Prada
Sunt o pradă a vieții normale
și n-am pierdut timp doar prin biserici.
Mi-am colindat trupul pe deal și pe vale,
fără să dau ascultare la clerici.
Mă urcam în pomi după fructe,
iar șarpele urca să mă muște.
Dorea nebunul din mine să-nfrupte
și nu era nimeni să îl împuște.
Șarpele se-apropia foarte mult.
Se auzeau privirile cum se ciocnesc.
Eram o pradă a vieții, nu demult,
iar ochii și-acum se privesc.
Viața mă trage mereu de zăbală.
Sunt prada ei, un cal oboist.
Și dacă plec, ce-i mare scofală?
Umpleți paharele, ciocniți, sunt pregătit!
Noaptea cu ochii-nchiși
În noaptea cu ochii închiși când Luna cu cornu-ntr-o parte
își căuta fratele Soare, am fost jefuit.
Un jaf la drumul mare.
Până și inima mi-a fost furată.
Am dat o raită prin târgul de vechituri și consignații.
Nimic.
La o tarabă, într-o paporniță, îmi văd inima prigonită. Mi-o
furase o doamnă care nu era a mea și pe deasupra mai avea și domn la domiciliu.
Cum să stea două inimi într-o casă, mi-am zis?
-Ia… hai acasă, m-am răstit la ea!
Nu vezi că sunt gol?
Prin desișul chel al nopții mi-am recăpătat pierderea și am
plecat în căutrea unei doamne căreia să-i dau în păstrare inima obosită foarte.
20112024-Severin
Tăcerea
Deodată printre copaci a răsărit tăcerea și pădurea a
adormit.
Întunericul m-a privit drept în ochi în timp ce îngerii
culegeau cocorăi.
Poiana din Sudos dormea și ea.
Un pui de somn a picat în genunchi în ceașca de cafea.
Dimineața se trezise.
Ierbii îi venise dor și poftă de coasă.
Puiu RĂDUCAN
21112024-Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu