Cu profundă durere vă anunț de trecerea în neființă a unchiului meu drag, Ioan Es. Pop. A fost un mare poet, un spirit rafinat și un om de o sensibilitate aparte, care a lăsat o amprentă inegalabilă în literatura română și în inimile noastre, fiind unul dintre cei mai importanți poeți ai României.
Ne este greu să ne imaginăm lumea fără el, dar suntem recunoscători pentru tot ceea ce ne-a oferit prin versurile sale. Moștenirea sa literară va rămâne vie și va continua să inspire generații întregi.
Fie ca amintirile frumoase și cuvintele sale nemuritoare să ne amintească mereu de poezia vărăianului “ închis într-un Ieud fără ieșire”
Dumnezeu să te ierte și să te odihnească printre geniile României, “ unchiu’ poetu’ “!
Ioan Es. Pop
când eram mic, visam să fiu și mai mic.
mai mic decât masa, mai mic decât scaunul,
mai mic decât cizmele mari ale tatălui.
cât un cartof, atâta mă visam.
pentru că primăvara pe cartofi îi pu-
neau în pământ și gata,
până toamna nu-i mai necăjeau.
mă visam în cuib, printre ei,
dormind cu dulceață-n întuneric,
întorcându-mă pe-o parte și pe alta vara
iar apoi căzând din nou în somn.
și toamna să mă trezesc tot nedormit
și tot nespălat ca frații mei
și când să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra
și să le strig: nu mai săpați, nu mai săpați,
căci vin acasă de bunăvoie,
dacă-n primăvară mă puneți la loc.
și primăvara să fiu primul pe care
îl aruncă înapoi în cuib
și tot așa, să rămân să dorm mereu,
din cuib în pivniță și din pivniță în cuib,
ani mulți, neîntors și uitat.
DARIUS POP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu