Volumul „Cearcănele oglinzii” de Gheorghe Puiu Răducan mi-a oferit o ocazie rară de a mă opri și de a reflecta asupra propriei mele existențe, utilizând oglinda ca pe un prieten tăcut dar înțelept. Scriitorul folosește acest obiect comun pentru a dezvălui straturi complexe ale condiției umane, permițându-mi să mă regăsesc în fiecare fragment de proză. Am preferat să mă opresc doar asupra câtorva texte în proză.
În „Ideea din oglindă”, m-am simțit provocată să privesc în față trecerea inexorabilă a timpului. Narațiunea autorului, care descrie oglinda ce îi amintește de apropierea zilei sale de naștere, a rezonat cu propria mea conștientizare a anilor ce trec: „Mă, se zice că după duminică, vine luni...”. Această reflecție m-a făcut să mă gândesc la propriile mele aniversări și la felul în care oglinda timpului îmi arată urmele lăsate de ani.
„Oglinda Țepeștiului” m-a transportat înapoi în copilărie, în locurile dragi ale trecutului meu. Nostalgia descrisă în această proză mi-a amintit de satul bunicilor, unde fiecare colț ascundea o amintire plăcută. Oglinda devine un portal către acele momente prețioase, păstrând vie memoria locurilor și a oamenilor care m-au format.
„Crucea din oglindă” mi-a adus în prim-plan spiritualitatea și fragilitatea vieții.
Reflectând asupra mortii și credinței, m-am regăsit în meditațiile autorului despre simbolul crucii: „Cu ochii ațintiți pe crucea din oglindă aștept să mă sugrume trezirea...”
Aceste cuvinte m-au făcut să mă gândesc la propria mea relație cu transcendentul și la căutarea unui sens mai profund în viață.
În „Rugăciunea din oglindă”, am simțit o conexiune profundă cu actul de introspecție și rugăciune descris de autor. Privind în oglindă, am simțit nevoia de a-mi exprima gândurile și sentimentele cele mai intime, transformând acest obiect într-un confesional personal: „Deseori poposesc în fața propriei oglinzi să spun poezia rugăciunii”.
Aceste momente de dialog interior mi-au oferit o claritate și o liniște sufletească rară. Prin aceste fragmente de proză, Gheorghe Puiu Răducan m-a ajutat să redescopăr oglinda ca pe un instrument de auto-reflecție și explorare a sinelui. Limbajul său, bogat în metafore și simbolism, m-a invitat să meditez asupra vieții mele, asupra amintirilor identității și spiritualității.
În concluzie, „Cearcănele oglinzii” nu este doar o colecție de texte în proză, ci o călătorie personală în adâncurile sufletului meu. Fiecare fragment mi-a oferit o nouă perspectivă asupra vieții și mi-a permis să mă regăsesc în reflecțiile unui autor care, prin oglinda sa, a reușit să creeze o punte către inima cititorului."
Felicitări autorului!
17072024-Rm. Vâlcea,
dr. Valentina Gabriela Popescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu