Pentru că am tăcut captivi plaselor cu pomeni electorale ale amanetării și apoi vânzării de-a dreptul a viitorului… A viitorului, apoi a zilei de mâine și, din ce în ce mai brutal, a propriei „prezențe” de acum… Pentru că ne-am zis, în lașitatea ultimilor ani, că, în esență, tot ceea ce băgăm în burtă este mai important decât acel întreg tot mai sfărâmat a ceea ce pierdeam din victoriile generației de sacrificiu al lui Decembrie ’89… Că generația de azi a îmbuibării (și aia cu măsură de la guvernanți) are dreptul de a decide peste libertățile și sacrificiile generațiilor trecute… Că mâncarea e totul… Pentru că aici am ajuns… Nu tu libertăți de apărat, nici măcar cele economice, pentru că de cele civice ne-am lepădat, nici demnitate, nici mândrie, nici viitor… Nici măcar viitor… Pentru că din spatele burților umflate oricum nu poți vedea prea departe… Nici măcar spre ziua de mâine, darămite pentru ceea ce înseamnă viitor…
Și am tăcut când au fost impuse primele măsuri de
plafonare a adaosurilor comerciale ale produselor alimentare… Nu ne-am ridicat,
nu am protestat, nu am ripostat, gândindu-ne că, poate mâine-poimâine, ar putea
fi limitat „prețul” la orice altceva… Ne-am uitat la burți și ne-am zis că
merită… Mai ales că produsele alimentare care se plafonau la preț erau,
sinistră coincidență (sau poate nu?!), cele puse de atâta amar de vreme în
plasele electorale ale vânzării viitorului nostru… Cu tot cu Demnitate,
Orgoliu, Mândrie… Și chiar când a devenit evident că plafonarea nu va strivi
prețul alimentelor „listate” într-o așa măsură încât să spunem că a meritat
renunțarea la drepturile și libertățile noastre economice, ale dreptului de a
decide noi pentru noi, atât în privința a ceea ce vrem să mâncăm, cât și asupra
a ceea ce ne trebuie, nu am spus „Stop!”… Nu am zis „Ajunge, blestemaților!”
când actualii guvernanți se dovedeau parte a unui alt regim scriind pe hârtia
raționalizării un fals „mercurial” de scădere a prețurilor, de fapt, al
raționalizării și deciderii pentru noi, cu un alt stilou guvernamental, la fel
de cinic. Chiar dacă nu mai aveam nevoie de aceste „plafonări” ale prețurile
unor alimente… Oricum de ei alese… Nu existau minimele condiții
social-economice prognozate apocaliptic, nici restriști pecuniare, pentru a
accepta acest „mercurial” anti-libertăți al decidenților de sistem. Nici măcar
justificând spre a ne spune ce trebuie să mâncăm, ba chiar cât, într-o altă
aproximare a gramajului permis, de data aceasta prin „cartela” plafonării, nu
doar a prețurilor, cel puțin pe termen mediu și lung, ci, mai ales, al
drepturilor noastre…
Și iată că a venit completarea unei măsuri care nu
și-a dovedit, nu utilitatea, ci rostul, nici măcar contrapusă renunțărilor pe
care le-am făcut cu ochii bulbucați după produsele atât de plafonate, ca preț,
că lipseau cu desăvârșire ca reduceri evidente. Iar astăzi, ministerul
Agriculturii trece direct la „artileria grea”, finală, împotriva propriului
popor, venind cu ordonanța plafonării adaosurilor comerciale la absolut toate
produsele alimentare fabricate în România… Pentru că a tot existat un reper al reproșului
continuu… Pe care nu-l vedeam dincolo de forma fondului… Faptul că România nu
doar că trăia pe seama consumului, dar îi mergea chiar bine, reușind să fie o
economie cât de cât funcțională doar pe seama acestuia… Dând peste cap
proiecțiile acelora care ne-au strivit producția industrială pentru a ne
îngenunchea… Iar dacă tot reușeam să trăim „din consum”, de ce să nu fie acest
procent de plus valoare acaparat de cei ce ne-au luat materiile prime,
resursele, piețele de desfacere industriale, nu?!… Tot prin mâna trădătorilor
noștri… Mai mult, pentru a se asigura că finalul va fi de data aceasta cel de
înlăturare, proiectul de ordonanță de urgență de la Agricultură vine cu o notă
în plus. Nu doar aplicarea plafonării obligatorii a adaosurilor comerciale la
produsele alimentare fabricate în România (practic, pentru a forța falimentul
producătorilor prin vânzarea sub prețul de producție), ci și plafonarea
adaosurilor în cazul ingredientelor eventual importate și care puteau
substitui, în cadrul procesului de fabricație, materiile pre scumpe…
În acest mod, ultimele sfere ale susținerii
consumului din propria resursă internă se vor prăbuși. Dar consumul va merge
mai departe. Iar prin el și susținerea tot mai șubredă a economiei țării, poate
chiar la nivel de subzistență. Și care va putea fi făcută pe seama aceluiași
mecanism al satisfacerii cererii. Prin consum. Doar că prin importuri masive,
ce nu vor fi afectate de această politică antinațională a plafonării aplicate
strict producătorilor autohtoni.
Este un atac violent la securitatea țării care ar
trebui să-i trimită pe decidenți direct în spatele gratiilor! Pentru că este,
în fapt, o altă naționalizare, rechiziționare și centralizare a vechilor
sisteme de tristă (dar parcă deja mult mai dulce) amintire… Este o mișcare în
care naționalizarea este ascunsă în etichete ce oricum nu îi vor putea
„plafona” scopul atât de mârșav. Și care va „curge” în pași… De la acea primă
plafonare a adaosurilor comerciale la alimentele „de bază” fără a fi avut o
analiză a ceea ce înseamnă alimente de bază (totuși, lucrurile, într-o minimă
raportare ca preferințe de consum alimentar, s-au schimbat în ultimii 50 de
ani, ba chiar și în comparație cu normativele „ceaușiste” ale necesarului
alimentar „per capita”) și continuând cu tăvălugul plafonării adaosurilor
comerciale ale tuturor produselor alimentare produse în România. Cu scutirea
celor din import care nu doar că vor accelera procesul de înlăturare de pe
piață a producătorilor autohtoni, prin necompetivitatea prețurilor forțată prin
plafonare, dar va lăsa loc liber „așezării” prețurilor la nivelul decis de
producătorii de afară. Și va urma apoi poate plafonarea adaosurilor comerciale
și a prețurilor de producție, de fabricație, de extragere etc, pentru toate
produsele, mărfurile, serviciile autohtone… Adică o eliminare și de pe propria
piață, mai dură chiar decât mizerabilul „aquis” al tratatului de aderare la UE…
Cezar
Adonis Mihalache – Natiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu