miercuri, 8 mai 2024

Planetariu Baia Mare: S-a deschis expoziția de fotografie ”100 de ani de eternitate”

Marți, 7 mai 2024, cu ocazia Zilei Internaționale a Planetariilor,  Planetariul Baia Mare, componentă a Muzeului de Științe Astronomice a decis să onoreze această zi prin deschiderea expoziției ”100 de ani de eternitate”, o expoziție de fotografie documentară din arhiva ZEISS, într-o frumoasă asociere cu premiera în România a spectacolului digital de planetariu ”100 de ani de eternitate”, documentar full-dome original realizat de Tobias Wiethoff, de la Planetariul Bochum, pentru Societatea Planetariilor de Limbă Germană, ca producție intelectuală oficială a centenarului planetariului modern (în organizarea și a Societății Internaționale a Planetariilor).

Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare a realizat versiunea în limba română (prin vocea cu tonalitate unică, într-o înregistrare profesională imprimată de colaboratorul nostru, Sandu Barbu) a acestui spectacol de excepție, ce spune povestea, toată povestea ”planetariului” care, în fapt, începe cu prima strălucire a stelelor în ochii celor ce au privit cerul cu îndrăzneală, aspirând încă din zorii umanității să cutreiere prin cosmos și să înțeleagă natura tuturor lucrurilor. În urma demersurilor realizate, planetariul băimărean a obținut dreptul de utilizare pentru 50 de ani a acestui spectacol, unic ca formulă de expunere și virtualizare.

O expoziție ”trenuleț”, ce etalează prin fotografiile documentare istoria formidabilă a dezvoltării sistemelor de proiecție ale planetariilor moderne, conectează cele două aparate de proiecție optică de la ZEISS, din patrimoniul tehnic al planetariului băimărean, două bijuterii tehnice, care sunt două capete de etapă din seria Skymaster, de la Zeiss Planetarium Group, care a cuprins ZKP-1, ZKP-2, ZKP-3, ZKP-4, ZKP-4 Led și ZKP-4 Hybrid.

În ceea ce privește primul model (ZKP-1) al seriei, Zeiss a produs 110 asemenea bijuterii tehnice, între anii 1948 – 1980. Aproape jumătate din echipamentele ZKP-1 au fost relocate, după prima instalare, ulterior modernizare.

În esență, modelul ZKP-1, dotat cu o singură bilă stelară, caracterizat ca model analogic, evoluat din Zeiss Model-1 și dedicat cupolelor mici și medii, a fost cel mai de succes, cel mai fiabil, cel mai rezistent și cel mai versatil echipament de proiecție astronomică (planetariu). Mai multe informații despre acest subiect vă așteaptă la Planetariu.

Crișan Petru Ciprian – muzeograf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu