duminică, 20 octombrie 2024

Plafonarea adaosului comercial „all-inclusive”: rechiziționare, naționalizare, falimentare, desființare…

Pentru că am tăcut captivi plaselor cu pomeni electorale ale amanetării și apoi vânzării de-a dreptul a viitorului… A viitorului, apoi a zilei de mâine și, din ce în ce mai brutal, a propriei „prezențe” de acum… Pentru că ne-am zis, în lașitatea ultimilor ani, că, în esență, tot ceea ce băgăm în burtă este mai important decât acel întreg tot mai sfărâmat a ceea ce pierdeam din victoriile generației de sacrificiu al lui Decembrie ’89… Că generația de azi a îmbuibării (și aia cu măsură de la guvernanți) are dreptul de a decide peste libertățile și sacrificiile generațiilor trecute… Că mâncarea e totul… Pentru că aici am ajuns… Nu tu libertăți de apărat, nici măcar cele economice, pentru că de cele civice ne-am lepădat, nici demnitate, nici mândrie, nici viitor… Nici măcar viitor… Pentru că din spatele burților umflate oricum nu poți vedea prea departe… Nici măcar spre ziua de mâine, darămite pentru ceea ce înseamnă viitor…

Și am tăcut când au fost impuse primele măsuri de plafonare a adaosurilor comerciale ale produselor alimentare… Nu ne-am ridicat, nu am protestat, nu am ripostat, gândindu-ne că, poate mâine-poimâine, ar putea fi limitat „prețul” la orice altceva… Ne-am uitat la burți și ne-am zis că merită… Mai ales că produsele alimentare care se plafonau la preț erau, sinistră coincidență (sau poate nu?!), cele puse de atâta amar de vreme în plasele electorale ale vânzării viitorului nostru… Cu tot cu Demnitate, Orgoliu, Mândrie… Și chiar când a devenit evident că plafonarea nu va strivi prețul alimentelor „listate” într-o așa măsură încât să spunem că a meritat renunțarea la drepturile și libertățile noastre economice, ale dreptului de a decide noi pentru noi, atât în privința a ceea ce vrem să mâncăm, cât și asupra a ceea ce ne trebuie, nu am spus „Stop!”… Nu am zis „Ajunge, blestemaților!” când actualii guvernanți se dovedeau parte a unui alt regim scriind pe hârtia raționalizării un fals „mercurial” de scădere a prețurilor, de fapt, al raționalizării și deciderii pentru noi, cu un alt stilou guvernamental, la fel de cinic. Chiar dacă nu mai aveam nevoie de aceste „plafonări” ale prețurile unor alimente… Oricum de ei alese… Nu existau minimele condiții social-economice prognozate apocaliptic, nici restriști pecuniare, pentru a accepta acest „mercurial” anti-libertăți al decidenților de sistem. Nici măcar justificând spre a ne spune ce trebuie să mâncăm, ba chiar cât, într-o altă aproximare a gramajului permis, de data aceasta prin „cartela” plafonării, nu doar a prețurilor, cel puțin pe termen mediu și lung, ci, mai ales, al drepturilor noastre…

Și iată că a venit completarea unei măsuri care nu și-a dovedit, nu utilitatea, ci rostul, nici măcar contrapusă renunțărilor pe care le-am făcut cu ochii bulbucați după produsele atât de plafonate, ca preț, că lipseau cu desăvârșire ca reduceri evidente. Iar astăzi, ministerul Agriculturii trece direct la „artileria grea”, finală, împotriva propriului popor, venind cu ordonanța plafonării adaosurilor comerciale la absolut toate produsele alimentare fabricate în România… Pentru că a tot existat un reper al reproșului continuu… Pe care nu-l vedeam dincolo de forma fondului… Faptul că România nu doar că trăia pe seama consumului, dar îi mergea chiar bine, reușind să fie o economie cât de cât funcțională doar pe seama acestuia… Dând peste cap proiecțiile acelora care ne-au strivit producția industrială pentru a ne îngenunchea… Iar dacă tot reușeam să trăim „din consum”, de ce să nu fie acest procent de plus valoare acaparat de cei ce ne-au luat materiile prime, resursele, piețele de desfacere industriale, nu?!… Tot prin mâna trădătorilor noștri… Mai mult, pentru a se asigura că finalul va fi de data aceasta cel de înlăturare, proiectul de ordonanță de urgență de la Agricultură vine cu o notă în plus. Nu doar aplicarea plafonării obligatorii a adaosurilor comerciale la produsele alimentare fabricate în România (practic, pentru a forța falimentul producătorilor prin vânzarea sub prețul de producție), ci și plafonarea adaosurilor în cazul ingredientelor eventual importate și care puteau substitui, în cadrul procesului de fabricație, materiile pre scumpe…

În acest mod, ultimele sfere ale susținerii consumului din propria resursă internă se vor prăbuși. Dar consumul va merge mai departe. Iar prin el și susținerea tot mai șubredă a economiei țării, poate chiar la nivel de subzistență. Și care va putea fi făcută pe seama aceluiași mecanism al satisfacerii cererii. Prin consum. Doar că prin importuri masive, ce nu vor fi afectate de această politică antinațională a plafonării aplicate strict producătorilor autohtoni.

Este un atac violent la securitatea țării care ar trebui să-i trimită pe decidenți direct în spatele gratiilor! Pentru că este, în fapt, o altă naționalizare, rechiziționare și centralizare a vechilor sisteme de tristă (dar parcă deja mult mai dulce) amintire… Este o mișcare în care naționalizarea este ascunsă în etichete ce oricum nu îi vor putea „plafona” scopul atât de mârșav. Și care va „curge” în pași… De la acea primă plafonare a adaosurilor comerciale la alimentele „de bază” fără a fi avut o analiză a ceea ce înseamnă alimente de bază (totuși, lucrurile, într-o minimă raportare ca preferințe de consum alimentar, s-au schimbat în ultimii 50 de ani, ba chiar și în comparație cu normativele „ceaușiste” ale necesarului alimentar „per capita”) și continuând cu tăvălugul plafonării adaosurilor comerciale ale tuturor produselor alimentare produse în România. Cu scutirea celor din import care nu doar că vor accelera procesul de înlăturare de pe piață a producătorilor autohtoni, prin necompetivitatea prețurilor forțată prin plafonare, dar va lăsa loc liber „așezării” prețurilor la nivelul decis de producătorii de afară. Și va urma apoi poate plafonarea adaosurilor comerciale și a prețurilor de producție, de fabricație, de extragere etc, pentru toate produsele, mărfurile, serviciile autohtone… Adică o eliminare și de pe propria piață, mai dură chiar decât mizerabilul „aquis” al tratatului de aderare la UE…

 

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu