Șah electoral

                                                                       de Gheorghe Pârja

De minune se aseamănă această campanie electorală cu jocul de șah. Adică doi parteneri, pentru a-și exersa stabilitatea, dar și ascuțimea minții, se așează în fața unei table de șah pentru a-și dovedi măiestria, dar și subtila viclenie în timpul jocului. Nu practic acest joc al inteligenței, dar am stat în preajma unor împătimiți jucători. Uneori, partida se termina cu sufletele împăcate, alteori am văzut și pioni răsturnați în iarbă. Când jocul se desfășura sub copaci cu frunza deasă. Dar să coborâm în lumea politică agitată, în lumea pionilor și spionilor electorali. De mare freamăt s-a bucurat inițiativa liberalilor, prin care se sugera candidatura la Senat a președintelui Klaus Iohannis, fără ca acesta să renunțe la mandatul său de șef al statului.

Ideea a provocat numeroase comentarii, care de care mai ascuțite. Zadarnic au intervenit juriști cu experiență și au demonstrat că Legea fundamentală, Constituția, nu îngăduie președintelui în funcțiune să se înscrie pe listele de candidați ale vreunui partid, câtă vreme nu i se încheie mandatul de la Cotroceni. Mandat încredințat de multe milioane de cetățeni. Și zic și eu că nu poți juca șah cu o parte a poporului. Liberalii au găsit formula înscrierii lui pe liste ca independent, în fruntea listei pentru Senat. Eu care nu mă pricep la șah am tresărit: cum poate fi un candidat independent pe liste de partid?

S-a scornit varianta modificării legislației. Să se dea o lege pentru un singur om, parcă am fi o țară cu un singur locuitor. Că m-a dus cu gândul la titlul unui volum de poezii semnat de cunoscutul dramaturg și poet român, Matei Vișniec, acum trăitor în Franța. El se referea la un oraș cu un singur locuitor, care nu dorea să fie senator în Parlamentul Țării. Președintele nostru, ca un bun jucător de șah politic, a tăcut un timp, să vadă cum bat vânturile. Când a simțit că se clatină acoperișul de la Cotroceni, a dorit să facă mutarea decisivă. Tocmai de la ONU, de pe o pajiște verde, având la îndemână câțiva jurnaliști români, duși special pentru o astfel de conferință. A comunicat că el nu dorește o lege cu dedicație, că el își va încheia mandatul acordat de electorat.

Un șah mat, ar spune un dibaci jucător! Liberalii au rămas cu traista goală. Nu se așteptau la o asemenea răsturnare de optică. S-a îndepărtat președintele de liberali? De partidul care l-a adus la București și l-a ajutat să urce Dealul Cotrocenilor? De ce ar dori președintele să ocupe un post de senator? Am putea înțelege aspirația de a mai juca un rol politic în statul român, dacă ne gândim că dorința lui de a ocupa un post european a eșuat. Aici am părerea personală, că domnul președinte a fost un demnitar român, care s-a îmbiat la acele funcții de rang european. Vecinul de scară și un experimentat diplomat român mi-au spus că așa ceva nu se face. Nu te duci la nuntă fără să ai chemarea.

Eu am tăcut și am zis că s-au schimbat regulile acestei lumi. Și mi-am dat seama că unii pedalează pe o bicicletă fără lanț. Dar să revin la șahul politic din ultimele zile. I se aduce aminte domnului președinte că prestația sa ca șef de stat s-a bucurat de o apreciere modestă. Nici în plan intern nu a reușit să producă schimbări care să-i facă mandatele memorabile. Povestea cu educarea românilor a fost o ratare evidentă. Nivelul învățământului românesc este în scădere. Imaginea este salvată de olimpici și aici mă opresc. Că am intrat într-o școală din Maramureș, unde se derulează un film mai greu de vizionat. Dar despre asta cu alt prilej. O izbândă a președintelui a fost chemarea pesediștilor la putere, după ce i-a ironizat, sub pretextul stabilității țării într-un context internațional tulbure.

După ce a fost refuzat de trei instituții internaționale, după ce nu mai dorește să fie senator, cineva din mulțimea politică sugerează că i se pregătește scaunul de premier. Președintele Iohannis crede că are un dialog cu istoria, iar noi, contemporanii, nu îl pricepem. Deocamdată, liberalii au ieșit suficient de derutați din acest șah electoral provocat de domnul președinte. Iar alții i-au scos la interval povestea caselor din Sibiu. Dacă este adevărată, atunci urât final de mandat. Dar nu este singur. Au pătimit și alți înaintași ai Dumisale. Păcătos este curentul din societatea noastră, care afurisește președinții de Țară. Mai ales după ce și-au încheiat misiunea.

Asupra acestui aspect merită de gândit.