Motto: Societăţile viitorului sau vor fi tot mai inculte
sau nu vor mai fi deloc!
Având de regulă un scop în
sine, cugetarea filosofică (mă refer la adevărata filosofie, respectiv la
cugetarea substanţială sau ezoterică,
nicidecum la exoterismul cugetării
aparenţiale, acea filosofare de doi bani care se practică pe toate drumurile),
cugetarea filosofică, prin urmare, din punct de vedere strict utilitar nu
valorează, vorba unui gânditor, nici măcar cât o varză. Lucru, de altminteri,
recunoscut şi de Aristotel. Întrebat fiind odată la ce foloseşte filosofia, el
a răspuns cu sinceritate: „La nimic”. Dar a adăugat cu mândrie: „Şi tocmai de
aceea ea este cea dintâi dintre ştiinţe!” Da, ştiinţă, căci definiţia dată de
Stagirit filosofiei, sună astfel: „Filosofia este arta artelor şi ştiinţa
ştiinţelor”.
„Mda, vor strâmba din nas
ştiinţificii zilelor noastre pragmatice. Poate că pe-atunci, când filosofia
acapara în grabă tot ce era zămislit de mintea umană, orgoliul aristotelic era
întemeiat. Dar astăzi...” Şi poţi să nu le dai dreptate acestor atotştiutori
neîncrezători?!
Ei bine, dacă asta-i
starea de lucruri cu filosofia, nici cultura (mă rog, restul culturii) nu stă
pe roze. Ba se poate spune că stă chiar mai rău ca filosofia. Şi iată de ce.
Dacă filosofii îşi cunosc, mai exact îşi identifică obiectul de activitate cu gândirea
existentului în unitatea lui (logicianul
Bertrand Russell era de părere că la limită filosoful ştie nimic despre totul,
în opoziţie cu specialistul care ştie
totul despre nimic), din pricina complexităţii şi a multitudinii sensurilor cu
care se confruntă, veritabilii culturologi sunt cam tot timpul în starea de
febrilă căutare a lui Miguel de Unamuno, eminentul gânditor spaniol mărturisind
în maniera personală (a se citi paradoxală) participanţilor la dezbaterea Viitorul culturii, dezbatere interbelică
organizată la Madrid, că după 40 de ani de profesorat el încă nu ştie ce este
cultura!
Explicabil, dacă avem în
vedere faptul că pentru conceptul cultură sunt puse în circulaţie şi acceptate
peste 200 de definiţii. Cu cele doar şase definiţii menţionate şi disecate de
David armeanul (de origine grecească după unii) în cartea sa Introducere în filosofie (trei atribuite
lui Pitagora, cea mai cunoscută fiind aceea cu dragostea de înţelepciune, două
– cele care pleacă de la scop – fiind formulate de Platon, iar a şasea,
enunţată mai sus, aparţinând lui Aristotel), se subînţelege de ce filosofia stă
mai bine decât cultura la acest capitol...
Începuturile omului au
fost eminamente aculturale. Este lunga perioadă a grotelor şi cavernelor, când
străbunii noştri habar n-aveau de cultură. Atenţie! În acele timpuri tulburi
pentru inimă şi minte, omul nu era necultural, ceea ce se traduce prin incultură
sau lipsă de cultură (din motive etern actuale – dezinteres sau neputinţa
asimilării ei), ci era complet străin până şi de noţiunea de cultură, din
simplul motiv că ea încă nu se înfiripase. Vasăzică, acei oameni ai începutului
sunt absolut nevinovaţi din pricina neştiinţei, pe când agramaţii zilelor
noastre sunt mai mult decât condamnabili pentru crasa stare de necultură în
care se complac.
Apoi, în inima şi mintea
primitivului au apărut primii fiori culturali (muzica şi dansul cu care magii
şi şamanii îşi condimentau ritualurile religioase). Şi aşa, târâş-grăpiş, când
cu suişuri şi când cu coborâşuri, cultura a ajuns în zilele şi pe meleagurile
noastre postdecembriste, unde e cât se poate de vizibil nu doar că adevăraţii
oameni de cultură se împuţinează, ci şi că minoritatea acestora este deodată
dispreţuită şi sistematic umilită de alarmantul spor biologico-social al
inculţilor, semidocţilor şi falşilor culţi.
Toţi aceştia sunt nocivi
pentru cultură prin apariţia şi întreţinerea unor fenomene de masă de cel mai
desăvârşit prost-gust, precum manelizarea şi grosul festivalurilor care rămân
la stadiul de aflare în treabă. Mi se va răspunde că manelele aparţin
ţiganilor. Da, dar dacă aceste fioroşenii n-ar fi cumpărate de românii
subanalfabeţi, producătorii lor n-ar fi putrezi de bogaţi şi România n-ar fi
ameninţată azi de un adevărat cancer al culturii şi spiritualităţii.
Dar cei mai nocivi pentru
cultură sunt falşii culţi, această oribilă grupare de inculţi sadea şi mai ales
de semidocţi cu pretenţii, care se fac luntre şi punte să-şi poleiască pospaiul
de cunoştinţe cu diplome (bacalaureat, licenţe, doctorate), dobândite pe căi
strâmbe până la nelegiuire. Iar numărul acestora (mulţi provin din rândul
foştilor activişti) creşte an de an, astfel că România deja este fruntaşă la
agramaţi şi neabeţedaţi.
Iată şi părerea
înţelepţilor antici despre ştiutori şi atotştiutori. Taoiştii afirmă: „A şti,
dar a te crede neştiutor, este cel mai bine; a nu şti, dar a te crede
atotştiutor, este o adevărată boală”. Iar Confucius precizează în Analecte: „Când ştii să socoteşti că
ştii; când nu ştii să socoteşti că nu ştii. Aceasta înseamnă cu adevărat a
şti”.
Sighetu Marmaţiei,
George PETROVAI
22 ian. 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu