Țara Mare
Stând înmărmurit c-o hartă-n mână,
privesc timid la Dacia bătrână.
O țară mare, frumoasă și bogată,
cum alta-n lume nu era odată.
Trădători de neam în toată lumea-au fost.
Au cășunat și
mi-au măcelărit-o fără rost.
Și uite-așa, cum harta ne arată,
Dunărea NU ne-a fost graniță odată.
Au chemat romanii, trebuia romanizare.
pe barbari i-au chemat, le trebuiam mâncare.
Faraonii terbuiau aduși de zor și ei,
râgâia țara, gâlgâia de mișei.
Să vină turcii strigau zevzecii-n cor,
stârnind mânie-n săbii pe maluri de Bosfor!
Să vină apoi regi și regi ni s-au adus,
Adio Orient, ochii ni-s pe Apus.
Și-au făcut regii mare, România Mare,
dar trebuiau ruși s-o calce în picioare.
Și-a ajuns țara mea o țară de nimică,
din România Mare, o Românie mică.
Acum, aleșii țării, cu adevărat hoți,
vândură tot ce-avurăm, ne-ndatorăm la toți.
Zici că pe țara mea au devastat-o hunii,
dar dușmanii-s acasă, ne fură ca nebunii.
Consecința
Am plantat în grădină o consecință
și consecința crește cu mine în ceață.
Se răstoarnă boabe de brumă-n velință,
iar consecința mă spală pe față.
Mă cată moartea cu parfum de tei
prin văile ce vin și mă cuprind;
Îmi tot spune să fiu nașul ei
și-mi tot dă umărul să-l prind.
De sus, mă dojenesc norii câlțoși.
Pe inimă-mi apasă fier greu și lung.
„Prietenii” aplaudă victorioși,
fierul și anii ce mă străpung.
Noaptea își dă drumu-ntr-o păpădie,
când fosforul dimineța-mi arată.
O dimineață-n cânt de ciocârlie,
iar consecința merge pe roată.
Au trecut ani și nu aveam știință,
ani petrecuți mai mult prin văgăuni,
dar am făcut rost de-o consecință,
care-mi aruncă vreascuri pe cărbuni.
Prada
Sunt o pradă a vieții normale
și n-am pierdut timp doar pein biserici.
Mi-am colindat trupul pe deal și pe vale,
fără să dau ascultare la clerici.
Mă urcam în pomi după fructe,
iar șarpele urca să mă muște.
Dorea nebunul din mine să-nfrupte
și nu era nimeni să îl împuște.
Șarpele se-apropia foarte mult.
Se auzeau privirile cum se ciocnesc.
Eram o pradă a vieții, nu demult,
iar ochii și-acum se privesc.
Viața mă trage mereu de zăbală.
Sunt prada ei, un cal oboist.
Și dacă plec, ce-i mare scofală?
Umpleți paharele, ciocniți, sunt pregătit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu