Eminescu a murit pe front

 A fost un geniu, dar nu unul rupt de realitate, ci un excelent organizator al luptei românesti, fiind creator de doctrină natională, dar si de formule de manifestare a acesteia, organizand Congresul Studentesc de la Putna, Societatile Carpatii si Matei Basarab, toate actiunile sale având ca obiectiv faurirea României Mari. Sabia lui Decebal, Crucea lui Stefan cel Mare si Unirea lui Mihai Viteazul au fost pietrele de temelie pe care Eminescu a faurit o doctrina organic românească, reper pentru toate generatiile viitoare, conceptia de Neam cristalizându-se în toata lucrarea sa, precum apa în fulgul de nea: sub semnul monogramei lui Iisus Hristos. De aceea a murit Eminescu pe front. Cei de alt sange au vazut în el intruchiparea celei mai complexe reactii românesti (atat conceptuala, cat si organizatorica) la agresiunea antiromânească, exercitata atat din interiorul cat si din exteriorul arealului istoric românesc. Constructia lui Eminescu, prin perfectiunea sa, dărâmă “Marele Arhitect”, nimiceste “Templul” si adăpostește Dacia.

Un tânăr sopteste prin padurile sădite de el o Doina menită să ne tina in viată. Satana continua sa arunce cu pietre în el. Hristos îl mângaie si-i spune că va fi bine; altfel nimic nu ar avea sens.

Eminescu este Crucea pe care Maica Domnului a împlântat-o în acest Tărâm. Si nimeni nu o poate nimici.Drumul de la Gradina Maicii Domnului la Tara lui Hristos: Mihai Eminescu.

Avem nevoie ca El sa fie pe granita tarii, ca o ultima baricadă în fața invaziei, ca un ultim tranșeu al românismului. Aceasta este menirea lui de soldat si general în linia întâi a frontului: apararea Granitei. Eminescu traseaza linia orizontului etnicului românesc: uneste Neamul cu Dumnezeu, Pământul în care sunt ingropati stramosii cu Cerul în care acestia s-au înălțat. Acolo începe El să creeze ;deasupra noastra, dar în noi, el fiind lacrima pe care o simtim in Biserică străfulgerându-ne inima, strigătul de viata al unui copil născut român în botezul cu apă, rugăciunea din urma a botezului cu pământ ca prim pas catre Tara lui Hristos din Ceruri. El este sabia si manastirea lui Stefan, barda lui Mihai Viteazul, cana cu vin si flinta haiducilor, jertfa martirilor anticomunisti.

El este, fiind în Timp, căci asa cum spunea un bătrân întelept din Tara Fagarasului, clipa de prezent este mai efemera ca un drac ce vede sabia Arhanghelului, noi muritorii, nefiind decât în trecut si în viitor, prezentul neputand să-l prindem, să-l oprim, fiind cu pacate pe noi (nu în noi).

Eminescu este.

Mihai Târnoveanu