vineri, 5 aprilie 2024

Marșul statuilor


                                                                   de Gheorghe Pârja

Pun și eu o întrebare în această vânzoleală electorală. Domnilor demnitari, când ați tăiat, ultima oară, o panglică în așezarea dumneavoastră, la dezvelirea unei statui? În jurul meu am privit în ultimii ani și nimic nu a răsărit din mâinile și mintea creatorilor de durată. Că nu-i invită nimeni. De multă vreme nu am văzut ridicate simboluri ale conștiinței naționale în peisajul autohton. Privesc cu admirație lucrările maestrului Ioan Marchiș, care împodobesc spațiul băimărean, ori cele ale lui Mihai Borodi, din Marmația. Și unele sate din Maramureș sunt însemnate cu sunetul din bronzul statuilor. Neapărat îmi amintesc de legendara insistență a unui demnitar al istoriei recente pentru statuia voievodului Bogdan, din Cuhea istorică. L-am numit pe Vasile Deac-Moșu, care a țesut o mirabilă poveste în comuna în care a fost primar.

Acum, Ansamblul monumental „Bogdan Vodă,” opera sculptorului Ioan Marchiș, este de veghe la istorie. Un sculptor admirabil, care a pus pe socluri nobila artă monumentală. Îi salut aproape în fiecare zi pe George Pop de Băsești, ori I.C. Brătianu, care sunt retrași în bronzul statuilor, ori Ansamblul „Avram Iancu și prefecții”, și aceste opere ieșite din gândirea și mâna măiastră a sculptorului născut în Bârsana. Trăiesc o bucurie a privirii și o vibrație patriotică în fața acestor mărețe întrupări ale trecutului nostru. Mulțumesc, Ioan Marchiș! Dar în ultima vreme citesc despre noul concept urbanistic european, care încearcă să pună în discuție statuile și monumentele românești din Ardeal. Nu-i o conspirație de dragul senzației. Prima umilire a unui simbol al istoriei noastre, Iuliu Maniu, este o lucrare a lui Ioan Marchiș, amplasată la Cluj-Napoca. Am scris la timpul potrivit despre statuia lui Maniu, care a fost aruncată în iarbă, cu tricolorul pe ea, un semn de jignire la adresa trecutului nostru.

A început un val de proteste, inclusiv autorul lucrării, față de felul în care s-au purtat oamenii Primăriei clujene față de simbolurile care trebuie prețuite. Că statuile nu sunt bucăți de metal, lemn sau marmură, ci ele sunt spirit, istorie, semnificație. Tot umblând eu prin Ardeal, cu precădere pe la Cluj-Napoca, am citit în presa teritorială și comentarii cu umbră de îngrijorare. Așa am aflat că este un curent de înlăturare din spațiul public a unor statui românești, sau mutarea lor în locuri dosite. Dosarul de presă pe care l-am adunat include exemple din Turda, Oradea, Târgu Mureș, Alba Iulia sau Satu Mare. Toate aceste isprăvi nedorite se fac în urma unor sistematizări pe fonduri europene. Se vrea, pe cât se poate, eliminarea monumentelor identitare românești din centrele unor orașe din Ardeal, pe motiv că nu se mai potrivesc cu noile idei arhitectonice.

Oradea a devenit campioană la îndepărtarea simbolurilor românești. Nici Clujul nu a fost ferit de această politică pusă la cale cu complicitatea sau ignoranța unor membri ai executivelor autorităților locale. Unde opinia publică, presa, iau atitudine fenomenul este alungat. Cum a fost la Cluj, unde primarul a fost nevoit să lase monumentul Școala Ardeleană la locul lui. Chiar pe soclu. Cine sunt cei care uneltesc împotriva statuilor românești? Cum scria un confrate, cu viclenie, se trece la o diluare identitară în Ardeal. La Oradea, în urma protestelor argumentate, statuia lui Eminescu a fost eliberată din captivitate. Nu-i o invenție de presă, cum spun unii, ci o realitate tristă, de luat în seamă. La Cluj am văzut fenomenul cu ochii mei. Se iscă mirarea, de ce numai monumentele românești sunt vizate, ele stau în calea unora, iar cele care nu aparțin istoriei românilor sunt ocolite.

Să luăm aminte că, sub masca unor idei europene, este subțiată identitatea românească în Ardeal. Unde mai pui retrocedările, unele cu cântec, vânzarea terenurilor, toate duc la pierderea sufletului nostru câștigat cu atâta jertfă. Că fără spirit și proprietăți nu existăm în Europa. Anihilarea unui popor se face și prin ștergerea identită­ții. Istoria poporului român este o materie aproape ignorată în școală. Cu un licean este mai greu să porți o discuție pe subiecte istorice. Mai sunt și fericite excepții. Uitați-vă în jur ce se întâmplă. Când nu ai puterea ta istorică, unii se grăbesc să spună că nu exiști. Mă gândesc la acești indiferenți la cultura neamului, care vor să ajungă în mari funcții, cum se simt fără semnele identității. Că va veni, cât de repede, vremea când statuile vor porni în marș spre guvernanți, spre cei de la putere. Atunci se va face dreptate. Doar marșul statuilor mai poate salva câte ceva din ce este al nostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu