miercuri, 31 octombrie 2012

CANDIDAŢII DIN MARAMUREŞ PENTRU PARLAMENTUL ROMÂNIEI


Uniunea Social-Liberala Maramures

Candidatii USL la Senat
Colegiul 1 - Baia Mare Vest si Est: Liviu Titus Pasca – PNL (senator in functie);
Colegiul 2 - Codru-Chioar si Lapus: Marius Sorin Ovidiu Bota – PSD (senator in functie);
Colegiul 3 - Borsa-Viseu, Sighetu Marmatiei, Mara-Cosau: – Liviu Marian Pop (ministru delegat pentru Dialog Social);
Candidatii USL la Camera Deputatilor
Colegiul 1 - Baia Mare Vest: Mircea Dolha – PNL (fost viceprimar Baia Mare);
Colegiul 2 - Baia Mare Est: Cristian Florin Tataru – PSD (deputat in functie);
Colegiul 3 - Codru-Chioar: Andrei Vasile Calin Matei – PSD (fost vicepresedinte Consiliul Judetean);
Colegiul 4 - Targu Lapus: Doru Lese-Brasouan – PNL (deputat venit din PDL);
Colegiul 5 - Borsa-Viseu: Gheorghe Simon – PSD (consilier judetean in functie);
Colegiul 6 - Sighetu Marmatiei: Cornelia Negrut – PC (presedinte PC Maramures);
Colegiul 7 - Mara-Cosau: Vasile Berci – PNL (deputat in functie);

ARD Maramures

Candidatii ARD la Senat
Colegiul 1 - Baia Mare Vest si Est: Mihai Ciprian Rogojan – PDL (artist - alias Cici, trupa Sistem);
Colegiul 2 - Codru-Chioar si Lapus: Eduard Bogdan Aiacoboaie – PDL (jurnalist);
Colegiul 3 - Borsa-Viseu, Sighetu Marmatiei, Mara-Cosau: Gheorghe Mihai Birlea – PDL (senator in functie);
Candidatii ARD la Camera Deputatilor
Colegiul 1 - Baia Mare Vest: Vlad Onet – PDL (fost consilier local Baia Mare);
Colegiul 2 - Baia Mare Est: Anton Ovidiu Talpos – PNTCD (om de afaceri);
Colegiul 3 - Codru-Chioar: Ioan Maties – PDL (om de afaceri);
Colegiul 4 - Targu Lapus: Mircea Man – PDL (presedinte PDL Maramures);
Colegiul 5 - Borsa-Viseu: Vasile Timis – PDL (fost secretar de stat, Ministerul Culturii);
Colegiul 6 - Sighetu Marmatiei: Doru Ioan Dancus – PNTCD (presedinte PNTCD Maramures);
Colegiul 7 - Mara-Cosau: Alexandru Deac – PDL (fost director CAS Maramures);

Partidul Ecologist Roman - Partidul Verde Maramures

Candidatii PER - PV la Senat
Colegiul 1 - Baia Mare Vest si Est: Vasile Crisan (director companie asigurari);
Colegiul 2 - Codru-Chioar si Lapus: Liviu Bechis (fost prefect din partea PSD);
Colegiul 3 - Borsa-Viseu, Sighetu Marmatiei, Mara-Cosau: Toader Mihali (primar Borsa);
Candidatii PER - PV la Camera Deputatilor
Colegiul 1 - Baia Mare Vest: Simion Bogdan Bizau (student);
Colegiul 2 - Baia Mare Est: Simion Bizau (presedintre PER Maramures);
Colegiul 3 - Codru-Chioar: Viorel Popp (om de afaceri, consilier Tautii Magheraus);
Colegiul 4 - Targu Lapus: Roland Nagy (presedinte tineret PER Maramures);
Colegiul 5 - Borsa-Viseu: Gavrila Hantig (om de afaceri, diaspora);
Colegiul 6 - Sighetu Marmatiei: Vasile Tivadar (presedinte PV Maramures);
Colegiul 7 - Mara-Cosau: Alexa Grijac (avocat).

PPDD Maramures

Candidatii PPDD la Senat
Colegiul 1 - Baia Mare Vest si Est: Pamfil Cristea (presedinte PPDD Maramures, consilier judetean);
Colegiul 2 - Codru-Chioar si Lapus: Dorin Sabo (fost director al companiei Remin);
Colegiul 3 - Borsa-Viseu, Sighetu Marmatiei, Mara-Cosau: Vasile Vlasin (fost consilier local Baia Mare, secretar executiv PPDD);
Candidatii PPDD la Camera Deputatilor
Colegiul 1 - Baia Mare Vest: Liviu Bala (fost jurnalist, om de afaceri);
Colegiul 2 - Baia Mare Est: Dorel Muresan (consilier local Baia Mare);
Colegiul 3 - Codru-Chioar: Ioan Mandra (consilier local Baia Mare);
Colegiul 4 - Targu Lapus: Vasile Revnic (fost viceprimar Targu Lapus);
Colegiul 5 - Borsa-Viseu: Nutu Fonta ();
Colegiul 6 - Sighetu Marmatiei: Nicolae Iuga (profesor, realizator tv);
Colegiul 7 - Mara-Cosau: Ioan Buda (fost director al companiei Remin);

Uniunea Democrat Maghiara din Romania Maramures

Candidatii UDMR la Senat
Colegiul 1 - Baia Mare Vest si Est: Ana Maria Pataki (fost subprefect)
Colegiul 2 - Codru-Chioar si Lapus: Alexandru Simori (reprezentant Teatrul Maghiar)
Colegiul 3 - Borsa-Viseu, Sighetu Marmatiei, Mara-Cosau: Maria-Aurelia Herea (consilier Rona de Sus)
Candidatii UDMR la Camera Deputatilor
Colegiul 1 - Baia Mare Vest: Istvan Bonis (fost deputat)
Colegiul 2 - Baia Mare Est: Gyongyike Bondi (fost prefect si fost deputat, consilier judetean)
Colegiul 3 - Codru-Chioar: Nicolae Székely
Colegiul 4 - Targu Lapus: Ioan Vicsay
Colegiul 5 - Borsa-Viseu: Istvan-Levente Szokacs
Colegiul 6 - Sighetu Marmatiei: Stefan-Vasile Béres (deputat in functie)
Colegiul 7 - Mara-Cosau: Erika-Noemi Vida (presedinte UDMR Baia Mare, consilier baimarean)

Erdély Magyar Néppárt - Partidul Popular Maghiar din Transilvania

Candidatii EMN la Senat
Colegiul 1 - Baia Mare Vest si Est: Iosif Szaniszlo
Colegiul 2 - Codru-Chioar si Lapus: Felix Hupka
Colegiul 3 - Borsa-Viseu, Sighetu Marmatiei, Mara-Cosau: Janos-Attila Takács



Vedetele vor să “cânte” în parlament

Mai mulţi artişti vor să împartă scena muzicală cu cea politică, fiind decişi să ocupe un loc în Parlamentul României după alegerile din 9 decembrie. Astfel, Ionela Prodan, Victor Socaciu, Alexandru Pugna, Mihai Sturzu de la Hi-Q şi Ciprian Rogojan de la Sistem îşi încearcă norocul pentru un mandat în Legislativ.
Introducerea în 2008 a votului uninominal a determinat partidele să desemneze drept candidaţi persoane publice, cu notorietate, care până acum nu au dezamăgit pe plan politic. Şi în 2012, pe listele cu candidaţi apar personalităţi din show-biz aruncate în competiţia electorală. Drept urmare, Mihai Sturzu de la trupa Hi-Q, membru al Tinerilor Social-Democraţi (TSD), speră la un mandat de deputat în Sectorul 6 al Capitalei. Ciprian Rogojan, cunoscut ca Cici de la Sistem, îşi încearcă norocul pentru un mandat în Legislativ, la Baia Mare, din partea PDL. Din partea USL candidează şi soliştii de muzică populară Ionela Prodan (diaspora) şi Alexandru Pugna (Bistriţa-Năsăud). De asemena, Victor Socaciu vrea să fie deputat din nou, dar de diaspora.
Mihai Sturzu
Secretarul de stat Liviu Voinea nu mai candidează pentru PSD în sectorul 6, în colegiul acestuia fiind propus Mihai Sturzu, solist al trupei Hi-Q şi membru TSD. "La noi este o modificare în sectorul 6, domnul secretar de stat Liviu Voinea a preferat să se ocupe în mod special de strategia ministerului de Finanţe şi ca atare şi-a declinat participarea la acestă competiţie şi a intrat pe locul domniei sale domnul Sturzu, la fel de tânăr şi la fel de bine intenţionat", a anunţat Ecaterina Andronescu la BEM, cu ocazia depunerii listei candidaţilor USL în Capitală.

Alexandru Pugna (foto)

Cântăreţul de muzică populară Alexandru Pugna candidează pentru un post de deputat în judeţul Bistriţa-Năsăud, din partea USL. Social-democratul nu a fost menajat de către colegii de partid care i-au repartizat un colegiu foarte greu, cel în care candidează şi un veteran al politicii româneşti, pedelistul Ioan Oltean, prezent în Parlament încă din 1990. Despre contracandidatul său artist, deputatul PDL a mărturisit că mai cântă seara, acasă, melodiile interpretului de muzică populară Alexandru Pugna, ca să fie pregătit pentru confruntarea cu acesta din campania electorală. “Alexandru Pugna este un adversar puternic şi fiţi siguri că mă pregătesc pe măsură", a spus Oltean.

Ionela Prodan

Tot din zona muzicii populare vine şi candidata Ionela Prodan pe care PSD a invitat-o să candideze în colegiul 3 Diaspora, cel pentru Statele Unite. Prodan este challengerul deţinătorului actual al mandatului, Mircea Lubanovici (PDL). Activitatea politică în familia Prodan este una foarte intensă, deoarece fiica Ionelei Prodan, impresarul de fotbal Ana-Maria Prodan şi soţul ei, Laurenţiu Reghecampf, antrenor la Steaua, sunt membri PRM din 2010. De asemenea, există speculaţii în presa centrală conform cărora fiica artistei va cabida într-un colegiu în care Cornelui Vadim Tudor speră la 5%.

Ciprian Rogojan

Ciprian Rogojan, cunoscut drept Cici de la Sistem, şi-a anunţat oficial candidatura din partea A.R.D. pentru un fotoliu de senator în Colegiul 1 Baia Mare. Ginerele fostului ministru al economiei, Ion Ariton, este membru PDL de un an. “Până acum m-aţi aplaudat, de acum mă veţi critica. Sunt onorat că fac parte din această echipă unde am întâlnit oameni cu experienţă foarte mare şi din acest motiv al ales să fac parte din această echipă şi din această alianţă. Cred că atuul unui politician este să îţi respecţi contracandidatul şi mi-aş dori să nu fie o bătălie între oameni politici ci între proiecte politice şi idei care salvează oameni”, a declarat Ciprian Rogojan (Cici).

Victor Socaciu

Un alt cântăreţ ce va candida este pesedistul Victor Socaciu, dar acesta este deja deputat din 2008, activând ca vicepreşedinte al Comisiei de cultură a Camerei. În schimb, va concura pentru alt colegiu, unul din Diaspora. Liderul PDL Diaspora, William Brânză, rămâne candidat pentru Colegiul 1 Europa, unde USL îl trimit să candideze pe cantautorul de muzică folk Victor Socaciu. Un lucru mai puţin cunoscut este faptul că Socaciu este printre interpreţii imnului PNL, alături de liberalii cu carnet de partid, Dida Drăgan şi Nicolae Furdui-Iancu. Victor Socaciu este în acest moment deputat de Mureş, dar partidul va trimite pe altcineva să candideze în acest colegiu.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 1 noiembrie 2012


1509 - A avut loc prima expunere a frescelor lui Michelangelo Buonarotti care decorează bolta Capelei Sixtine.
1599 - A avut loc intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Întreg teritoriul Transilvaniei a trecut sub autoritatea sa, înfăptuindu-se, astfel, prima unire politică a două provincii româneşti - Moldova şi Ardealul.
1770 - S-a născut Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă (m. 12 noiembrie 1850).
1812 - S-a născut fotograful şi pictorul Carol Popp de Szathmary (m. 3 iulie 1887)
1835 - A apărut, la Bucureşti, "Gazeta Teatrului Naţional", condusă de Ion Heliade Rădulescu, prima revistă de specialitate care sprijină teatrul şi literatura dramatică în limba română.
1894 - A încetat din viaţă ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei; fiul său, Nicolae al II-lea Romanov devine noul Ţar al Rusiei.
1922 - A abdicat Mehmet al VI-lea, ultimul sultan al Imperiului Otoman.
1928 - Au început emisiunile radiodifuziunii române.
1982 - A încetat din viaţă regizorul american King Vidor (n. 1894).
1989 - Este ucisă cântăreaţa de muzică uşoară Mihaela Runceanu (n. 4 mai 1955).
2005 - Astronomi ai NASA au anunţat că au descoperit încă doi sateliţi ai planetei Pluto
2010 - A încetat din viaţă fostul general Mihai Chiţac, care a îndeplinit funcţia de ministru de Interne în perioada 1989-1990(n.  4 noiembrie 1928)


Fotografia zilei - Halloween la Şcoala Lucăceşti


Gluma zilei

Cică o răţuşcă plângea pe malul unui râu. Plângea şi repeta continuu..."Nu ştiu cine sunt, nu ştiu cine sunt..." 
  Crocodilul iese şi îi spune că nu poate să o vadă aşa tristă şi ca îi spune el cine este: "Ai un cioc portocaliu, corp  mare, codiţă mică şi dai tot timpul din ea, gâtul mai lung şi subţire, ai picioruşe scurte şi portocalii....tre’ să  fii răţuşca! 
Veselă, răţuşca sare în apă, se zbenguie şi se întoarce la crocodil şi îi spune: "Pot şi eu să încerc să  îţi spun cine eşti, acum că m-ai făcut fericită şi am învăţat cum să ghicesc..."Crocodilul: "Eh, n-ai fost în stare să  ghiceşti cine eşti tu, o să ghiceşti acum cine sunt eu....Hai să vedem"…. 
Răţuşca se bagă în apă, se uita atent la  crocodil, se bagă pe sub el, se uită, mai dă două ture şi iese din apă: "Ai gura foooarte mare, ai o geacă de piele de  fiţe, picioare scurte, nu prea ai ouţe, … E clar: EŞTI MANELIST!!!

Un mare artist - Maria Tripon


Cine este, în esență, Maria Tripon?
M – de la mamă
– de la admirație
– de la rigurozitate
I – de la inteligență
A – de la autenticitate
– de la talent
– de la reușită
– de la iubire
P – de la pasiune
O – de la onestitate
– de la naturalețe
Cine este, în esență, Maria Tripon?
M – de la minune, măreție, mesager cultural, miracol
– de la ancestralitate, amabilitate
– de la responsabilitate, respect
I – de la iubitoare, ispititoare, istețime,  
A –de la ambiție, ambasador, adorată, aplaudată
– de la tandrețe, tenacitate, trudă
– de la recunoștință, remarcabil
– de la iuțeala minții, insistență în reușită, iscusință
P – de la prietenie, puritate, pluritate
O – de la onoare, omenie, ospitalitate, osteneală
– de la neînvinsă, neînfricată, neobosită  

Comunicat de presă senator Sorin Marius BOTA


Forţa Civică – Cioara vopsită a PDL

În urma declaraţiilor făcute de către membrii din conducerea partidului Forţa Civică filiala Maramureş, proveniţi din PDL, conform cărora ei se identifică cu obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung ale Forţei Civice şi ale domnului preşedinte Mihai Răzvan Ungureanu, printre care şi eliminarea crizei politico-economice acute care a fost generată şi accentuată de către actuala putere, de către cei de la USL, senatorul Sorin Bota a reacţionat virulent:
          „Cum îşi permit să mintă cu neruşinare? Criza economică a fost generată de PDL  în frunte cu Mihai Răzvan Ungureanu, ca nou lider impus de la Cotroceni. Nu pot cei de la Forţa Civică să înşele opinia publică cu maşinaţiuni de comunicare. Aceasta este o mişcare ordinară, o diversiune prin care se încearcă prostirea maramureşenilor, însă aceştia  sunt mai inteligeţi decât îi cred cei de la PDL, care i-au subestimat încă din momentul în care  „hoarda” lui Băsescu a venit la putere. Au  mâncat usturoi şi miroase de la distanţă, aşa că nu pot aplica această tactică.”


Cabinetul senatorului

Haos! Clasa a IX-a rămâne la liceu


În loc să le facă viaţa mai uşoară copiilor, aşa-zisa reformă din învăţământul românesc capătă, noi forme, care nu fac altceva decât să chinuie copiii. De la an la an, iniţiativele legislative ale politicienilor folosesc drept cobai elevii!
După ce a fost nevoie de ani buni ca actuala Lege a educaţiei să intre în vigoare şi abia în 2011 a fost definitivată, aceasta urmează să fie din nou schimbată! Cea mai controversată dintre prevederile ei a fost, fără doar şi poate, cea adusă de ex-ministrul Daniel Funeriu, cu privire la introducerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial. De atunci însă, şeful de la Educaţie a fost înlocuit, iar actualul ministru, Ecaterina Andronescu, are propriile idei. Ea a declarat, weekendul trecut, că doreşte menţinerea clasei a IX-a la liceu, şi că intenţionează să legalizeze cât mai rapid această... modificare a schimbării! “Acest lucru (introducerea clasei a IX-a la gimnaziu) ar fi pur şi simplu o abandonare a calităţii sistemului naţional de învăţământ. Vom corecta Legea educaţiei”, a afirmat hotărâtă doamna ministru. Potrivit actului legislativ din 2011, elevii care au intrat în clasa a V-a în acest an şcolar ar trebui să stea în gimnaziu cinci ani, inclusiv în clasa a IX-a. Măsura ar fi trebuit să se aplice din 2015, dar situaţia rămâne incertă în cazul în care ministrul Andronescu îşi va duce la îndeplinire ideea, aşa cum “ameninţă”.
Nu se ştie cum se va da Bac-ul!
O altă nebuloasă în existenţa elevilor este cea legată de introducerea bacalaureatului profesional, de asemenea, dorită de şefa de la Educaţie. Deşi au început şcoala de mai multe săptămâni, elevii din clasele a XII-a încă nu ştiu dacă examenul de la finalul liceului se va da diferenţiat sau, ca şi până acum, la fel pentru toţi liceenii, indiferent de gradul de pregătire.
Sursa: Libertatea.ro

                                                                                  Mihaela Barbu

Conferinţa de lansare a proiectului "Fotbal Robotic"


Luni, 29.10.2012, in cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti s-a desfasurat evenimentul de lansare al proiectului “Fotbal Robotic” organizat de Centrul de Creatie Tehnica pentru Tineret (inventeaza.ro) in colaborare cu Electrical Engineering STudents` European assoCiation Bucuresti (eeStec).
 In prima parte a evenimentului, organizatorii si sustinatorii proiectului de Fotbal Robotic - Ionut Cotoi, Presedinte al Asociatiei Centrul de Creatie Tehnica pentru Tineret, Radu Manea, Senior Manager al progamului SSM din cadrul Luxoft Romania, Dan Tudose din partea Universitatii Politehnice Bucuresti si Rares Curatu, Vice-Presedinte Resurse Umane in cadrul eeStec LC Bucuresti au prezentat studentilor din cadrul facultatilor cu profil tehnic, pasionati de electronica si programare, obiectivele si programul competitiei.
Ionut Cotoi, Presedintele inventeaza.ro, a declarat ca ideea organizarii concursului de fotbal robotic pentru clasa Mirosot in Romania se datoreaza “pasiunii pentru robotica a membrilor inventeaza.ro, combinata cu experienta promotorilor de la Luxoft in materie de telecomunicatii.” 
 In aceeasi masura, Rares Curatu, Vice-Presedinte Resurse Umane eeStec LC Bucuresti, a declarat ca “un astfel de proiect vine ca raspuns la nevoia de dezvoltare a studentilor nu doar ca produs al scolii, al universitatilor, ci si la nevoia de dezvoltare complementara, pe parte de soft skills, de lucru in echipa, calitati necesare oricarui inginer, mai ales al inginerului zilei de maine.”
 Dupa cum a subliniat domnul Dan Tudose, reprezentant al Universitatii Politehnice din Bucuresti, desi “pare o competite foarte simpla pentru noi, oamenii, pentru un robot, insa, nu este prototipurile construite in cadrul proiecului inglobeaza niste cunostinte foarte serioase de mecanica, electronica, automatizari, teorii ale controlului pana la software si inteligenta artificiala. Acum studentii nostri au si ei ocazia, in sfarsit, sa puna aceste cunostinte in valoare si sa vada efectiv ca lucrurile pot sa functioneze intr-o aplicatie cat mai aproape de realitate.”
De altfel, initiativa organizarii campionatului de fotbal robotic este “in spiritul culturii promovate de Luxoft, de incurajare a ideilor cu potential, de incurajare a caracterelor tinere, nu neaparat ca varsta ci ca intensitate, care debordeaza de energie, asa cum sunt studentii Universitatii Politehnice (Radu Manea, Senior Manager al progamului SSM, Luxoft Romania).
Evenimentul a inclus si o demonstratie de fotbal robotic, care le-a oferit participantilor posibilitatea de a intelege cum functioneaza intregul sistem de joc, dar si de a-si arata indemanarea in ghidarea roboplayerilor in teren.
Studentii prezenti in holul Rectoratului din Politehnica s-au aratat entuziasmati de initiativa si au raspuns provocarii de a testa sistemul de joc pentru fotbalul robotic.
 Cei care s-au inscris vor invata in cadrul celor 4 sesiuni de workshop si 4 sesiuni de coaching derulate gratuit in perioada 5 - 29 noiembrie 2012, cum sa dezvolte si sa implementeze algoritmi de inteligenta artificiala care sa permita comunicarea si colaborarea dintre roboti pe teren, pentru a fi competitivi in cadrul finalei programata pentru jumatatea lunii decembrie 2012.
 Pentru mai multe informatii despre proiect, va rugam sa vizitati site-ul www.fotbalrobotic.ro.
 Sponsor: Luxoft Romania
Partener academic: Universitatea Politehnica din Bucuresti
Parteneri: Robofun.ro, Gemma Total Advertising, Webefektiv
Parteneri media: Radio Guerrilla, RegieLive, Sapte Seri, PC World, Resboiu, Newsman, Hipo.ro, VideoLink si Hipnotizat de Muzica

marți, 30 octombrie 2012

Gala APS 85


Asociatia Presei Sportive din Romania organizeaza azi, 31 octombrie 2012 un Spectacol de Gala la Ateneul Roman, spre a sarbatori cum se cuvine implinirea a 85 de ani de existenta. La evenimentul mai-sus mentionat vor participa Altetele lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu (reamintim ca APS se afla sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei), carora le va fi oferit un tablou filatelic special conceput pentru aceasta aniversare. O alta premiere va viza persoana Primului Ministru Victor Ponta, in semn de apreciere pentru interesul pe care-l arata problemelor sportului romanesc.  
La acest spectacol vor fi de asemenea prezenti, alaturi de gazetarii sportivi, o serie de nume mari ale sportului romanesc, precum Gabriela Szabo, Gh. Hagi, Ilie Nastase, Ivan Patzaichin, Iolanda Balas, Octavian Bellu, Carmen Tocala (presedinte ANST), Octavian Morariu (presedinte COSR) si inca foarte multe alte asemenea personalitati marcante. Este invitat de asemenea  dl. Gianni Merlo, Presedintele Asociatiei Internationale a Presei Sportive (AIPS).
La Spectacolul  “Gala APS 85" si-au anuntat prezenta si dorinta de a se manifesta o serie de artisti foarte cunoscuti, incepind cu Corul si Camerata Regala, Fanfara reprezentativa a Armatei si altii, intreg evenimentul fiind transmis pe postul de televiziune Dolce Sport. In incheiere in holul mare al Ateneului va fi organizat un cocktail, in cadrul careia vom avea ocazia sa ciocnim cu totii un pahar de sampanie.
In numele Asociatiei Presei Sportive imi face o deosebita placere sa  ii invit pe aceasta cale la Gala pe toti gazetarii sportivi, rugindu-i sa participe la acest eveniment, eventual alaturi de inca o persoana apropiata. Intrarea se va face pe baza simplei legitimatii de ziarist sportiv. Tinuta (impusa de prezenta Altetelor Lor Regale): black tie pentru barbati; rochie de cocktail pentru doamne.

                                                           Va astept cu drag,
                                              Dumitru Graur,
                                              Presedinte APS


Semnificaţii istorice pentru ziua de 31 octombrie 2012


În 1881, s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: "Istoria literaturii române contemporane", "De peste prag", "Lulu", "Nuvele florentine", "T. Maiorescu şi contemporanii lui" , d. 16 iulie 1943.
1795 - S-a născut poetul romantic John Keats: "La Belle Dame sans Merci", "Ode to a Nichtingale", "To Autumn" (m. 23 februarie 1821).
1857 - S-a născut Axel Munthe, medic, psihiatru şi scriitor suedez. Este cunoscut mai ales ca autor al "Cărţii de la San Michele" (1929), o povestire autobiografică romanţată a vieţii şi a activităţii sale (d. 1949).
1922 - Benito Musolini devine şeful guvernului Italian.
1926 - A murit iluzionistul Harry Houdini (n. 24 martie 1874)
1984 - A murit premierul Indian Indira Gandhi; cel mai mare succes pe care l-a obţinut în planul politicii externe l-a constituit alegerea ei, în 1983, ca preşedinte al Mişcării Ţărilor Nealiniate. A fost asasinată de către fanatici adepţi ai cultului sikh (n. 19 noiembrie1917)
1993 - A încetat din viaţă regizorul italian Federico Fellini: "Casanova", "La Dolce Vita", "Ginger şi Fred" (n. 20 ianuarie 1920)
2008 - John Daly, producătorul filmului "Terminator", recompensat cu premiul Oscar pentru lungmetrajele "Plutonul" (1987) şi "Ultimul Împărat" (1988), a decedat. Daly a produs numeroase lungmetraje de succes şi a câştigat 13 premii Oscar, la categoria "cel mai bun film", din 21 de nominalizări, precum şi numeroase premii Globul de Aur. (n. iulie 1937)


Institutul Naţional al Patrimoniului va fi restructurat

 Ministerul Culturii a constatat, in ultimul an, 37 de incendii la monumente istorice, unele dintre acestea fiind suspecte, si 110 furturi de bunuri de patrimoniu mobil, au declarat oficialii ministerului, luni, intr-o conferinta, in care au fost prezentate intentiile legislative ale institutiei. Puiu Hasotti, ministrul Culturii si Patrimoniului National, si Sergiu Nistor, secretarul de stat in Ministerul Culturii, au prezentat, intr-o conferinta de presa, initiativele legislative in domeniul culturii pe care ministerul le pregateste in prezent.
Numai in ultimul an, Ministerul Culturii a constatat 37 de incendii la monumente istorice. Unele din acestea sunt "cu ceva banuieli", dupa cum a spus Puiu Hasotti. De asemenea, in ultimul an, au fost inregistrate 110 furturi de obiecte de patrimoniu mobil. "Plecand de la o realitate existenta am propus toate aceste initiative legislative", a spus Sergiu Nistor.
In primul rand, printr-un Ordin al ministrului Culturii, Puiu Hasotti, a fost constituit un colectiv de control pentru activitatea de protejare a monumentelor istorice. Ordinul lui Puiu Hasotti este in concordanta cu Legea 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, dar si cu realitatea care arata ca exista o slaba capacitate de monitorizare de catre Ministerul Culturii si de serviciile sale descentralizate (Directiile pentru Cultura, n.r.) a modului de respectare a legii. Astfel, colectivul de control pentru domeniul protejarii monumentelor istorice este compus din 41 de specialisti, imputerniciti sa constate contraventii si sa aplice sanctiuni.
"Ordinul este deja semnat. Este in vigoare. Exista 41 de specialisti - cate unul in fiecare judet, grupati cate trei - patru - care au atributiuni mai clare de control in zona lor. Ei pot sa aplice sanctiuni si sa constate anumite cotnraventii care se fac in legatura cu descarcari de sarcina arheologica, cu restaurari de monumente, diferite avize", a spus Puiu Hasotti.
Potrivit lui Hasotti, Ministerul Culturii propune si alte cateva modificari la Legea nr. 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice, la legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil, la Ordonanta Guvernului 42/2000 privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national, dar si la Hotararea Guvernului nr. 593/2011 privind organizarea si functionarea Institutului National al Patrimoniului. Toate aceste proiecte au fost transmise pe circuitul de avizare.
Sergiu Nistor a explicat ca, in incercarea de a monitoriza mai bine si de a asigura o mai buna protectie a monumentelor istorice, dar si a patrimoniului arheologic, Ministerul Culturii se duce prin aceste initiative legislative "in interiorul exercitiului dreptului de proprietate". Acesta este motivul pentru care respectivele initiative legislative vor fi puse pe site-ul Ministerului Culturii, pentru consultare publica, o perioada de 30 de zile.
Potrivit unei modificari a Legii 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice, Ministerul Culturii vrea "sa poata impune refacerea monumentelor istorice distruse sau mutilate de actiunea sau inactiunea properietarului sau a administratorului". "Regimul juridic de monument istoric poate fi mentinut pe o perioada de pana la 30 de ani de la data disparitiei fizice ori a degradarii majore a monumentului istoric, daca aceasta s-a produs din culpa proprietarului sau a administratorului imobilului, iar Ministerul Culturii si Patrimoniului National poate respinge cererea de declasare si sa refuze avizarea oricarei alte constructii pe terenul clasat pana la realizarea reconstruirii cladirii monument istoric", se spune in proiectul de modificare a Legii 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice.
In ceea ce priveste proiectul initiat de Ministerul Culturii pentru completarea HG nr. 593/ 2011 privind organizarea si functionarea Institutului National al Patrimoniului (INP), Puiu Hasotti a spus ca aceasta nu are legatura cu controalele efectuate, pe 26 septembrie, la sediul INP de catre politisti. Atunci, politistii au efectuat 14 perchezitii la persoane suspectate ca ar fi obtinut ilegal contracte de achizitii publice de peste 2,2 milioane de euro, iar in dosar ar fi fost vizati si angajati ai Institutului National al Patrimoniului, suspectati de abuz in serviciu. Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, printre suspecti ar fi fost si angajati ai Institutului National al Patrimoniului, care ofereau achizitii publice pentru restaurari si constructii.
"Nu are legatura cu ce s-a intamplat acolo acum trei saptamani, sunt chestiuni care tin de functionarea buna a acestei institutii. Se defineste Programul National de Restraurare, ca program de importanta nationala (...) Se stabilesc criterii de prioritate prin Ordin al ministrului, pentru ca in lipsa unor astfel de criterii s-au facut atribuiri de fonduri intr-o maniera care dupa parerea mea a fost gresita", a mai spus Puiu Hasotti.Preluare Mediafax

Fotografia zilei - Sfinţirea capelei bisericii ortodoxe din Pribileşti, Maramureş


Lansare de carte la Baia Mare - Horia Gârbea


Joi, 1 noiembrie, orele 13,oo la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Maramureş, director dr. Teodor Ardelean va avea loc, în prezenţa autorului, lansarea volumului de poeme " Trecutul e o sărbătoare", Editura Tracus Arte, Bucureşti. Autorul volumului este scriitorul Horia  Gârbea, vicepreşedintele Institutului Cultural Român, preşedinte ASB ( filiala Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România). Vor lua cuvântul scriitorii: Gheorghe Glodeanu, decanul Facultatii de Filologie Baia Mare, Ioan Marchiş, director la Directia de Cultura şi Patrimoniu Maramureş, Săluc Horvat, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor " Baia Mare", Marian Ilea,  redactor şef,  „Informatia Zilei de Maramureş”, Gheorghe Pârja, preşedintele  Reprezentantei Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, George Vulturescu, director la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Satu Mare, Andrea Hedeş, colaboratoare a revistei  'Luceafarul de dimineaţă", Bucureşti.
Moderator, prozatoarea Florica Bud, preşedinta Cenaclului Scriitorilor din Maramureş

Competenţă, profesionalism şi dimensiune europeană prin integrarea TIC în actul educaţional


 În perioada octombrie - decembrie 2012, aproximativ 1000 de educatori, învăţători, institutori şi profesori din învăţământul preuniversitar din judeţul nostru participă la programul de formare continuă ,,Competenţă, inovare şi profesionalism prin TIC" (CIPTIC).
        Cursurile se derulează în cadrul proiectului POSDRU: ,,Competenţă, profesionalism şi dimensiune europeană prin integrarea TIC în actul educaţional", derulat pe o perioadă de trei ani şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013.
        La nivelul judeţului Maramureş, până la sfârşitul anului şcolar în curs, vor fi formate gratuit, prin intermediul acestui proiect, aproximativ 2700 de cadre didactice. Pentru a veni în sprijinul cursanţilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic din Maramureş au stabilit opt locaţii pentru derularea cursurilor, în municipiul Baia Mare (CN ,,Mihai Eminescu", Liceul Teoretic,,Emil Racoviţă", Colegiul Tehnic ,,George Bariţiu" şi Colegiul Tehnic ,,Aurel Vlaicu"), în Sighetu Marmaţiei (CN ,,Dragoş Vodă"), în Vişeu de Sus (Liceul Teoretic ,,Bogdan Vodă"), în Târgu Lăpuş (Liceul Teoretic ,,Petru Rareş") şi în Ulmeni (Grup Şcolar ,,Dr. Florian Ulmeanu"). Cursurile se derulează în trei serii: 1.000 cursanţi în octombrie - decembrie, 1.000 în ianuarie - martie 2013 şi 700 în aprilie - iunie 2013.
       Dascălii de la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare şi de la Liceul de Artă Baia Mare au parte de două formatoare de excepţie: psiholog Luminiţa Georgescu şi prof. Păuniţa Pârlog.


                                                                                           Gelu Dragoş 

Semnificaţii istorice pentru ziua de 30 octombrie 2012

În 1858, s-a născut Duiliu Zamfirescu, unul dintre fondatorii romanului românesc. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor: "Viaţa la ţară", "Tănase Scatiu", "În război", "Îndreptări", "Anna, ceea ce nu se poate" (m. 3 iunie 1922).
1724 - A început construcţia Bisericii Stavropoleos din Bucureşti, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă.
1751 - S-a născut Richard Sheridan, scriitor irlandez şi director de teatru, cel mai de seamă reprezentant al comediei engleze în secolul XVIII. Este cunoscut pentru "Şcoala calomniei" - 1777, "Critica sau repetiţia unei tragedii" - 1779 şi "Pissarro" - 1799 (m. 7 iulie 1816)
1871 - S-a născut Paul Valery, poet, eseist şi critic literar francez (20 iulie 1945)
1932  - S–a născut regizorul Louis Malle, reprezentant al Noului Val Francez din anii 60, cunoscut pentru filmele „Amanţii" - 1958 şi „Zazie în metrou” - 1960 (m. 24 noiembrie 1995)
1938 - S-a difuzat radiofonic în New Jersey Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells de către Orson Welles, care a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că S.U.A. au fost invadate de marţieni.
1943 - A murit regizorul Max Reinhardt, unul dintre cei mai mari oameni de teatru de la începutul secolului XX (n. 9 septembrie 1873)
1947 - A fost creat “Acordul General pentru Tarife şi Comerţ“ (GATT), organizaţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva (a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1948).
1955 - A murit sociologul Dimitrie Gusti, membru corespondent al Academiei Române, director al Institutului Social Român (n. 13 februarie 1880)
1990 - Canalul Mânecii, ce leagă Marea Britanie de Europa, a fost deschis traficului.
1992 - Au murit într-un accident rutier, barzii Basarabiei, Doina şi Ion Aldea Teodorovici


EDITORIAL - CÂTEVA “INSTANTANEE” DE LA MĂNĂSTIREA ROHIA


Sâmbătă, la Mănăstirea Rohia a avut loc comemorarea poetului, eseistului, profesorului universitar şi minunatului om trăitor în sfera prieteniei: Vasile Grigore Latiş.
 Liga Scriitorilor a organizat cu acest prilej, în Târgu Lăpuş, un simpozion cultural ce a avut în centru personalitatea celui care în urmă cu cinci ani pleca dintre noi.
 L-am întâlnit la Mănăstirea Rohia pe Gelu Dragoş, un neliniştit poet al zonei Codru-Chioar. Avea în geantă o carte apărută în acest an la Editura Transilvania, în cadrul unui generos proiect numit Cititor de proză. Cartea lui Gelu Dragoş, “Instantanee maramureşene”, apare cu o prefaţă a Virginiei Paraschiv.
 “Instantanee maramureşene” consemneaza cu răbdarea unui cronicar al altor vremuri ceea ce defineşte o zona cu toate ale ei: de la cultură la sănătate sau educaţie.
 Oameni ai locului trec într-un soi de cavalcadă prin faţa cititorului cu gesturi mărunte ori fapte de seamă. Gelu Dragoş consemnează ca-ntr-un jurnal ceea ce se petrece. Cartea dă o imagine a unei lumi unde parcă a disparut subiectivitatea şi cronicarul ne spune simplu: “Exact aşa a fost! Exact aşa s-a întâmplat!”.
 Gelu Dragoş propune o carte interesantă şi de interes.
 La comemorarea lui Vasile Grigore Latiş l-am întâlnit pe Gelu Dragoş. Abia aştept să-i citesc textul în care va puncta ceea ce s-a petrecut la Mănăstirea Rohia şi la simpozionul din Târgu Lapuş.
 Sunt sigur că Gelu Dragoş, cornicarul acestor vremuri, îşi va face din nou datoria!

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

                                                                                Marian Ilea

Poesis - VASILE DAN MARCHIŞ


SENTIMENTE LEGALIZATE
   
            1
V-am constituit
o biserică a iubirii
şi a recunoştinţei,
fără pereţi şi
alte porţi de restricţie,
spre a fi paradis ...
            
            2
 Nu ştiu ce am ajuns
prin faptul
că-l văd pe Dumnezeu
făcându-se că nu mă vede
sau se uită la mine
doar o secundă
ca la o virgulă
pusă între două iubiri
                 
             3
Norocul prin care
Dumnezeu m-a răscumpărat
a îmbogăţit un sat...
                    
                            4
Doamne Iisuse Hristoase,dacă
ţi-ai achitat pe deplin datoria faţă de soare
pentru lumină,
de ce n-ai deschis acestui nevăzător ,ochii?
                         
                               5
Într-un oarecare fl ţi-am apreciat
Doamne căinţa că asupra vrajei iubirii mele
ai ripostat din măreţie cu minuni...
                           

luni, 29 octombrie 2012

Liviu Marian Pop - Candidat Senatul României - Colegiul Uninominal 3 - Maramureş


Editorial - Despre purtarea noastră cu alţii sau Mistreţul rănit în orgoliu


preparator universitar Ionuţ BUDA

Cei mai mulţi oameni sunt aşa de subiectivi, încât nimic nu are pentru ei un adevărat interes afară de ei înşişi. De aici vine că în tot ce se vorbeşte, ei se gândesc îndată la dânşii şi că orice raport întâmplător cu ceva ce le este personal, fie cât de depărtat, le atrage şi le consumă toată luare-aminte, aşa încât nu mai au nici o înţelegere pentru adevăratul obiect al vorbirii; şi nici argumentele nu au vreo tărie pentru ei, îndată ce sunt în contra interesului sau deşertăciunii lor. De aceea şi sunt aşa de uşor distraşi, atinşi, supăraţi sau ofensaţi, încât, vorbind cu ei despre orişice obiect, nu ne putem îndestul feri de vreo relaţie posibilă, poate nefavorabilă, a celor zise de noi cu prea preţioasa şi prea delicata dumnealor persoană, care se interesează numai de sine însăşi şi de nimic alta. Şi pe când asemenea oameni nu înţeleg şi nu simt ceea ce este adevărat sau frumos sau plin de spirit în vorbele altora, au cea mai gingaşi susceptibilitate pentru tot ce ar putea atinge, fie cât de departe şi indirect, mica lor deşertăciune sau ar putea să se reflecteze în mod nefavorabil asupra mult merituoasei individualităţi a dumnealor. Aşa încât, în uşurinţa lor de a fi vătămaţi, seamănă cu căţeluşii cei mici, cărora le calci pe labă fără să vrei şi ai pe urmă să le auzi chelălăitul; sau se pot compara cu un bolnav plin de răni, de care trebuie să te fereşti cu cea mai mare luare-aminte să nu-l atingi. Unii merg aşa de departe, încât iau şi cea mai mică umbră de spirit ce o arată cineva în conversaţia cu ei, drept o ofensă, deşi se prefac deocamdată; cel lipsit de experienţă se gândeşte mai pe urmă şi-şi munceşte capul în zadar ca să înţeleagă prin ce şi-a putut atrage ura şi mânia lor. Însă tot aşa de uşor este să-i linguşeşti şi să-i câştigi. De aceea judecata lor este mai totdeauna prevenită şi numai o frază în favoarea partidului sau castei lor, dar nu o judecată obiectivă şi nedreaptă. Cauza a toate aceste este că în ei intenţiunile covârşesc cu mult inteligenţa şi că mintea lor cea slabă este cu totul robită voinţei, de care nu poate scăpa nici pentru un singur moment.”

                                 (Arthur Schopenhauer-Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă

     A fi vanitos constituie un lucru foarte ruşinos şi lipsit de onoare. O mândrie fadă ce nu ţi-o poţi astâmpăra reprezintă un mare păcat şi totodată un impediment în calea dezvoltării tale ca individ echilibrat. Putem identifica două forme de orgoliu care nu sunt necesare să se substituie reciproc, pot coexista prosper într-un singur suflet.
     Prima formă de orgoliu este cea activă, directă, în care cel care dă dovada acestui atribut negativ se mândreşte într-o manieră puternic ostentativă cu fiece fleac realizat, sau dimpotrivă, cu o realizare importantă. Vă veţi gândi, bine, inteleg să nu te lauzi cu chestiuni insignifiante, însă a te lăuda cu ceva semnificativ nu poate constitui un păcat, sau dacă totuşi îşi însuşeşte acest calificativ, atunci ar trebui să fie încadrat undeva mai jos pe o posibilă scară a intensității păcatului, să fie un morav mai lesne tolerat, iar participanții dialogului ce îl are pe individul orgolios în cauză, să fie mai indulgenți. În special, veți spune, dacă măreața realizare nu este privită ca atare de către restul lumii. Totuşi, greşeală, această insuficiență de caracter rămâne damnabilă, iar pentru un om moral, ce aspiră la un echilibru rațional şi sufletesc, nu ar trebui să comporte diferite grade de percepție. Cel puțin în această situație, eroarea de a te îndepărta de rațiune şi de un comportament etic este aceeaşi deopotrivă, fie că săvârşeşti greşeala de a te lăuda neîntemeiat, fie că o faci în mod merituos. Având intenția de a fi partizani ai civismului, nu putem accepta discrepanțe în moralitate, considerând că un anumit comportament este puțin mai etic decât altul, care probabil, nu este deloc. Fie este în totalitate, fie deloc.
Bine, veți spune, dar toate acestea depind de filtrul de percepție al moralității fiecăruia, de complexitatea trăirilor individuale, de relativismul şi subiectivismul participanților. Aşa este, însă să ținem cont de faptul că ne referim la o moralitate imanentă, lăuntrică, nu una de ochii lumii, dacă persoana în cauză consideră din adâncul sufletului ei, că acțiunile întreprinse sunt juste, iar argumentele altora nu aduc nimic nou stării lor intrinseci de justiție asupra propriului raționament, atunci putem conchide întradevăr, că acel individ crede cu tărie în acea expresie a moralității şi în valoarea de adevăr a faptelor sale. În ce măsură acea persoană îşi sincronizează logica argumentării cu conceptul de adevăr universal, de altfel indefinibil, nu ne putem pronunța, nefiind în interesul acestui demers. Nu ne propunem a stabili diferitele grade de adevăr, sau a cărui rațiune este mai bună, ci abordăm problema dintr-o perspectivă lăuntrică, unde conchidem a fi adevărată orice aserțiune care provine direct din sufletul emitentului, nefiind viciată de circumstanțe.
     Odată stabilită perspectiva din care abordăm această temă, să reflectăm asupra următorului fapt: în care dintre aceste două cazuri procedăm mai puțin greşit – când într-un dialog cu o persoană spunem adevărul pe care îl simțim, cu riscul de a jigni interlocutorul nostru, sau când alegem o atitudine pasivă şi diplomată, afirmând ceea în ce nu credem, de fapt. Desigur, veți spune conform ideilor enunțate anterior, că am fi îndreptățiți să ne susținem cauza, pentru că doar astfel putem fi sinceri cu noi înşine şi doar în felul acesta avem certitudinea de a nu păcătui moral, însă din punct de vedere civic, comitem o injustiție față de interlocutor, netolerându-i opinia. Omițând ipoteza ce ar stipula că cel căruia ne adresăm, aduce argumente dinadins împotriva noastră, doar pentru simplul amuzament, putem trage concuzia că stabilim un paradox. Suntem conştienți de faptul că trebuie să acceptăm şi alte versiuni, diferite de ale noastre, acesta fiind un act condescendent, de cultură socială, însă totodată ne lovim de imposibilitatea de a trece peste principiile noastre, odată atent studiat un răspuns, pe care noi îl considerăm adevărat.   
     Având în vedere faptul că noi considerăm judecata noastră ca fiind întocmită pe argumente valide şi inamovibile, am crede că este în interesul celuilalt de a i le prezenta îndetaliat şi de a încerca a-l convinge de veridicitatea lor, situația în care finalitatea noastră de a-l orienta pe interlocutor către principiile noastre doar de dragul vanității fiind exclusă. Gândim că ne putem încredința întru totul logicii şi concretului, în ceea ce priveşte tehnica argumentării, fiind conştienți că acestea sunt pretutindeni constante, precum truismele sau axiomele, însă acesta nu este cazul mereu. Ce putem face cu un interlocutor, ale cărui aserțiuni sunt fondate mai mult pe temei emoțional, nefiind de multe ori ancorate în rațiune, ale cărui exemple şi argumente sfidează logica şi pragmatismul şi pe care nu-l putem convinge de raționamentul său eronat? Cedăm din principii, din validitatea argumentelor, din caracterul moral al judecății noastre şi îi îngăduim cauza, tolerând argumentația deficitară şi agreând opiniile sale eronate, totodată adâncindu-l în pâsla neverosimilului de care se înconjoară? Avem, sau nu dreptul, nu, datoria, de a acționa şi a insista asupra discuției, făcându-l să înțeleagă, separându-l de al său prea iubit subiectivism şi de nețărmurita sa empatie? Cum putem desluşi acest paradox, această dihotomie, în care dacă insistăm asupra raționamentului valid suntem în concordanță cu etica, însă prejudiciem relația cu interlocutorul, iar dacă ne călcăm peste principii şi dăm dreptate unor argumente emoționale, îndeplinim actul de constanță civică, însă ne detaşăm împovărător de sentimentul de moralitate? Nu putem. De aceea dăm dovadă de orgoliu, acest meschin viciu ce ne întunecă sufletul, ne înnegreşte judecata şi ne ostracizează din punct de vedere social, conturând în noi frustrări şi angoase ale neputinței. Nu resimțim acest orgoliu sub o formă activă, apoteozând luciditatea propriei noastre argumentări, ci ne este inoculat de către interlocutor, odată cu sfidările, aroganțele neîntemeiate şi judecățile de valoare eronate ale acestuia.
     Această a doua formă de orgoliu, pasivă, apare atunci când logica, retorica, pragmatismul, echilibrul, certitudinea, rațiunea, obiectivismul nu sunt îndeajuns pentru receptor, dezmințindu-le prin gesturi sau vorbe persiflatoare. Atunci, acest orgoliu de care dispunem, ne este rănit, iar asemeni unui mistreț rănit, ne dezlănțuim şi noi la rândul nostru, subiectivismul asupra partenerului, compromițându-ne atât din punct de vedere social, civic, cât si rațional, moral.
Înțelesul acestui demers este vădit şi demn de însuşit, pentru orice persoană echilibrată care doreşte să rămână astfel şi totodată să se bucure de o viață socială. Împotrivirea pe temeiuri morale şi principiale, nu atrage altceva decât aneantizare socială şi în cele din urmă şi rațională. Decât să încercăm a ne păstra scrupulozitatea şi a face totodată eforturi de a îndrepta judecata partenerului, situație care în majoritatea cazurilor degenerează, privându-ne atât de civism cât şi de etică în cele din urmă, mai bine tolerăm tacit inepțiile altora cu riscul de a rămâne cu conştiința încărcată că nu-i săvârşim un bine, însă cu câştigul unei diplomații şi cu un raport acțiune-efect mai favorabil. Cu alte cuvinte, suntem împăcați cu sufletul, că nu ne vom împăca cu ideea.







Mărturie inedită publicată în presa interbelică din Bucureşti despre activitatea învăţătorilor din comuna Fărcaşa


prof.dr. Lavinia BUDA

Documenul reprodus în rândurile de mai jos face referire la câteva aspecte din activitatea desfăşurată de învăţătorii din comuna Fărcaşa. Relatarea a fost publicată de  A. Sibianu în cotidianul Decalog ce a apărut în perioada interbelică la Bucureşti. Aceast scurt articol se numără prin puţinele astfel de menţiuni a comunei Fărcaşa într-un cotidian central ce apărea în capitală.

Cercul cultural din Fărcaşa judeţul Satu-Mare, A. Sibianu[1]
Învăţătorii centrului cultural Ardusat au ţinut prima şedinţă a acestui an şcolar, în fruntaşa comună Fărcaşa. Învăţătorii pornesc în fruntea elevilor şcolii spre biserică, unde asistă la serviciul divin oficiat de păr. Vasile Bota, care într-o predică frumoasă şi bine simţită a tălmăcit cuvintele Sf. Evanghelii: „Mai  uşor va intra funia prin urechile acului decât bogatul în împărăţia cerului.”
După serviciul divin s-a ţinut frumoasă serbare populară deschisă de d. I. Porolissianu, desfăşurându-se programul alcătuit din recitările elevilor, corurile conduse de d. S. Ştefănescu, dialogurile „Mătuşa surdă” şi „Două vecine” şi piesa „Deda” executate de elevii de sub conducerea d-nei Elena Bota şi Coriolan Anghiuş. Conferenţiază d. Ziber despre folosul ce-l dau pomii.
Pentru reuşită s-au ostenit: d-na Elena Bota, directorul şcolii D. Ştefănescu şi d. Coriolan Anghiuş. După program învăţătorii iau masa în comun. Activitatea pe care o depun aceşti luminatori ai poporului este vrednică de luat aminte, mai ales la graniţa de vest. Câte nu s-ar putea spune despre aceasta? La ce să le trâmbiţ eu? Au mai făcut-o şi alţii, dar e glasul celui ce strigă în pustiu....
Se cuvine să facem câteva menţiuni legate de organizarea învăţătorilor într-o asociaţie profesională, din datele cunoscute ştim că Reuniunea învăţătorilor din Sătmar, Ugocea şi Oradea[2] a fost înfiinţată în 1898, iar începând din anul 1919 s-a transformat în Asociaţia învăţătorilor din Satu-Mare, din care făceau parte şi învăţătorii din comuna Fărcaşa. Această asociaţie profesională organiza periodic întâlniri ale membrilor care se desfăşurau în diferite locaţii, probabil şi articolul nostru face referire la o astfel de întrunire. Preşedintele acestei asociaţii a fost o lungă perioadă învăţătorul Gheorghe Medan. Printre realizările Asociaţiei învăţătorilor din Satu-Mare amintim doar editarea revistei Viaţa Şcolară, transformată din 1936 în Şcoala Sătmăreană. Din 1926 s-au pus bazele şi unei Bănci a învăţătorilor şi unei Societăţi de ajutor reciproc, menite să acorde sprijin învăţătorilor pensionari sau familiilor lor. Asociaţia a prevăzut în statutele sale de funcţionare şi acordarea de burse pentru fiii şi ficele învăţătorilor sau construirea unei Case de de odihnă.



[1] A. Sibianu, Cercul cultural din Fărcaşa judeţul Satu-Mare, în Decalog, Bucureşti, an II, nr. 57, 11 decembrie 1937, p. 4
[2] http://www.docstoc.com/docs/103348210/ASOCIATIA-%EF%BF%BDINVATATORILOR-DIN-ARAD

Fotografia zilei - Mărioara Pop


Basorelief sau cum pot deveni visele realitate!


 Pe profesorul Ion P.Pop îl ştiu de ceva vreme, de peste un deceniu şi vă spun cu mâna pe inimă că este greu să ţi-l apropii şi să ţi-l faci prieten pe viaţă, deoarece dânsul este un om de cuvânt, riguros, punctual, plin de energie pozitivă, iubeşte valorile sacre ale neamului românesc, fie că vorbim de sat şi ţărani, de părinţi, de munţi şi câmpii, de istoria acestui neam, de scriitori sau sportivi. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca la întâlnirile noastre programate prin telefon, din aula OJT, la o cafea cu zaharină să nu vină şi să fie punctual mai ceva ca un neamţ. Câtă istorie sportivă a Maramureşului ştie Domnia sa, nu cred că ştie nimeni din acest Nord Statornic. Profesorul Ion P. Pop este o enciclopedie şi fapt demn de semnalat, ne spune cu drag din experienţa sa. După plecarea din lumea aceasta a lui Ion Burnar, m-am ataşat tot mai mult de domnul profesor Ion P. Pop pentru că de la dânsul ai ce învăţa. Fiecare întâlnire este o lecţie de viaţă care-mi prinde bine.
    Ceea ce a realizat cu rubrica „Basorelief”(prima apariţie în 3 februarie 1972!) s-a datorat acelui „neastâmpăr”literar care-l are din naştere, apoi disciplinei de fier care l-a ajutat de-a lungul vieţii în profesie, familie şi funcţiile importante pe care le-a deţinut în două epoci diferite. Mă gândesc că absolventul de filologie Ion P. Pop putea să fie la fel de bine şi un valoros ofiţer al armatei române. Aşa însă este SCRIITOR LA ZIARUL „Graiul Maramureşului”, un pilon de bază al celui mai citit ziar tipărit din Maramureş. Multe ziare se vindeau datorită semnăturii lui. Ceea ce nu ştiu mulţi este faptul că este şi un bun manager, datorită domnului Pop avem o Asociaţie a presei sportive puternică iar întălnirile cu Cristian Ţopescu, Octavian Vintilă, Emanuel Fântâneanu sau Dumitru Graur se datorează tot lui.
    Este un vizionar şi deschizător de drumuri numai dacă mă gândesc la rubrica unică în România ca longevitate şi valoare, „Basorelief” dar şi la manifestările literar-sportive le pe care le organiza alături de bunul său prieten Mihai Mureşan sau la almanahurile sportive pe care le tipărea. Inedită şi o altă premieră a fost şi Expoziţia de materiale sportive de acum câţiva ani de la Muzeul de istorie din Baia Mare pe care a organizat-o alături de doamna muzeograf Lucia Pop şi a făcut o sală plină de vizitatori, unul şi unul numai dacă mă gândesc la antrenorul emerit Lascăr Pană, maestrul Giovani Băban, campionul cu Rapid la fotbal Virgil Codrea, fotbaliştii băimăreni Ioan Condruc, Adalbert Rosznayai, Alexandru Koller, Marin Sabou, gimnasta Rodica Dunca, arbitrul Cristian Balaj şi mulţi, mulţi alţii.
       Se apropie cu paşi repezi luna decembrie, luna cadourilor, iar profesorul Ion P. Pop ne-a făcut încă de pe acum un minunat cadou, 2000 de numere ale rubricii semnate simplu „Lector”şi 40 de ani de viaţă de presă sportivă adevărată.
       Urez şi eu un sincer „La mulţi ani!” rubricii „Basorelief şi „Domnului Basorelief” Ion P. Pop cum bine l-a numit colonelul Mihai Cozma pe cel mai mare cronicar sportiv al Ardealului! Basorelief –ul şi Ion P. Pop fac istorie şi au intrat în istorie!
                                                                                              
                                                                                  Gelu DRAGOŞ

Scriitorul Vasile Grigore Latiş a fost comemorat la Rohia şi Târgu Lăpuş


Sâmbătă 27 octombrie 2012, prin grija domnului Mircea Man şi a Ligii Scriitorilor din Maramureş a fost comemorat poetul, eseistul, profesorul universitar şi inspector şcolar general Vasile Grigore Latiş. Alături de scriitorii şi oamenii de televiziune: Mihai Ganea, Virginia Paraschiv, Marian Ilea, Eduard Bogdan, Vasile Morar, Gavril Ciuban, Pamfil Bilţiu, Vasile Dragomir, Alexandru Peterliceanu, Elena Dorina Halas, Toma Rocneanu, Ioana Ileana Şteţco, Valeriu Sabău, Claudia Tomescu, Valer Turcu Iorga, Dragomir Ignat, Terezia Filip, Iuliu Copîndean, Firuţa Ciuban, Lucica Dragoş, Tabita Pop, Alexandru Potcoavă, Maria Pop, Ioan Ardusădan, a fost şi familia, doamna Margareta Latiş şi fiica Cristina Gâţ.
          S-a ţinut o slujbă de pomenire la Mănăstirea Rohia de către călugărul Man la care a fost prezent domnul Mircea Man şi doi dintre elevii eminentului profesor Vasile Grigore Latiş: doamna Terezia Filip şi prof. Augustin Griguţa.
           La Târgu-Lăpuş a avut loc apoi Colocviul moderat de către eseista Virginia Paraschiv “Vasile Latiş – Restituiri. Valori maramureşene” la care a participat şi primarul Mitru Leşe. Două interviuri realizate de către doamna Virginia Paraschiv au fost mult aplaudate, cele ale dr. Ioan Marchiş, şeful culturii maramureşene şi ale dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii judeţene, care au vorbit despre scriitorul, omul şi prietenul Domniilor lor, Vasile Grigore Latiş. Tot cu această ocazie s-a prezentat cartea “Cartea inocentului” apărută la Editura Transilvania, director Mihai Ganea.
         La finalul celor trei ore de dezbateri interesante, au citit din creaţia marelui dispărut poeme membrii Ligii Scriitorilor Maramureş.
         A fost un gest minunat pe care l-au făcut lăpuşenii prin domnul Mircea Man şi al Ligii Scriitorilor de a comemora o personalitate atât de puternică precum cea a scriitorului Vasile Grigore Latiş din Cufoaia şi din întreaga Ţară a Lăpuşului.

                         Gelu DRAGOŞ

Gelu Dragoş : „Instantanee maramureşene”


Scrie Virginia Paraschiv în prefaţă – „Gelu Dragoş a înţeles să se definească pe sine însuşi ca om de presă, cu un condei distinct şi personalizat. El are cutezanţa să abordeze transcrierea evenimentului într-un instant subiectiv, debordând de dragoste de viaţă şi de oameni”.284 de pagini. Reunind articole apărute în presă. Jurnal al evenimentelor desfăşurate sub albastru de Maramureş. În 20 de localităţi din Maramureş, din ţară (Bucureşti, Ploieşti) şi din lume (Republica Moldova, Suedia, Canada). Record de apariţii: Mireşu Mare (25), urmat de Baia Mare (13), Şomcuta Mare (4), Ocoliş şi Lucăceşti (câte 3).Cuprindere „geografică” spre punctele cardinale „cât încape”. Continuăm „ochirea noastră” cu implicaţii aritmetice. Personaje: 54. O „boemă” cât pentru o aulă universitară! (Pardon, boemele nu se „pretează” la aşa ceva). Amplă sferă tematică: Biblioteca judeţeană, Academia OJT, Muzeele, Cenaclul Scriitorilor, „Spinul” şi spiniştii, Expoziţii (inclusiv Mihai Olos), Ansamblul Transilvania, Şcoli, ş.a.Publicaţiile – importantă arteră de extensie tematică: Nord Literar, Astra, Vatra chioreană, Izvoare codrene, Singur, Archeus, Poesis Internaţional, Alternativa, Vatra veche, Din Vatra Satului, Pro Unione, Dintre sute de catarge.Cartea lui Gelu Dragoş ca un stejar. Cu coroană falnică. Mulţime de ramuri (172 de titluri!). Trei capitole: Cel mai mare (198 pagini) . fără titlu (îl botezăm noi. Diverse). Încă două, definite: Educaţie (48 de pagini) şi Sport (19 pagini). Despre acesta, vom reveni în „Basorelief”). Carte apărută la Editura Transilvania 2012 – Colecţia „Cititor de proză”. Mă adresez cronicarilor literari din presă. Scrisul meu nu este nu este o cronică. Este o însemnare. Un mănunchi de sugestii. Vă sfătuiesc să scrieţi despre această carte. Merită. Am întors cartea pe toate feţele (568 la număr). Am numărat, am adunat, am socotit, am încercat să interpretez. Ca o aromă de iertare pentru infuziile aritmetice vă semnalez nume frumoase din paginile domnului Gelu: Diana, Angela, Paula (câte doi de a – sunet deschis), Delia, Mariana, Tabita-Lavinia, (câte 4 de a!). Dar Lucia, care face trimitere spre Santa Lucia?Şi acest superb ornament: Prinţesa Margareta! Titluri unduioase (precum „Duios Anastasia trecea” a lui D.R. Popescu): Datul pe pe huţuţă. Iubirile discrete, Alină-te, dor, alină; Vatra veche şi Din Vatra Satului; Urcând dealul vieţii; Lumea satului de odinioară; Sufletul mamei – o primăvară veşnică. Dar „Înserare pe Tamisa”? Ca şi cum ai avea nostalgii la Clermont. Sau cum am vărsat o lacrimă în apele tomnatice ale Senei pentru Mateianu şi apusa lui Generaţie care i-a purtat numele la Baia Mare. Şi, ca să fiu sincer, eu personal mă îndoiesc că va fi vreodată mult visatul Paris, iar pe Champs Elisee, în seri de octombrie, vântul va lovi în disperare albastrele noastre iluzii pierdute...

                                                                                       Ion P. Pop

Câtu-i Maramureşu* /De literaţi e plin oraşu !"


Ştiu că  a fost întrunirea de decernare a premiilor cu privire la cele mai bune cărţi ale anului din judeţul Maramureş. Sigur că cei nominalizaţi şi-au luat partea bună, adică  o diplomă şi alte aprecieri ...,şi nimic mai mult. Ce bine este că sub acest aspect pot concura nu unul ci mulţi, mulţi literaţi. Da, foarte mulţi au fost selectaţi pentru acest "dineu" fără costuri, dintre care majoritatea au trecut proba "literară."
 Fiecare dintre cei care aţi scris o carte s-au mai multe, puteţi "îndrăzni să concuraţi pentru concursul "Cărţile anului ",fiindcă nu aveţi ce pierde  ci puteţi câştiga o diplomă pe măsura "cunoştinţelor" dumneavoastră. Atât şi nimic mai mult .
                                        
                                                                                     VASILE DAN MARCHIŞ