Să ne merităm Brâncovenii

Constantin Brâncoveanu, acest mare voievod creştin care a lăsat în urma sa capodopere, palate, biserici și mănăstiri împodobite, instituind un stil ce-i poartă numele, a sprijinit ortodoxia direct, din Ardeal până în Sinai şi din Sf. Munte Athos până în Siria.

S-a împlinit prin martiriu, alături de fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi de apropiatul sfetnic Ianache Văcărescu.

Puţine ţări europene au un asemenea reper în istorie.

Trebuie afirmat cu tărie acest fapt, nu spre laudă, ci spre cinstire şi aducere aminte. Martiriul Brâncovenilor trebuie meritat și păstrat în sufletul neamului românesc spre neuitare și punct cardinal de viață creștină.

Unsprezece copii dintre care cei patru coconi domnești, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, deveniți martiri sub privirile tatălui, care îi îndeamnă să primească botezul sângelui cu bărbăție.

Ca tată, nu pot să nu lăcrimez gândindu-mă cum a trecut sabia prin inima sa privind cum cad, pe rând, capetele fiilor și al lui Ianache, ginerele și sfătuitorul său, și cum se împrăștie sângele creștinesc pe pământul orașului ridicat de Sfântul Constantin cel Mare, sfințindu-le sufletele în veșnicie.

Câteva mărturii directe ale martorilor oculari la acest carnagiu, sau ale apropiatilor:

Anton Maria del Chiaro, secretarul Cancelariei Voievodului Constantin Brâncoveanu:

 „Când Brâncoveanu îl văzu (pe gealat) că se apropie cu sabia în mână, făcu o scurtă rugăciune şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: „Fiii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce aveam în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru.”

 Des Alleurs, ambasadorul francez la Constantinopol, trimis de Ludovic al XIV-lea:

„Li s-a propus la toţi iertarea, dacă ar fi voit să îmbrăţişeze religia mahomedană. Toţi au refuzat cu tărie, afară de cel mai tânăr dintre feciori, care, văzând capetele fraţilor săi că se rostogolesc la pământ, zise că vrea să se facă turc.”

Călătorul francez Aubry De La Motraye, aflat în slujba regelui Carol al XII-lea al Suediei:

„Gâdele i-a pus pe toţi să stea în genunchi la o oarecare depărtare unul de altul şi să-şi scoată căciulile de pe cap. Şi după ce le-a îngăduit să facă o scurtă rugăciune, a tăiat mai întâi dintr-o singură lovitură de sabie, capul clucerului, (…) şi apoi al fiului mai mare. Dar când ridică sabia ca să taie capul celui mai tânar, în vârstă de 16 ani, acesta, cuprins de frică, ceru să i se cruţe viaţa, primind în schimb să se facă musulman; atunci, tatăl său, dojenindu-l şi îndemnându-l mai bine să moară de o mie de ori dacă s-ar putea, decât să se lepede de Iisus Hristos, numai pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ, acesta (Matei) spuse gâdelui: ”Vreau să mor creştin, loveşte!” – şi îndată gâdele îi reteză capul, ca şi celorlalţi. În sfârşit, îl decapită şi pe tată.”

 

Iulian Capsali