Călin Marchievici: Ce le coace Trump europenilor

”Criticii președintelui Trump oscilează între disperare și speranța că nebunia tarifelor va dispărea. Ei presupun că fanfaronade lui Trump se vor încheia atunci când realitatea va demonstra cât de greșite sunt raționamentele sale economice. Însă acești critici nu au fost atenți: fixația lui Trump pentru tarife este parte dintr-un plan foarte solid, dar și foarte riscant”, scrie Yanis Varoufakis.

”Cei care critică politica lui Trump nu înțeleg cum se învârte capitalul pe glob. Ca și berarul care se îmbată cu băutura pe care o face, ei ajung să creadă în propria propagandă – că trăim într-o lume a piețelor concurente în care banul este neutru iar prețurile se ajustează pentru a echilibra cererea cu oferta în toate domeniile. Nesofisticatul Trump are, de fapt, o gândire economică mult mai sofisticată decât a criticilor săi, pentru că înțelege că economia brută, nu productivitatea marginală, este cea care conduce la nivel intern și internațional.

Trebuie să ne întrebăm de ce Trump crede că America este exploatată de restul lumii? Care este viziunea lui despre noua ordine internaționala, cea în care America trebuie să fie ”great again”? Ce intenționează să facă? Doar după ce răspundem la aceste întrebări putem să producem o critică pertinentă a planurilor lui Trump.

De ce crede Trump că America a încheiat niște târguri proaste? Marea nemulțumire a lui Trump este că, în vreme ce supremația dolarului asigură puteri uriașe guvernului SUA și clasei conducătoare, străinii se folosesc de dolar într-un mod care garantează declinul Americii. Unii consideră că dolarul este marele privilegiu al Americii, însă el este și marea povară a Americii.

Trump s-a plâns de zeci de ani din cauza declinului industriei americane. ”Dacă nu ai oțel, nu ai țară”, spunea el. Care este vina dolarului? Trump spune că băncile centrale străine nu lasă dolarul să se deprecieze la nivelul potrivit pentru SUA – un nivel la care America să poată crește exporturile și să reducă importurile. Nu este vorba despre vreo conspirație a băncilor centrale ale lumii, ci doar despre faptul că nu există o monedă mai sigură decât dolarul. Este absolut firesc ca europenii și asiaticii să adune în băncile centrale dolarii care vin în țările lor atunci când SUA importa produse de acolo. Nu schimbă dolarii în moneda proprie și astfel reduc cererea pentru moneda proprie și-și ajută exporturile. Munții de dolari care se adună sunt folosiți apoi pentru a cumpăra datoria guvernului SUA și pentru a-i juca pe Wall Street.

Și aici apare problema. Potrivit lui Trump, America importă prea mult pentru că este un cetățean global foarte bun și se simte obligația să le dea străinilor posibilitatea de a-și păstra rezervele în dolari. Pe scurt., producția americana a scăzut pentru că America este un bun samaritean: muncitorii americani și clasa de mijloc suferă pentru ca restul lumii să poată crește.

Însă statutul dolarului asigură și excepționalismul american, care este acceptat și apreciat de același Trump. Faptul că toate băncile centrale cumpără datoria SUA permite Americii să aibă un deficit uriaș, cheltuieli militare uriașe care ar duce la faliment orice alta țară. Fiind valută globală, dolarul îi permite președintelui SUA să sancționeze orice stat și orice cetățean al planetei.

Din perspectiva lui Trump, America se auto-subminează de dragul gloriei geopolitice și al oportunității de a acumula bogății. Bogățiile acestea ajung toate pe Wall Street și îi sărăcesc exact pe cei care l-au votat pe Trump de două ori – americanii care produc oțelul și mașinile de care o țară are nevoie pentru a rămâne viabilă.

Nici măcar asta nu este cea mai mare îngrijorare a lui Trump. Coșmarul lui este că hegemonia americană se va încheia. În 1988, când își promova cartea ”Art of the Deal” la Larry Kimg și la Oprah Winfrey, Trump se plângea: ”Suntem o națiune îndatorată. În următorii ani se va întâmpla ceva cu noi, pentru că nu poți să pierzi câte 200 de miliarde de dolari pe an”.  Încă de atunci, Trump era convins că America se apropie de marginea prăpastiei: producția SUA se reduce, cererea globală de dolari crește, iar dolarul va trebui să se aprecieze pentru a ține pasul cu rezervele de care are nevoie restul lumii. Asta nu poate să țină la nesfârșit. Când datoriile SUA vor atinge un anumit punct, străinii se vor panica, vor vinde activele în dolari și vor găsi o altă valuta. Americanii vor fi lăsați singuri în haosul internațional, cu un sector productiv ruinat, cu piețe financiare prăbușite și cu un guvern falit. Speriat de acest scenariu, Trump și-a asumat misiunea de a salva America creând o nouă ordine internațională. Ce vrea Trump să facă în 2025 este să dea lumii reversul șocului Nixon, șocul care a dus la finalul sistemului Bretton Woods și a deschis epoca financiarizării în care trăim acum.

Asta nu înțeleg criticii lui. Ei greșesc crezând că Trump se gândește că tarifele vor reduce ele singure deficitul comercial al Americii. Utilitatea lor este dată de capacitatea de a-i forța pe bancherii centrali să reducă dobânzile naționale. Prin urmare, euro, yenul și yuanul se vor apropia de dolar. Asta ar duce la scăderea prețului bunurilor importate în SUA și nu ar afecta buzunarul americanului. Practic, țările supuse tarifelor vor plăti pentru tarifele lui Trump.

Însă aceste taxe sunt doar prima fază a planului. Odată ce tarifele mari vor deveni regula, iar banii străini vor începe să se acumuleze la Trezoreria SUA, Trump va aștepta ca prietenii și dușmanii săi din Europa și Asia să înceapă să strige. Atunci va începe faza a doua a planului: marea negociere.

Spre deosebire de predecesorii săi, de la Carter la Biden, lui Trump nu-i plac întâlnirile multilaterale. El negociază între patru ochi. Modelul său este butucul cu multe spițe al bicicletei, unde niciuna dintre spițe nu poate afecta mult funcționarea roții. În viziunea sa despre lume, Trump este încrezător că poate discuta cu fiecare spiță în parte. Într-o mână cu tarifele și în cealaltă cu amenințarea că America poate lua scutul de securitatea de deasupra unor țări sau îl poate abate împotriva altora, Trump crede că poate îndupleca cele mai multe țări.

Să le înduplece pentru ce? Să-și aprecieze monedele fără să renunțe la activele în dolari pe termen lung. Trump nu se așteaptă doar ca toata spițele (țările) își vor reduce dobânzile, ci va cere și altceva, în funcție de interlocutor. Țărilor asiatice care au multe rezerve în dolari le va cere să vândă o parte din obligațiunile în dolari pe termen scurt, pentru a-și aprecia în acest fel moneda. Țărilor relativ sărace din zona euro, care au o putere de negociere redusă și din cauza sciziunilor interne, Trump le poate cere trei lucruri: să preschimbe obligațiunile americane pe termen lung în unele pe termen foarte lung sau chiar perpetue; va cere ca industria germana să migreze în America; și, firește, le va cere să cumpere mult mai multe arme americane.

Vi-l imaginați pe Trump zâmbind la gândul acestei a doua faze a planului său? Când un guvern străin va accepta solicitările lui, va înregistra câte o nouă victorie. Și când vreun guvern recalcitrant va refuza, tarifele vor rămâne în vigoare. Odată ce se va încheia această a doua faza, lumea va fi împărțită în doua tabere. Una va fi sub scutul de securitate al Americii, cu costul unor monede naționale mai puternice, al pierderii fabricilor și al cumpărării forțate a exporturilor SUA, inclusiv arme. Cealaltă va fi apropiată strategic de China si Rusia, însă va rămâne conectată cu SUA prin legături comerciale care vor aduce profit Americii prin intermediul tarifelor obișnuite.

Ca orice plan, acest plan al lui Trump poate să dea greș. Deprecierea dolarului ar putea să nu fie suficientă pentru a anula efectul tarifelor asupra prețului plătit de consumatorii americani. Sau vânzarea dolarilor ar putea fi prea mare pentru a menține dobânzile americane suficient de mici pe termen lung. Însă, dincolo de aceste riscuri gestionabile, planul va fi supus unor încercări pe două fronturi politice.

Prima amenințare politică este interna. Dacă deficitul comercial al SUA va începe să scadă conform planului, banii privați din străinătate nu vor mai curge în valuri pe Wall Street. Brusc, Trump va trebui să-și trădeze fie prietenii finanțiști și moguli imobiliari, fie să trădeze clasa de jos care l-a ales. Între timp se va deschide un al doilea front. Privind țările ca pe spițele unei roți, Trump va constata că a stârnit mari nemulțumiri peste hotare. Beijingul ar putea să transforme BRICS într-un nou Bretton Woods, în care yuanul să aibă rolul de ancoră al dolarului în sistemul original. Se poate ca asta să fie consecința uluitoare a planului lui Trump.”

 

Autor: Călin Marchievici

Sursa: https://www.cotidianul.ro/ce-le-coace-trump-europenilor/