***
(Ne) EDITORIAL
Șef de liniște sufletească
Cineva, în spirit răutăcios, printre alte expresii
defăimătoare, mi-a adresat prin mail întrebarea ”Tu vrei să fii șef?”. Am
încheiat citatul. Concret nu știu la ce se referea, însă nu i-am răspuns la
această întrebare, dar pot să spun în public faptul că eu sunt șef într-o
anumită postură înainte de a fi pus acest ipochimen defăimător întrebarea
respectivă. Sunt șef de liniște sufletească, deoarece prin voia lui Dumnezeu am
devenit fondatorul unei reviste, mai mult sau puțin cunoscute. În această
postură pot sta pe un scaun ales de Dumnezeu. Scaun pe care nu mi-l poate lua
nimeni, spiritual vorbind. Chiar dacă se vor ”părânda” douăzeci de directori,
redactori șefi, șefi de departamente, redactori și alți membri prin redacția
acestei reviste, nimeni nu poate fi trecut pe această poziție, ca fondator,
chiar dacă eu voi trece ”dincolo” peste un timp.... Doar numele meu va rămâne
tipărit ca fondator în paginile revistei, indiferent că revista se va opri la
un anumit număr, după trecerea mea la cele ”veșnice”, sau va mai fi tipărită în
100 sau 1000 de numere după aceea. Fericirea mea nu este să public în revistă
pe cine doresc eu, număr de număr, ci ce și pe cine doriți dumneavoastră
stimați colaboratori și prieteni. Evident prin valoare, corectitudine și perseverență.
Revista ”Sintagme codrene” nu are în redacție așa zisă ”politică redacțională”.
Această expresie nu există în cadrul acestei publicații. Deoarece o publicație
pentru a putea fi numită revistă trebuie să colaboreze de la un număr la altul
cu o gamă cât mai vastă de scriitori, și nu numai, indiferent din ce religie,
grupare politică sau de altă natură fac parte, nici pe linie de gașcă, ci
pentru toată lumea talentată care are ceva de scris în raport cu specificul
revistei, legat de literatură, artă, istorie, religie și tradiții. Dacă sunt
sau nu reviste care publică doar în aspect de gașcă, ranguri, funcții,
conjuncturi bazate pe diverse interese individuale sau de grup, nu spun aici.
Când rostesc cuvântul ”gașcă” mă refer la o grupare restrânsă de persoane, nu
la o formațiune culturală constituită oficial.
Prin
abundența materialelor primite de la colaboratorii noștri, (aproape 70 de
texte), numărul următor al revistei ”Sintagme codrene” va apărea sigur în luna
mai. Cu toate acestea primim în continuare materiale de la toți doritorii care
au dorința de a publica în revistă, în funcție de secțiunea literară la care
activează, evident strict prin valoare, nu acceptăm după alte ”apelative”
înafara talentului. Analizăm în mod extrem de exigent fiecare scriere în
funcție de valoare, corectitudine și secțiune. Revista ”SINTAGME CODRENE” nu
și-a făcut niciodată, nici nu-și va face probleme că în câte exemplare va putea
apărea un număr viitor. Că va apărea în 25-30 de exemplare sau în 200
exemplare, ori în mai puține, deoarece valoarea scrierilor din paginile
revistei contează, nu altceva, când sunt reviste de mare prestigiu care sunt
citite de milioane de persoane, însă au apărut și vor apărea doar în format
electronic-online. Inspirație fructuoasă vă doresc tuturor.


Deocamdata esti un impostor! Pot sa-ti confirme cum te-ai folosit de bani vreo 6-10 persoane la care le-ai solicitat bani de 1sponsorizare” si pe urma nu te-ai tinut de cuvant! Tot o dai inainte cu SINTACME CODRENE cum a spus distinsul Al. Florin Tene, dar ai „antecedente literare” cu Izvoare codrene si Izvoare codrene si chiorene (vreo 4 numere sponsorizate de parintele Botis), de astea de ce nu spui nimic?! Iti doresc o viata sclipicioasa!
RăspundețiȘtergere,, ... că în câte exemplare”(VeDeM),meri bdetii mai paduchios repetent de Asuaj.
RăspundețiȘtergereVeDem=Zero barat, adica nulitate pe toate planurile!
RăspundețiȘtergereBine punctat!
Ștergere