Cronica de carte: Din străinătate

Am primit din tara, pe internet, in format on-line, volumul de poezii "Departe sunt" de Mihaela Toparcea. Desi ea are patru nume, am eliminat doua, fiindca patru nume sunt prea mult pentru un poet.

De loc din satul unde s-a nascut tatal lui Toparceanu, fiindca poetul s-a nascut la Bucuresti, Mihaela e o dovada ca Romania nu sufera de talente. Desi ea traieste departe de tara, in strainatate, cum ar spune Eminescu, la Torino, poeziile ei sunt scrise de parca ar fi in batatura casei.

Cartea debuteaza cu vreo zece texte culese parca de pe facebook, de la prieteni care scriu despre autoare, o modalitate total nepotrivita, fiindca lipseste compet spiritul critic si rezulta ca ne aflam in fata unui miracol, a unui nou titan al poeziei romanesti.

Eu m-am bucurat ca am descoperit, datorita lui Cezar Mihalache, care mi-a trimis volumul, un talent real, dar m-a uimit faptul ca acest talent e pus in slujba unui evantai liric déjà vu. Tot ce am citit in acest volum de aproape 200 de pagini, parca am mai citit. Mihaela se afla ca elevii de liceu care scriu poezie si profesorul de literatura ii indemna sa scrie cu poetii romani pe masa. E o faza minunata, adolescentina. Faza in care totul germineza.

Deocamdata, poeta nu are nimic original decat starea de a fi poeta. Sigur, este un lucru esential. In rest, fiecare poezie imi duce aminte de alta poezie cunoscuta, de altcineva, de ceva ce am mai citit. Mihaela este o fantastica imitatoare. Imita tot. O mare parte din poezii seamana cu Eminescu. Alta parte, masiva, cu folclorul romanesc. Multe poezii suna ca rupte din Octavian Goga. Unele au si poante, ca la Toparceanu. Nu mai vorbesc de Cosbuc, e plin ochi. Iar placerea de a versifica parca vine din pantecul enorm al lui Paunescu. Nu am timp sa exemplific, fiindca nu sunt invitat sa fac o recenzie care sa fie inclusa intr-un dictionar al literarturii romane. Imi spun doar o opinie la prima lectura. Si nu cred ca ar merita un studiu aprofundat, doct, plin de citate, fiindca lucrurile sunt clare.

Evident, astept de la poeta sa-si foloseasca talentul pentru prorpiul ei drum. Pana acum ea merge pe alte drumuri de dinaintea ei, deja batatorite.

Repet, e un lucru bun. E un semn de sanatate si puritate. De asemenea, apreciez un autentic sentiment tragic si o inclinare spre teme religioase, aproape mistice. Sa fie aici tradata din nastere, pe un caz virgin, latura inevitabila a fatalismului romanesc? Fapt remarcabil, care poate da roade mari in viitor, daca Mihaela va descoperi ca tot ceea ce crede ea ca spune si traieste, deja s-a spus si s-a trait. Drumul pana la revelatii proprii si sacralitate este foarte lung. Trece prin cultura. Nici o poezie de-a ei religioasa nu se poate spune ca se compara cu Rugaciunea lui Eminescu, de pilda. Pentru a depasi acest prag, e nevoie de multa lectura. E nevoie de filosofie, e nevoie nu numai de experienta vietii, ci de expereinta bibliotecii. Azi poezia nu mai poate fi la nivel scolaresc. S-a scris enorm. La biblioteca Barnes & Noble, unde merg aproape zilnic, nu este data sa nu merg la uriasele rafturi de poezie si sa nu citesc dintr-un poet clasic sau unul abia aparut. Fara poezie, viata e mai saraca. Poezia e cea care ne deschide cerurile.

Mihaela Toparcea are toate sansele sa paseasca pe aceasta scara a infinirii daca depaseste faza de amator, de pionerat, care se prea prelungeste, fiindca ea a publicat deja cateva volume. Ar fi pacat sa o fure gloria timpurie, alintarile prietenilor, caci multe poezii le sunt dedicate, de parca ar face un ferpar poetic. Literatura nu e joaca. Pentru curajul lor poetic, poeti ca Ovidiu, Dante, Voltaire sau Brecht au fost exilati, iar Eminescu omorat. Trebuie cu mult curaj sa renunte la aceasta maniera de a se imbata cu apa chioara. E nevoie de bisturiu, sa taie nemilos in materia laudei de sine, sa-si cultive modestia autentica si sa devina o vizionara. Daca vrea sa nu ramana o simpla versificatoare, are nevoie de viziune. Traieste in tara lui Dante si Petrarca, are nevoie sa mearga la izvoarele culturii, sa duca inspiratia natala, din satul sau ardelenesc, la universalitate.

Cu incredere,
Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York