Regizorul Ciprian Mega te lasă să te scufunzi în marasmul unei așa zisei realității

Mircea Daneliuc este genial în calitatea sa de regizor și scenarist. Acesta în filmele sale, reflectă stări de fapt ale poporului român în diferite momente date, având prin forța și impactul creativ capacitatea de a genera în auditoriu un veritabil catharsis, astfel creațiile sale fiind menite programatic de a te propulsa pe un nivel existențial superior într-un mod stenic, generând în public o viziune optimistă în care se sugerează că doar apelul la propriile forțe sunt cele care ne vor salva sincronizate cu manifestarea harului dumnezeiesc. Un astfel de film este ,,Această lehamite” în care finalul este apoteotic. Avertizez că filmele lui Danieliuc abundă în simboluri erotice, personajele sale fiind arhetipuri care definesc egregorul românesc într-o polarizare și dinamică plastică și impactantă. Deci filmele sale nu se adresează pudibonzilor inhibați, frustrați și impotenți.

Spre deosebire de Mircea Daneliuc, regizorul Ciprian Mega te lasă să te scufunzi în marasmul unei așa zisei realității în care biserica și neamul românesc sunt privite dintr-o perspectivă mundană ordinară. Prin urmare te afundă într-o perspectivă lipsită de orice salvare, ceea ce se constituie într-o viziune demoniacă impregnată de deznădejde și pesimism, profund antidivină și anticreștină. Deznădejdea este o condiție corespunzătoare iadurilor, care contravine flagrant condiției creștine în care speranța și credința sunt elemente fundamentale care ne definesc identitatea divină.

 

Radu Hadârcă