Zidul și iedera

 

Un zid bătrân cu inma în mână,

s-a cățărat pe-o iederă bătrână.

Plângea când noaptea ieșea-n stradă

și se-așeza ușor pe-o balustradă.

 

L-au mușcat adânc străbune săbii,

ba, a fost lovit de pe corăbii.

L-au pleznit trădătorii cu lanțul,

era în vremea când trăia Bizanțul.

 

Se vaită din rărunchi bătrânul zid.

Este mai rău ca-n vremea... Baiazid.

Iedera demult îl duce-n spate,

da-l mușcă lutul rău, pe săturate.

 

În după-amiezi se reazemă de umbră

și-n poarta neagră cu țâțâna sumbră.

Nu-i trebuie tutun și nici chibrite,

când zilele ce vin sunt zăbrelite.

 

Îl plânge iedera și îl strânge de gât,

mai are-un pic și se transformă-n lut.

Mai stă o țâră drept, ceilalți au căzut,

în fântâna cu dorul fără de-nceput.