În urmă cu 27 ani, pe 3 mai 1997, are loc la Kiev semnarea tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, de către miniștrii de externe ai celor două țări. Au urmat apoi cei doi președinți, care au semnat tratatul la Neptun la 2 iunie 1997, iar la 14 iulie 1997 a apărut Legea 129, de ratificare a acestui tratat.
La data votării acestui act, președintele Senatului
era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, președinte al României
– Emil Constantinescu.
Prin acest tratat, România recunoștea dreptul de
succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate
anterior prin forță în fosta Uniune Sovietică.
Semnarea tratatului a fost una dintre condițiile
puse României pentru a fi acceptată în NATO.
„În 1997, pentru prima dată de la constituirea
României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a
fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea
ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a
perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scrie academicianul Florin
Constantiniu în prefața volumului Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu
Ucraina, de Tiberiu Tudor, carte scrisă în perioada iulie 1997 – iulie 1999,
imediat după semnarea tratatului cu Ucraina.
Iată un fragment din carte. Sursa: Ziaristi Online.
Autorul îl acuză pe Silviu Brucan că a stat în spatele deciziei de a încheia
tratatul, fiind cel care i-a convins pe Adrian Severin și Petre Roman să
semneze.
„La sfârșitul lunii ianuarie 1997 are loc reuniunea
de la Dovos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante. În
cadrul acelei reuniuni, președintele Emil Constatinescu „își permite să
avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teitoriile
Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul
sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește
întregul neam românesc”.
Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa
românească, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV,
nu s-a pronunțat. Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un
fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai recunosc. Iar
actanții, cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare națională, Petre
Roman și Adrian Severin, sunt vii. Încă se agită în politica românească. Nimeni
nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”,
prin intermediul PRO TV, au acționat cei doi oameni de stat, Petre Roman și Adrian
Severin. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un
document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o
recunoaște”.
În Ucraina sunt înregistrați oficial peste 400.000
de cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea Odessa, în
Basarabia de Sud. Când își poate înceta valabilitatea acest tratat?! Bună
întrebarea!
Conform Articolului 27, „Prezentul Tratat se încheie
pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungește automat pe perioade de
câte cinci ani, dacă nici una din părțile contractante nu va încunoștiința în
scris cealaltă parte despre intenția de a-l denunța, cu cel puțin un an
înaintea expirări perioadei de valabilitate respective”.
Deși fostul președinte Traian Băsescu a criticat
vehement Tratatul în fața camerelor televiziunilor, pe parcursul mandatului său
a avut de două ori ocazia să îl denunțe, potrivit prevederilor Tratatului, dar
nu a făcut-o. Un președinte fricos și duplicitar!
Cu deosebit respect G-ral maior rezervă Cristian Marian Gomoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu