vineri, 9 octombrie 2026

Cărțile anului 2026 – Sărbătoarea cuvântului scris și triumful spiritului literar maramureșean

Decernarea premiilor „Cărțile Anului 2026” reprezintă un moment de sărbătoare culturală datorită revistei „Nord Literar”, în care literatura își revendică locul binemeritat în spațiul public, iar scriitorii maramureșeni, prin munca lor discretă și adeseori solitară, primesc recunoașterea unei comunități care nu și-a pierdut încrederea în puterea cuvântului.

Evenimentul confirmă, încă o dată, vitalitatea vieții literare maramureșene (printre județele cu cei mai mulți membri ai Uniunii Scriitorilor și posesori de doctorat) și capacitatea acesteia de a reuni, sub semnul valorii autentice, autori consacrați și voci aflate la început de drum, fie că vorbim de poeți, prozatori, eseiști, etnologi, cercetători științifici și iubitori ai cuvântului scris. Într-o perioadă dominată de viteza comunicării și de efemeritatea mesajului, cartea rămâne un teritoriu al răbdării, al reflecției și al adevărului interior. Cartea nu strigă pentru a fi auzită, ci așteaptă să fie deschisă, citită și înțeleasă, să-ți devină prietenă statornică.

Un juriu al responsabilității, obiectivității și al discernământului critic format din: conf. univ. dr. Anamaria Fălăuș, în calitate de președinte, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, poet și editorialist Gheorghe Pârja, prof. dr. Monica D. Cândea și dr. Robert Strebeli au decis:

Premiul „Cartea Anului”, Cornel Munteanu, pentru volumul „Corespondență adnotată” (Editura Galaxia Gutenberg);

Premiul pentru proză, Luminița Colopelnic pentru volumul „Memoria libelulei”, (Editura RCR Editorial);

Premiul pentru poezie, Rodica Brad-Păuna, pentru volumul Transatlantice (Editura Littera Nova);

Premiul pentru critică literară, Cornel Munteanu pentru volumul „Lecturi în poliedru” (Editura Galaxia Gutenberg);

Premiul pentru secțiunea „Carte pentru copii”, Lucia Ileana Pop, pentru volumul „Povestea celor două nuci prietene” (Editura Actaeon Books);

Premiul pentru secțiunea „Etnografie”, Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu pentru volumul „Izvorul fermecat. Univers mitologic maramureșan” (Editura C.I.D.);

Premiul pentru secțiunea „Carte-document”, Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu pentru volumul „Troițele din județul Maramureș – Un tezaur de artă populară uitat” (Editura Cetatea Romei);

Premiul pentru secțiunea „Carte de specialitate”, Cristina Ioan, pentru volumul „Fanfara cu solist vocal” (Editura Valea Verde);

Premiul pentru monografie, Lazăr Temian și Laura Temian, pentru lucrarea „Vălenii Șomcutei de-a lungul vremurilor (istorie și obiceiuri tradiționale);

Premiul pentru lucrare de antropologie, Veronica Szinkulics pentru volumul bilingv „Femeile din lumea noastră fără cer – To the Women of Our Skyless World”;

Premiul „Augustin Cozmuța”, Felicia Mich, pentru volumul „Spațiile de margine în literatura română. Simbolistică și tipologie (Editura Casa Cărții de Știință);

Premiul special al juriului, Ileana Nemeș-Pop, pentru volumul de versuri „Femeia cu iarba pe umeri”, Editura Actaeon Books;

Premiul pentru debut, Tinu Coroian, pentru volumul de versuri „Anotimpuri în cuvinte” (Editura Valea Verde);

Premiul Editurii „Nord Literar”, Antonia Luiza Dubovici, pentru volumul de versuri „Dincolo de veghea Otiliei”, Editura Valea Verde;

Premiul „Vasile Radu Ghenceanu”, Liviu Coroiu pentru volumul de versuri „Tăcerea fântânilor”, Editura Casa Cărților;

Premiul „Punte de cuvinte”, Vasile Muste pentru volumul de versuri, „Ziua când îngerii au rămas flămânzi (Editura Casa Cărților);

Premiul pentru secțiunea „Interferențe”, Nicoară Mihali, pentru romanul „Drumul evreilor”, Editura Cetatea Romei;

Premiul pentru secțiunea „Mărturii”, Ioan Dorel Todea, pentru volumul „Tiberiu Utan – poetul profunzimilor tăcute” (Editura PandaPrint)

Premiul „Ioan Burnar”, Petru Racolța, pentru volumul de aforisme, „Racolțisme. Puncte de sprijin”;

Mențiuni:

Adrian Donca, pentru volumul de versuri „Pe drumul Ariadnei” (Editura Casa Cărților);

Vasile Petru Tomai, pentru romanul „Cetățuia Judelui” (Editura Actaeon Books);

Radu Botiș, pentru volumul de versuri „Taina poruncilor” (Editura Casa Cărților);

Daniel Bozga, pentru romanul în limba engleză „The castle of alienation” (Editura Actaeon Books).

În încheiere un gând de apreciere sinceră pentru managerul dr. Dana Gagniuc Buzura, managerul  revistei Nord Literar și tuturor celor care au contribuit la organizarea și reușita acestui eveniment fiindcă în spatele unei manifestări culturale de asemenea ținută  stau întotdeauna eforturi care nu se văd în fotografia de grup: muncă intelectuală, administrativă, răbdare, coordonare, responsabilitate și, mai presus de toate, credința că literatura trebuie să rămână vie. 

Maramureșul are o tradiție culturală care se cere nu doar evocată, ci continuată. Dincolo de frumusețea satelor, de vechimea bisericilor de lemn și de bogăția obiceiurilor, există o lume a cuvintelor care consemnează, interpretează și transmit mai departe experiența unei comunități ca cea din Maramureș. Scriitorii sunt, într-un sens profund, martorii acestei lumi fiindcă adună fragmente de viață, le trec prin filtrul sensibilității și le transformă în pagini capabile să supraviețuiască timpului. Felicitări tuturor laureaților!

 Gelu Dragoș

redactor Blogul MOARA lui GELU 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu