miercuri, 29 ianuarie 2025

Sorin Roşca Stănescu: Ce acoperiș va avea Iohannis deasupra capului?

Este o întrebare cât se poate de legitimă, pe care și-o pun milioane și milioane de români. Nu numai pentru că Iohannis a fost președintele acestei țări. Nu numai fiindcă el ocupă în prezent, în mod ilegitim, Palatul Cotroceni, după ce a orchestrat cu complicitatea șefilor acelor partide care au condus România până în prezent și pe mâna Curții Constituționale, o lovitură de stat confirmată zilele trecute până și de Comisia de la Veneția. Ci mai ales pentru că o întreagă istorie, și ea publică, vizează de ani de zile imobilele lui Iohannis, casele în care a locuit și vilele de lux prin intermediul cărora și-a proiectat viitorul post prezidențial.

Nimeni nu ar putea să mă contrazică atunci când afirm că Iohannis este cel mai dezavuat, disprețuit și chiar urât președinte din istoria României, incluzându-l aici chiar și pe Nicolae Ceaușescu. Acest lucru rezultă nu numai din atitudinea reprezentanților multiplelor segmente ale societății românești, nu numai din cercetările de piață, ci și din atitudinea disprețuitoare manifestată față de acest personaj de cei mai importanți demnitari ai lumii. O spun pe șleau. Mulți, din ce în ce mai mulți, speră ca viitorul său acoperiș să fie la Rahova, după care să urmeze Jilava. Eu nu cred că așa ceva se va întâmpla prea curând. Dar nu exclud deloc posibilitatea ca, într-o bună zi, zecile de dosare deschise și sutele de plângeri penale împotriva sa să se materializeze prin rechizitorii și condamnări penale. Asemenea operațiuni însă necesită timp. Până atunci, să încercăm totuși să răspundem la întrebarea „Sub ce acoperiș va dormi Klaus Iohannis?”

Însă nu înainte de a face o legătură necesară cu generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Unul dintre principalele motive pentru care acesta, așa cum anticipam, a pierdut prezidențialele și a pierdut și partidul, oricât ar părea de paradoxal, nu este faptul că sub aparența înșelătoare a unui om cumsecade și cinstit, s-a ascuns de fapt un mega corupt, care a sustras pe oriunde a trecut bunuri și valori aparținând românilor. În mentalul colectiv, necinstea acestuia, inclusiv în ceea ce privește panourile publicitare pe banii publici cu care a împânzit România, trece pe plan secund. Românii însă nu i-au iertat și nu-i vor ierta obediența față de Klaus Iohannis. Demonstrată în multe prilejuri, dar mai ales legat de palatul de lux pe care i l-a modernizat cu prețul a 9 milioane de euro pe Bulevardul Aviatorilor, un refugiu de aur pentru Iohannis și consoarta sa atunci când urma să nu mai dețină poziția de la Cotroceni. În acest scop, generalul cu patru stele, Nicolae Ciucă, a luat decizii ilegale, a secretizat documente și a încercat din răsputeri să impună ritmul necesar lucrărilor, astfel încât constructorii angajați de RAPPS să poată face față în timp util pretențiilor excentrice ale lui Klaus Iohannis. Acum, detaliile acestei afaceri penale și nu doar edilitare se cunosc și se știe că într-o bună zi, vinovații, pe întreg lanțul de comandă vor răspunde penal. Și ce am mai aflat zilele trecute e că Iohannis nu va mai beneficia de respectivul acoperiș care, în documente, e rezervat „unui fost președinte al României”.

Și totuși, unde va locui acest Klaus Iohannis? Două dintre vilele de la Sibiu pe care le-a achiziționat cu bani pârâți și cu acte false le-a pierdut și urmează să plătească statului român sute de mii de euro bani încasați de el fără temei. Ceea ce i-a mai rămas în urbea natală nu îl satisface și oricum nu are bunul simț și modestia de a ști să se întoarcă de unde a plecat. Peste hotare nu și-a putut găsi un job, așa că singura prezență a unui acoperiș derivă din legea care îi răsplătește pe foștii șefi de stat, fie ei și nevrednici, cu o vilă de protocol. În prezent, RAPPS caută de zor o asemenea locație care să satisfacă cât de cât apetitul de lux destrăbălat al lui Klaus Iohannis. Nu este deloc exclus ca, până una alta, acesta să fie cazat fix acolo unde există reședința prezidențială, la Vila Lac, și aceasta modernizată pe bani grei la scurt timp după preluarea funcției de către Klaus Iohannis. Ce se va întâmpla însă în aceste condiții cu viitorul președinte? Acesta oare unde va fi parcat? Pentru moment, răspunsul este enigmatic. Și nimeni nu se grăbește să îl dea. Cu atât mai mult, complicii la lovitura de stat a lui Klaus Iohannis.

Singurul președinte fără probleme penale al României a fost Emil Constantinescu. Acestuia i-a fost desemnată o reședință modestă, de bun simț, în care trăiește demn și civilizat cu consoarta. Oare din multitudinea de vile ale RAPPS-ului, nu se poate găsi așa ceva și pentru Klaus Iohannis? Sau acesta refuză cu obstinație un acoperiș de bun simț?!

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/ce-acoperis-va-avea-iohannis-deasupra-capului/



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu