protestelor argumentate, statuia lui Eminescu a
fost eliberată din captivitate. Nu-i o invenție de presă, cum spun unii, ci o
realitate tristă, de luat în seamă. La Cluj am văzut fenomenul cu ochii mei. Se
iscă mirarea, de ce numai monumentele românești sunt vizate, ele stau în calea
unora, iar cele care nu aparțin istoriei românilor sunt ocolite.
Să luăm aminte că, sub masca unor idei europene,
este subțiată identitatea românească în Ardeal. Unde mai pui retrocedările,
unele cu cântec, vânzarea terenurilor, toate duc la pierderea sufletului nostru
câștigat cu atâta jertfă. Că fără spirit și proprietăți nu existăm în Europa.
Anihilarea unui popor se face și prin ștergerea identității. Istoria poporului
român este o materie aproape ignorată în școală. Cu un licean este mai greu să
porți o discuție pe subiecte istorice. Mai sunt și fericite excepții. Uitați-vă
în jur ce se întâmplă. Când nu ai puterea ta istorică, unii se grăbesc să spună
că nu exiști. Mă gândesc la acești indiferenți la cultura neamului, care vor să
ajungă în mari funcții, cum se simt fără semnele identității. Că va veni, cât
de repede, vremea când statuile vor porni în marș spre guvernanți, spre cei de
la putere. Atunci se va face dreptate. Doar marșul statuilor mai poate salva
câte ceva din ce este al nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu