luni, 23 septembrie 2024

Patru din patru! Minaur Baia Mare câștigă la limită în deplasare la Cisnădie!



Măgura Cisnădie a pierdut dramatic duminică pe teren propriu, 31-32 cu Minaur Baia Mare, în etapa 4 din Liga Națională feminină de handbal.
Echipa gazdă pregătită de Victorina Bora, fostă jucătoare la Șuiorul Construcții Baia Mare, nu s-a regăsit în prima repriză a disputei din Sala Măgura, în care atacul nu a funcționat deloc. Portarul gazdelor, Rajcic a reușit faza serii, reușind să înscrie de la mare distanță un gol spectaculos. Totuși, maramureșencele au dominat prima parte și la cabine aveau un consistent 14-9.
După pauză, Cisnădia a început cursa de urmărire, cu experimentata Batinovic, revenită după o operație de ligamente care a ținut-o pe tușă aproape un an. În atac, Diagouraga a dat tonul, Radosavljevic, Vizuete sau Abed-Kader au fost și ele în zi bună, astfel că Măgura s-a apropiat pas cu pas, reușind să egaleze, 16-16 în minutul 40.
Minaur a pus însă trei goluri avans cu zece minute înainte de final și a știut să gestioneze finalul electrizant. Echipa gazdă s-a apropiat din nou la un gol, dar Baia Mare a avut ultimul atac și și-a menținut avansul la limită. S-a terminat 31-32 și Cisnădia scapă printre degete puncte prețioase. Este pe locul 11, urmând cel mai probabil și în acest sezon să lupte, ca și sezonul trecut, tot pentru evitarea locurilor de baraj.
CS Minaur: Iulia Dumanska (4 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Cristina Mihiș (4 intervenții, a apărat și un 7m) – Amelia Lundback 6 (3 din 7m), Katarina Pavlovic 5, Jessica Quintino Ribeiro 5 (3 din 7m), Alba Chiara Spugnini Santome 4, Maria Gomes Da Costa 3, Emilia Anna Galinska 3, Aleksandra Vukajlovic 2, Magda-Alfredo Cazanga 2, Teodora Lavinia Damian 1, Andrijana Tatar 1, Denisa Roxana Romaniuc, Fie Woller, Luciana-Andreea Popescu, Amalia Elena Terciu. Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea, Daniel Apostu.
Pentru fetele de la Minaur victoria de azi este a patra din tot atâtea partide disputate în actuala ediție de campionat. Un start de excepție care trebuie confirmat pe parcurs pentru a nu avea emoții de niciun fel la final.

Grigore CIASCAI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu