Florentina Cuteanu ne propune un volum de poezii numit „Floare de munte”, editura „Semne” București și asemeni titlului, cartea are poezii de o mireasmă încântătoare.
Poeta și colega Florentina Cuteanu (fiind
învățătoare ca și mine) ne propune poezii DE SUFLET, poezii DE DRAGOSTE, poezii
DESPRE NATURĂ, poezii SOCIALE, adică încearcă să cuprindă întreaga arie
poetică.
Cine este autoarea, ce a realizat într-o viață de om?
Ne explică Florentina Cuteanu pe ultima pagină trecând în revistă cărțile
scrise și roadele culese (premii și diplome), fiind din 2023 membră a
Societății Scriitorilor Români și moderator în cadrul Cenaclului Internațional
literar-artistic „Stele Căzătoare”. Despre caracterul și viața dumneaei aflăm
din versurile asemeni unui epitaf reușit: „Trecut-am prin multe necazuri,/
Rămase sunt toate în urmă,/ Rebelă am fost printre cazuri/ Și n-am avut spirit
de turmă”.
Lecturând întreg volumul aflăm că Florentina Cuteanu
a fost „o floare de munte”, că „prin ochii ei curg litere tăcute”, că merge „pe
un drum care urcă în trepte”, că este „plină de visuri cum au multe fete” iar
„viața îi pare o imensă vacanță” de unde concluzionez că iubește cu toată
ființa tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu ca pe un dar: natura, familia,
profesia, credința, iubirea.
În poezia „Visul meu e răsăritul” autoarea apelează
la antiteză pentru a impresiona și pentru a accentua un fapt bine știut: „Cât
mă aflu la amurg,/voi visa la răsărit;” ori „Chiar de-i mândru asfințitul,/
răsărit doresc prin zile!”.
Florentina Cuteanu devine nostalgică, ca majoritatea
poeților, când se gândește la copilărie și tinerețea ei și intră în dialog cu
natura pentru a afla unde au dispărut anii tinereții: „Mi-e dor de tinerețea
rătăcită/ Prin văi cu diafane viorele!/ De-o viață-o caut dar nu a fost
găsită;/ Să fi trecut prin timp înmugurit cândva prin stele?// Am întrebat toți
merii de pe coastă,/ Chiar sălcii despletite-n lunca noastră/ Dar nimeni n-a
știut de ea a-mi spune”.;/
Și totuși, „pământul ne cheamă”, exact așa ne
transmite cu duioșie și candoare poeta Florentina Cuteanu prin poezia „M-am
re-ntors la rădăcini”: „Urmele mele mă cheamă/ Noaptea, pe lumina lunii;/ Îmi
șoptesc să nu am teamă/ Fiindcă-acolo mi-s străbunii.// Pașii lor au strivit
iarba,/ Ducând plugul pe ogor;/ N-am trecut prin timp degeaba,/ Am călcat pe
urma lor”.
Periplul poetic continuă cu poezii ce reamintesc de
reîntâlnirile poetei cu colegii, profesorii, părinții sau bunicii. Aflăm că poeta
Florentina Cuteanu vroia să „urce în Trenul Fericirii”, că și-a „dus singură
crucea”, că „ a mers doar prin ape tulburi”, că este asemeni tuturor „o
călătoare pe pământ”, că vrea „să se ascundă de dor”, că uneori tăcerea-i de
aur, că iubirea trebuie protejată să „nu sufere de sete”, „să nu tremure de
frig”, ci să-i trimită „flori de vară printre gânduri!”.
Tot poezii de dragoste, de un lirism aparte sunt și
poeziile: „Mi-e dor de tine!”, „Iar e zi de Dragobete”, „Iubire virtuală” sau
„Te caut”, poezii care prin mesajul transmis ar putea fi puse pe note muzicale.
Un alt grupaj de poezii sunt cele patriotice, care
se referă la martirii neamului, la eroii și truditorii gliei strămoșești, la
sfinții din icoanele caselor noastre, la sportivii care aduc cinste nației
române prin rezultatele lor: „La Mărășești, Oituz, prin Munții Tatra,/ Românii
au luptat ca niște lei,/ Lăsându-și casa, glia lor și vatra/ Iar steagul nu s-a
despărțit de ei.// Au fost victorii, multe competiții.../Românii au demonstrat
că-s cei mai buni/ Și-a fluturat drapelu-în expediții/ Prin munții lumii, pe înalte culmi”. („Când
tricolorul flutură în vânt”).
Acest gen de poezie, în care românii (dascălii,
portul nostru, locul natal, țara) sunt percepuți la modul idealist au
următoarele titluri: „România mea”, „Țării mele”, „Bucovină de poveste”, „Te
cânt din suflet, drag Ardeal!”, „Prin Novaci suspină vântu-n crengi”, „In
memoriam învățătoarea Maria Bodescu”, „La Craiova-i sărbătoare”, „Hai române,
ieși din ceață”, etc.
Atenție mărită este acordată poeziilor religioase
precum „Fecioară Preacurată”: „Sădește-ne în suflet iubire și iertare,/
Credința să-ncolțească cum e nisipu-n mare,/ Ne apără poporul de rele și
necaz,/ Să nu-ți mai curgă lacrimi, Măicuță, pe obraz!”.
Volumul de față „Floare de munte” este dedicat
fiilor autoarei Dorin și Darius, care au primit prin cele două poezii dăruie
lor urări de bine, sfaturi de viață, povețe. Este vorba de: „Să lupți mereu
pentru o cauză!” și „De ziua ta”.
Florin Grigoriu afirmă despre Florentina Cuteanu și
cartea ei: „Dar om fiind, scriitoarea poartă în sine dezamăgiri, tristeți, mai ales privind râul care curge, frunzele
care cad, știrile care ne încearcă a ne zdruncina petalele, viața cu urcușurile
și coborâșurile ei..., precum în acest distih-simbol Un tei trist, umbră îmi face,/ Rezemat de-un gard”. Felicitări!
Gelu Dragoș, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu