luni, 15 octombrie 2018

Minutul de poezie - Marian Hotca

umbră de toamnă

din roua-neînțeleasă
răsare umbra
mult mai grea decât orice visare a beznei
e-n obiceiul nostru
să curățăm în fiecare toamnă
nostalgiile îngrămădite
în sufletul de colb

respir un aer trădător
ce se curbează
ca un șarpe
printre cicatricile luminii
lăsând acel ieri
desculț
în adâncul regret al evadării

umbra ta se apleacă
singurătatea se întinde
acoperind pașii
iar mai departe nu mai poți separa
memoria de frunzele bolnave


Creşte tensiunea în cazanul politicii

Se înmulţesc sondajele. Se înmulţesc atacurile între partide şi în interiorul partidelor. Creşte tensiunea în cazanul politicii. Toate acestea sunt semne că se apropie alegerile. Este cumva vorba despre confruntări pe programe, pe propuneri, este un concurs de idei? Nici vorbă.
Este o luptă când surdă, când foarte zgomotoasă pentru locurile eligibile pe liste. Iar fiecare loc înseamnă nu doar o funcţie, un statut special, ci şi posibilitatea de a oferi şi altora funcţii de la administraţia locală la administraţia centrală, de la consilieri şi directori până la miniştri.
Acesta este în linii mari tabloul din spatele alegerilor. Un fel de nuntă cu daruri. Dacă un simplu loc eligibil pe o listă aduce cu sine atâtea beneficii, cum să nu fie o mare înghesuială la porţile partidelor? În preajma alegerilor se întâmplă multe lucruri care dau impresia unor lupte crunte pentru putere. Impresia se transformă în realitate palpabilă. Da, este adevărat, politicienii au devenit o castă privilegiată. Nu văd decât propriile interese.
Şi se mai întâmplă un fenomen. Populaţia simte că lucrurile nu sunt în ordine în ceea ce priveşte partidele şi răspunde pe măsură: nu se prezintă la vot. Aşa se explică prezenţa slabă la referendum. Populaţia de rând nu s-a lăsat impresionată nici măcar de o problemă care părea foarte serioasă, cea a familiei. Indiferent de prezenţă, în cazul alegerilor nu există posibilitatea invalidării.
Dacă la europarlamentare se prezintă zece persoane alegerile sunt valide. Din această cauză un europarlamentar propune obligativitatea prezenţei la vot. Le-ar plăcea loc, politicienilor. Acest lucru le-ar rezolva problema reprezentativităţii. Le place mult să afirme că sunt aleşi de milioane de cetăţeni.
Indiferent de programele partidelor, indiferent de calitatea candidaţilor, o anumită parte a populaţiei se prezintă la vot. Este ceea ce sociologii numesc electoratul captiv. Un partid devine important în funcţie de mărimea electoratului captiv. PSD se poate lăuda că a reuşit să-şi atragă un număr uriaş de cetăţeni care-l votează în orice condiţii. Acest electorat în cazul PSD este undeva între 20 şi 30%.
Partidului Social Democrat nu-i rămâne de făcut în campaniile electorale decât să mai muncească pentru a atrage încă 10-15 procente. Aşa ajunge PSD, care are pe frunte eticheta de cel mai corupt partid din România, să câştige 35-40-45% din voturi, în funcţie de promisiunile pe care le face, dar şi în funcţie de prestaţia celorlalte partide.
În orice democraţie autentică există două forţe politice mari, care alternează la guvernare. La noi doar stânga a reuşit să se coaguleze şi să formeze un partid mare. Dreapta a fost în continuă criză încă din 1990. CDR a eşuat, dar nu i se poate contesta importanţa în evoluţia Românie spre democraţie şi economie de piaţă. Alianţa DA, ca şi CDR, a dat un preşedinte, dar a ratat şansa de a moderniza România.
Criza a fost provocată de doi factori umani, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Ceea ce a urmat după Alianţa DA a fost o găselniţă. USL a avut un singur scop: să scape de Băsescu. A reuşit pe jumătate. În sensul că a făcut un guvern anti-Băsescu. La ce a folosit? La creşterea rolului „statului paralel”. Pentru a-şi conserva puterea, preşedintele Băsescu a apelat la instituţii de forţă, servicii secrete şi procuratură.
Aceeaşi situaţie a moştenit-o Klaus Iohannis. Având parte de un guvern ostil, preşedintele nu-şi poate prezerva puterea decât apelând la artificii, la instituţii de forţă. Dacă preşedintele ar avea în spate o forţă politică puternică, scena politică românească ar arăta cu totul altfel.
Ratând după fuziunea cu PDL să devină „marele PNL”, vinovatul se vede cu ochiul liber: PNL. Şi toate partiduleţele care nici nu apucă să iasă din coajă că se pretind de dreapta.
Ca o concluzie improvizată, situaţia confuză de pe scena politică se datorează calităţii slabe a oamenilor politici şi fragilităţii formaţiunilor politice.

Autor: Mihai Sălceanu
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Comunicat de presă. C-VOUCHER

Cluj-Napoca,  15 octombrie 2018


Comunicat de presă


C-VOUCHER
Program de Accelerare pentru Economia Circulară dedicat IMM-urilor


Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organizație parteneră în cadrul proiectului C-VOUCHER, lansează Schema de vouchere şi servicii suport pentru inovare în economia circulară, care se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii din industria prelucrătoare, agro-alimentară, textile, sănătate și domeniul apei. Programul a fost promovat astăzi în cadrul evenimentului  Economia Circulară și ținte de dezvoltare durabilă”, care a avut loc la Prefectura Cluj.
Prin patru apeluri de proiecte care se vor desfășura în perioada octombrie 2018 – martie 2020, Programul de accelerare C-VOUCHER alocă un buget de 4,2 milioane de euro pentru a sprijini 66 de firme din Europa să dezvolte, să implementeze și să adopte soluții de economie circulară prietenoase cu mediu, precum prelungirea duratei de viață a produselor, reutilizarea deșeurilor generate, simbioză industrială, altele.
Termenul de depunere a aplicațiilor pentru primul apel de proiecte este 30 noiembrie 2018. Proiectele se pot depune de către IMMuri, în limba engleza, pe platforma on-line dedicată: http://c-voucher.com/https://smes-open-call.fundingbox.com/
În urma preselecției primului apel, 12 de firme din Europa vor fi primi o finanțare de 2000 de euro pentru  a participa la un atelier de tip Prototype-athlon, de susținere a nevoilor de optimizare a afacerii și a soluțiilor inovative, 6 dintre acestea urmând a fi incluse timp de 9 luni în Programul de Accelerare pentru Economia Circulară C-VOUCHER. Vor beneficia astfel de un voucher de 58.000 euro pentru dezvoltarea și implementarea soluției prin atragerea servicii de cercetare-dezvoltare-inovare și vor fi asistate de un consultant dedicat de tip designer în procesul de restructurare a modelului de afaceri și a fluxului tehnologic de producție. 
Proiectul C-VOUCHER se implementează de către un consorțiu internațional din 6 state format din agenții de dezvoltare, acceleratoare, clustere și universități și este finanțat din programul de cercetare-dezvoltare-inovare Orizont 2020 al Comisiei Europene.

Date de contact: Cristian Ciuta, expert comunicare, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest,
tel: 0264/431550, fax: 0264/439222, mobil: 0755 777012, comunicare@nord-vest.ro, www.nord-vest.ro și Departamentul de Dezvoltare Regională, Relații Internaționale și Proiecte, Io

Aforismul zilei - Emil Cioran


Frânari, opriţi-vă! Dacă veţi continua, România moare!

Nu ştiu dacă mai sunt şi alţii, dar eu, trăitor în această România, am impresia că ţara mea funcţionează cu frâna trasă. S-a umplut ţara de frânari. Ei apar acolo unde te-ai aştepta mai puţin. Găsim frânari în guvern, îi aflăm rotindu-se cu folos în jurul preşedinţiei, au locuri călduţe rezervate în armată, ocupă posturi înalte în justiţie, se află pe poziţii cheie în administraţie, sunt afiliaţi unor O.N.G.-urilor mai mult sau mai puţin cunoscute, se lăfăie în fotoliile parlamentare, agită lozinci la mitingurile din piaţă, ne împroaşcă cu vorbe de pe ecranele televizoarelor şi umplu cu fraze iscusite coloanele ziarelor.
Nu ştim de partea cui sunt, în numele cărei doctrine acţionează, ce idealuri au sau cum ar dori ei să arate România. Nu este clar nici dacă adevăraţii stăpâni ai frânarilor sunt fiinţe concrete, autohtone, sau sunt plăsmuiri eterice, simboluri trăitoare în afara graniţelor ţării. Prin urmare, pentru mine, cetăţeanul plătitor la greu de taxe şi impozite, pare imposibil de aflat cine şi cu cât îi remunerează ori cine le compune muzica pe care ei dansează.
Dacă dorești recâștigarea demnității naționale, frânarii te atacă!
Indiferent de poziţia ta socială, indiferent de sex sau de credinţă religioasă, dacă îndrăzneşti un gest (doar unul!) în sensul recâştigării demnităţii naţionale, ori ai o intenţie (numai una!) destinată mai binelui acestei ţări, frânarul nu te iartă. El te va opri, va încerca să te distrugă, indiferent cine eşti şi fără a precupeţi mijloacele destinate anihilării tale totale.
Ai cutezanţa de a dori ca bogăţiile acestui pământ să aparţină locuitorilor lui şi te implici pentru atingerea acestui crez? Vin frânarii şi te atacă cu furie. Afli, din gura lor spurcată, că urăşti investiţiile externe, că te opui cooperării internaţionale, că ai ceva cu americanii, cu austriecii, germanii sau belgienii şi că, desigur, ai rămas în sinea ta un comunist populist cu tendinţe xenofobe.
Te alături celor care doresc ca ţara ta să-şi dezvolte propria industrie, şi pui la bătaie pentru asta propria investiţie românească? Imediat ţi se dă peste gură şi peste buzunar. Frânarii îţi pun poprire pe conturi, apare din senin un dosar penal la baza căruia se află denunţul unui alt frânar profesionist care te acuză de furt ori evaziune şi, în mod automat, devii o persoană „penală”. Adică, brusc, peste noapte, ai ajuns unul dintre acei români care nu au drept la opinie şi nici nu pot prospera în vreun fel fiindcă Justiţia (cu J mare!) îi are sub anchetă.
Dacă rosteşti răspicat adevărul, frânarii acționează!
Ţi se pare că nu este normal ca procurorii, avocaţi ai statului în toată lumea, să devină peste noapte magistraţi şi în acest fel să se destabilizeze balanţa justiţiei? Rosteşti acest adevăr cu voce tare? Vin frânarii şi te acuză că eşti unul dintre aceia care ai ceva împotriva sfintei lupte anticorupţie. Şi, de ce te-ai împotrivi dacă n-ai fi tu însuşi un corupt? La îndemnul strigătelor asurzitoare ale frânarilor ţi se pune pe rol un dosar penal şi chiar ei, procurorii-magistraţi, vor începe imediat să te cerceteze. Concomitent, aflat într-o directă relaţie cu această nouă şi stranie categorie de justiţiari, imensul aparat de urmărire-ascultare-filaj se activează. Şi, oricine ai fi, din acel moment, vei începe să-ţi blestemi zilele.
Dacă încerci să-ți faci datoria, frânarii sar să te distrugă!
Eşti jandarm, aperi clădirea guvernului şi eşti lovit cu pietre, scuipat în faţă şi ars de benzina sticlelor incendiare cu care aruncă asupra ta „protestatarii paşnici”? Ai grijă, nu cumva să mişti! Dacă reacţionezi cu mijoacele pe care statul ţi le-a pus legal la dispoziţie pentru a-l apăra şi pentru a te proteja, apar ca de nicăieri frânarii. Ei inundă internetul, ziarele şi televiziunile, acuzându-te că tu, criminalule, ai agresat şi ai gazat copiii nevinovaţi care, împreună cu părinţii, participau în mod absolut paşnic (ca fiecare român care se respectă! – vezi foto) la o manifestaţie ilegală. Din nou, într-o grabă pe care ai putea s-o suspectezi de colaborare cu frânarii, magistraţii-procurori (însuşi şeful lor, magistratul-procuror general!) te cataloghează drept infractor, te interoghează în mod repetat şi intimidant, te expun furiei din stradă a frânarilor specializaţi în vociferare aduşi intenţionat acolo şi apoi se străduiesc să-ţi distrugă cariera.
Dacă te opui poruncilor străine, frânarii nu te iartă!
Crezi că este bine pentru viitorul ei ca România să nu fie inundată la comandă, ca un spaţiu al nimănui, de nişte emigranţi veniţi de oriunde, fără ca cineva să le cerceteze identitatea reală şi intenţiile adevărate? Doreşti o minimă selectare şi un control firesc, naţional, asupra numărului celor pe care îi accepţi în ţara ta, alături de tine, de familia ta? Nu vei avea timp nici măcar să-ţi expui complet ideile, fiindcă sosesc, în haită, frânarii! Ei reuşesc să te transforme imediat. Aproape fără să-ţi dai seama, în ochii celorlalţi vei fi altul. Nu mai eşti cetăţeanul român îngrijorat de soarta copiilor lui, preocupat de ce se va întâmpla cu ţara în care trăieşte. Eşti un xenofob, un animal lipsit de empatie care, în mod criminal, se opune ca România să-şi îndeplinească obligaţiile de stat aparţinând Uniunii Europene. Eşti un eurosceptic nenorocit, un admirator al lui Putin şi un nostalgic comunist.
Acţionezi, singur sau cu prietenii tăi, pentru ca aceia pe care i-ai ales în fruntea statului să se gândească şi la tine, să-ţi reducă taxele, să-ţi mărească veniturile, să nu mai vândă străinătăţii pământurile ţării, pădurile, petrolul şi gazele naturale exploatate sau doar prospectate? Nu o să-ţi poţi duce vrerea la bun sfârşit. De ce? Fiindcă frânarii nu dorm niciodată. Ei sunt prezenţi! Prin gura lor şi prin acuzele celor ce trăiesc pe lângă ei precum căţeii maidanezi pe lângă măcelărie, eşti murdărit de nu te mai spală toată apa Dunării. Brusc, dintr-o persoană onorabilă, ai devenit antioccidental, antidemocratic şi trădător al intereselor politice internaţionale româneşti. Vei fi zugrăvit ca fiind un idiot ce nu pricepe mersul spre progres şi bunăstare a comuniunii europene din care şi noi facem parte, un retardat incapabil să înţeleagă binele pe care i-l vrea Occidentul şi, ca oricărui troglodit, ţi se spune să închizi gura fiindcă nu aparţii acesteor vremuri.
„#”
Un semn nespecific ortografiei limbii române precede lozincile unei importante părţi a frânarilor profesionişti. Având puterea unui simbol religios, în numele acestui semn încrucişat frânarii acţionează pretutindeni, urcând de la asfaltul străzii până pe culoarele parlamentului. Semnul ocupă, până la saturaţie uneori, căile de necontrolat ale internetului şi infectează ca un virus agresiv minţile necoapte ale copiilor noştri. Aproape fără excepţie, îndemnurile pe care semnul le precede cheamă la generalizarea blocajului naţional, la frânarea şi întoarcerea ţării din drum, la instaurarea unui climat de ură, la răzbunări absurde ori la flagerarea celor ce nu i se supun necondiţionat, indiferent de apartenenţa politică sau nepolitică a celor vizaţi.
Prezenţă concretă a vieţii sociale româneşti, frânarii nu trebuie subapreciaţi. Persiflarea puterii de care dispun ar fi o imensă greşeală. Ei sunt mulţi. Ei nu sunt proşti. Ei sunt organizaţi, sunt foarte bine plătiţi, au acces complet la mijloacele de comunicare în masă, au excelente conexiuni externe şi, nota bene, sunt postaţi în funcţiile de decizie din aproape fiecare domeniu important al vieţii sociale şi politice a statului.
Frânari, opriţi-vă! Dacă veţi continua, România moare!… şi voi odată cu Ea.
Vă veţi întreba: „Cum s-a ajuns aici?” S-a ajuns fiindcă noi am permis ca aşa ceva să se întâmple. S-a ajuns aici cauza indiferenţei noastre. Indiferenţă, se pare, nativă la români. Îi vedem, pe mulţi îi cunoaştem cu nume, cu prenume, şi nu ne pasă. Ridicând din umeri, trecem nepăsători mai departe fără a ne întreba încotro mergem. În ciuda atâtor palme primite, în pofida nenumăratelor zgâlţâieli suferite, nu reuşim să ne trezim. Prizonieri ai somnabulismului nostru endemic nu suntem capabili să luăm atitudine, ne este frică să-i demascăm şi nu îndrăznim să le strigăm în faţă: „Gata! Opriţi-vă! Dacă veţi continua, România moare!”. Iar de nu se vor opri, ne temem să-i demascăm, să-i judecăm şi, în mod corect şi democratic, să-i trimitem acolo unde este locul special destinat vrăjmaşilor ţării.
Autor: Teo Palade
Sursa: art-emis.ro

Atenție la manipulare! LEGEA PENTRU REVIZUIREA CONSTITUȚIEI NU A FOST RESPINSĂ LA VOT!

Dragi prieteni minoritari – noi, ăștia, 21%.. bătălia noastră nu este pierdută.  Prin invalidarea referendumului din lipsă de cvorum, legea pentru revizuirea Constituției nu a fost nici respinsă, nici aprobată.
Las la o parte că pragul la referendum este neconstituțional, ori că vine in contradicție flagrantă cu recomandările Comisiei de la Veneția in materie de referendum, dar asta am mai explicat-o și o să o mai explic o dată la sfârșit. Putem privi momentul acesta din cel puțin două perspective:
Prima, din perspectiva legii actuale, in care, deși neconstituțional și impotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția, acest prag există:
Prin invalidarea referendumului, nu inseamnă că legea de revizuire a Constituției a fost respinsă și nici că poporul român s-a exprimat decisiv, așa cum ticălos clamează toată propaganda progresistă adversară a referendumului. Nicidecum.
Rezultatul ne arată că poporul, in majoritatea lui (80% dintre cei cu drept de vot), a ales să nu-și exercite suveranitatea (opțiune liberă), neprezentându-se la urne. Deci legea nefiind respinsă prin vot, ea rămâne in continuare valabilă.
Altfel spus și cu prag, așa cum a ieșit in urma votului, prin invalidarea referendumului, legea nu e respinsă, ea trebuind să se intoarcă in Parlament, care să decidă calea de urmat.
Este dacă vreți, o situație similară referendumului din 2012 când, printr-un abuz in serviciu, CCR-ul condus la acea dată de Zegrean, un jurist de autobază, a decis in locul Parlamentului, deși nu avea această atribuție, ca Băsescu să se intoarcă la Cotroceni. Acum situația este cumva similară. Diferă numai cifrele – și alea mult măsluite.
Deși acum poporul, in proporție de 80% nu s-a pronunțat pur și simplu, ceilalțí, cei care s-au pronunțat au votat in proporție de aproape 92% aprobarea legii de revizuire.
De reținut, că prin neindeplinirea cvorumului, REFERENDUMUL pentru aprobarea legii de revizuirea a Constituției ESTE INVALID, NU LEGEA in sine, care rămâne valabilă, fiind votată in Parlament.
Legea deci, nu a fost nici adoptată dar nici respinsă de popor dacă ținem seama de pragul mincinos. Drept urmare, trebuie să se intoarcă la Parlament, rămânând in suspensie până se va decide ce se face cu ea.
Ori asta inseamnă, dacă Parlamentul nu o abrogă, că poate fi supusă unui alt referendum la un moment dat – să zicem cu ocazia europarlamentarelor – când să vedeți ce ne vom distra cu politicienii care vor și voturi de la popor dar și să dea bine la Bruxelles – sau va intra intr-o altă revizuire a Constituției.
A doua perspectivă, este cea a neconstituționalității pragului:
O să repet aici ce spuneam și acum o săptămână și acum două și cu alte ocazii, când atrăgeam atenția că stabilirea unui prag la o consultare populară, așa cum este referendumul, incalcă legea fundamentală a României, Constituția.
Așadar.. Cum dintre cei 3.857.308 de cetățenii care s-au exprimat la urne, 3.531.732, adică 91,56% au votat DA pentru aprobarea legii de revizuire a Constituției și 249.412 adică (6,47%), impotrivă, asta inseamnă că, deși nu s-a atins pragul pentru validare, legea pentru revizuire a primit votul majorității celor care s-au prezentat la urne. Fapt indiscutabil.
Deci, făcând abstracție de prag – prag amintesc, neconstituțional, legea de revizuire a primit aprobarea cetățenilor care au ales să-și exercite suveranitatea, conf. art. 2(1) din Constituției, prin referendum, nu a celor care au ales să nu și-o exercite..
Art. 2 – Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Deci ce ne spune nouă art. 2(1):
Că suveranitatea aparține poporului și se exprimă […] și prin referendum. Iar la art. 2(2), că nimeni nu poate exercita suveranitatea in nume propriu.
Ori stabilirea unui prag arbitrar pentru validarea exprimării suveranității la urne, vine in contradicție flagrantă cu spiritul și litera Constituției.
Suveranitatea – ne spune Constituția, nu numai că aparține poporului român neputând fi exercitată in nume propriu de nimeni altcineva, dar și că, pe cale de consecință, nu poate depinde nici de vreo condiționare – așa cum este pragul, care să o valideze. Ea, suveranitatea este sau nu este. Punct. Și aparține intr-adevăr poporului român, in măsura in care și-o exercită.
* * *
Și ca cercul să se inchidă perfect..
In articolul 7 al Codului de bune practici in materie de referendum, Comisia de la Veneția precizează:
7. Cvorum
Nu se recomandă următoarele:
a. Un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ;
b. Un cvorum de aprobare (acceptarea de către un procentaj minimal din numărul alegătorilor înscrişi), întrucât riscă să creeze o situaţie politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului (pragului) necesar. / sursa: CDL-AD(2007)008

Autor: Petre Căluian
Sursa: Petre Căluian

Top 3 blogul MOARA lui GELU din 15 octombrie 2018


1. Premiu internaţional pentru incluziune socială - 1143 vizualizări;

2. Minutul de poezie. Marian Hotca - 641 vizualizări;

3. In memoriam, Ioan Fătcaş...- 502 vizualizări.

Nations League. România rezistă eroic în 10 oameni în faţa Serbiei şi scoate un egal chinuit


 România si Serbia au incheiat la egalitate, scor 0-0, in al patrulea meci din Liga Natiunilor, echipa noastra continuand o serie frumoasa de meciuri fara infrangere, e drept rezistand eroic pe Arena Nationala, sarbii ratand un penalti in minutul 44. Dusan Tadici de la Ajax a fost cel care ne-a mai permis sa speram in acest clasament din Nations League, sutand peste poarta la finalul primei parti, atunci cand Gabi Tamas a luat rosu direct si a trebuit sa rezistam o jumatate de meci in 10 oameni.
In primele minute de la Bucuresti nu s-a jucat fotbal, arbitrul Blom a intrerupt jocul din cauza suporterilor români de la peluza, care au inceput un show pirothenic, cu multe torte si fumigene care cel mai probabil ne vor face pasibili de o noua suspendare, asa cum s-a intamplat si la meciul de acasa cu Muntenegru, jucat fara spectatori la debutul in Nations League.
Mare parte din primul mitan a fost controlat de sarbi, care chiar daca nu au avut multe ocazii de gol foarte mari, ca si noi de altfel, au stiut cum sa tina mai bine de minge, cum sa aduca baloanele spre careu, mereu spre Mitrovici, omul cel mai cautat in aceasta partida.
Stanciu a avut doua suturi pe poarta slabe, prinse usor de Rajkovici, Dragus o reluare deviata in corner de la coltul careului, iar Razvan Marin cea mai mare ocazie a Romaniei, sut din lovitura libera de la 25 de metri, scos cu greu in corner.
Se parea ca prima parte se va termina in liniste, chiar daca Tamas ne-a dat emotii la o minge gresita care le-a permis sarbilor sa rateze cea mai mare sansa a lor. Acelasi Gabi Tamas insa a facut o gafa enorma in minutul 44, cand a incercat sa degajeze o minge din plin careu, a luftat copilareste si l-a sters cu gheata peste cap pe Gacinovici si s-a acordat penalti, plus rosu direct pentru fundasul român..
Am avut noroc insa, asa cum am mai avut poate in alte 2-3 randuri in aceasta dupa-amiaza, sutul lui Tadici de la Ajax ducandu-se mult peste poarta, in tribuna peluzei bucurestene care sarbatoarea usurata aceasta ratare.
Un 0-0 la pauza, dar pana atunci Contra a facut o schimbare de urgenta, Nedelcearu in locul lui Dragus, pentru ca trebuia adus cineva in axul central langa Sapunaru.
Partea secunda incepea cu semne clare ca vom suferi mult in aceste ultime 45 de minute la Bucuresti, pe Arena Nationala, Contra a incercat sa betoneze apararea si mijlocului terenului, incercam mult sa rezistam si cel mai important sa nu primim vreun gol.
Si am facut asta cu multa greutate, cu multe greseli intr-o aparare pe alocuri extrem de visatoare, cu gafele copilaresti facute de Manea sau Nedelcearu, carora le putem atribui scuza lipsei de experienta.
Fizic, România a inceput sa arate din ce in ce mai rau din minutul 70, jucatorii nostri care au alergat mult abia se mai puteau tine pe picioare, iar Cosmin Contra a adus ceva forte proaspete, cu intrarea lui Rotariu si Keseru.
Iar România si-a facut treaba pana la final, un 0-0 care duce la al patrulea joc la rand in Nations League fara infrangere, ramanem la 2 puncte in spatele sarbilor si inca speram la sefia grupei, chiar daca nu mai putem depinde de noi.
Echipele la startul partidei:
România: 12. Tatarusanu - 6. Manea, 4. Tamas, 22. Sapunaru-cpt., 3. Tosca - 5. Baluta, 18. Marin - 10. Maxim, 23. Stanciu, 21. Dragus - 19. Tucudean. Selectioner: Cosmin Contra.
Rezerve: 1. Pantilimon, 16. Nita - 2. Benzar, 8. Stoian, 9. Rotariu, 11. Bancu, 13. Keseru, 14. Nedelcearu, 17. Tanase, 20. Mitrita.
Serbia: 12. Rajkovic - 2. Rukavina, 4. Milenkovic, 13. Veljkovic, 3. Rodic - 19. Lukic, 6. Maksimovic - 14. Gacinovic, 10. Tadic-cpt., 18. Radonjic - 9. Mitrovic. Selectioner: Mladen Krstajic.
Rezerve: 1. Dmitrovic, 23. Jovanovic - 5. Spajic, 7. Živkovic, 8. Prijovic, 15. Vukovic, 16. Jovicic, 17. Kostic, 20. Milinkovic-Savic, 21. Miletic. ZIARE.COM

Invitaţie. Festivalul "Uniţi în sunet de fanfară" Tăuţii Măgherăuş, 25-28 octombrie 2018


Festivalul de folclor “Nicolae Sabău” 2018


 Ediţia 2018 va avea loc, ca de obicei, sâmbătă şi duminică. Înscrierea concurenţilor continuă, la nr. tel. 0720-012524, Nicolae Sabău.
În 27 şi 28 octombrie 2018, la Cicârlău, va avea loc Festivalul concurs naţional de folclor „Nicolae Sabău – Alină-te dor, alină”, ediţia a XXVII-a. La concurs pot participa tineri interpreţi de muzică populară, vocali şi instrumentali, cu vârsta între 14 şi 26 de ani. Vor interpreta o doină sau o baladă, fără acompaniament, şi un cântec de joc, acompaniat de orchestră.
 Se acordă premii în animale vii, diplome şi bani. Marele premiu: măgăruşul Alin.

                                                                                      C.L.

Fotografia zilei - "Moroşanca" Carmen Coca


E D I T O R I A L

Morala biblică – morala tradițională – morala modernă
sau unicitatea moralei în tripla ei ipostază

            În pofida precizării din dicționar că „Etica este teoria filosofică a moralei”, prin aceasta punându-se cu prea multă ușurință semnul de egalitate dintre etică și morală, rămân la părerea că cele două concepte sunt neidentice în intensiune și extensiune (conținut și sferă), fapt care m-a îndemnat să optez pentru următoarea definiție/distincție în cartea Cuvinte-ncumințite (Editura Echim, Sighetu Marmației, 2014): „Etica este evanghelia socială pentru viața de-aici, morala este evanghelia spirituală pentru viața de-apoi”.
            Și iată de ce: etica este șansa ca umanul să devină atotuman, morala este garanția îndumnezeirii atotumanului; scopul eticii este să-i facă pe oameni virtuoși, iar al moralei să-i facă nemuritori pe virtuoși; legăturile stabilite de etică sunt de tipul om-om, pe când ale moralei sunt de tipul om-Transcendent; eticitatea are vocația sincroniei, moralitatea pe cea a diacroniei; dacă etica poate fi considerată anticamera sublimării omului, atunci morala este camera de taină a transfigurării și religiozității sale (cu necesara mențiune că nu toți oamenii morali sunt efectiv religioși, dar că toți oamenii religioși trebuie să aibă o trainică bază morală); posibil ca etica să fie conjunctural-constrângătoare (a nu se uita cu totul „Codul eticii și echității socialiste”), însă oriunde și oricând principiile morale au avut un rol fundamental-tămăduitor (bunăoară, decăderea Imperiului Roman în timpul iulianilor și maxima lui înflorire din vremea antoninilor, sau – mai aproape de noi – extinsa moralitate creștină a Evului Mediu și dramatica ei decădere în statele moderne).
            Tocmai de aceea, gânditorul american Norman L. Geisler ne informează în Filozofia religiei (Editura Cartea creștină, Oradea, 1999) că „morala acceptă jugul universului, pe când religia îl primește cu bucurie”. Asta deoarece „morala pretinde ascultare, dar religia cheamă la voluntariat”, prin aceea că ea (religia) „nu este o simplă supunere stoică în fața universului, ci iubirea lui”. Adică taman ceea ce ne cere Mântuitorul în Matei 11/30-31: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine (...). Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”...
            Acuma, dacă admitem că nimeni nu cugetă doar de dragul cugetării sau ca să se afle în treabă, înseamnă că, direct ori indirect, toți gânditorii lumii au fost și continuă să fie preocupați de finalitatea practică a meditației lor, respectiv de efectul concret al exercițiilor lor spirituale asupra comportamentului semenilor, întru accederea la viața ideală în sensul imaginat de anticreștinul Bertrand Russell („Viața ideală este cea inspirată de iubire și călăuzită de cunoaștere”): gânditori antici chinezi (Lao Zi, Confucius, Mancius etc.), cugetători antici greci și latini (Stagiritul și Etica nicomahică, Epictet și Manualul lui, Marcus Aurelius și al său Către sine), filosofi mai aproape de zilele noastre (Baruch Spinoza și Etica lui faimoasă, moraliștii francezi, redutabila triadă Vladimir Soloviov-Nikolai Berdiaev-Gheorghi Fedotov a gânditorilor creștini ruși, gândiriștii și trăiriștii români).
            Dacă morala este unică, și din acest motiv se constituie în piatra de temelie a spiritualității atotumane, de unde până unde această triplă ipostază, care pare o blasfemie prin instinctivă analogie cu trinitatea divină? De-acolo că morala biblică este integral sacrosanctă (lui Moise pe muntele Sinai nu i-a fost doar revelat Decalogul, ci, pentru a le face cunoscute în mod palpabil poporului evreu, el a primit și tablele cu cele 10 porunci scrise chiar de Dumnezeu!), pe când morala tradițională și cea modernă reprezintă rezultatul logic (nu și esențial religios) al abaterilor de la canonicitatea moralei primordiale, abateri îngăduite atât de componenta tradițională a creștinismului, cât și de evoluția opiniei publice pe direcția nonconformismului.
            Vasăzică, ne spune Alexandru Babeș în Sfinții – mit, legendă, adevăr (Editura Enciclopedia Română, București, 1972), taman lucrul de care se plângea la vremea lui sfântul Atanasie cel Mare, cum că „odinioară vasele bisericești erau de lemn, în schimb preoții erau de aur, pe când în epoca sa vasele erau de aur, în schimb preoții erau de lemn”, pentru ca în 1821  (anul declanșării insurecției grecilor împotriva otomanilor), ne înștiințează același autor, patriarhul Constantinopolului, împreună cu cel al Ierusalimului și cu 21 de mitropoliți, să alcătuiască fioroasa rugăciune-afurisenie asupra insurgenților, ce urma să fie difuzată în toată lumea ortodoxă, dar la noi a fost citită doar într-o singură biserică bucureșteană: „Nimicește, Doamne, pe cei ce se ridică în contra sultanului; fă ca totul să se se întoarcă în binele și folosul său, pentru ca noi să avem, sub aripile protecțiunii sale, o viață liniștită și fericită și să putem lăuda și cânta pe Tatăl și Fiul Și Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, amin”. Asta după ce în anul 1453 turcii au cucerit Constantinopolul, au măcelărit un mare număr de creștini  supraviețuitori și au transformat biserica Sfânta Sofia, celebra ctitorie a împăratului Constantin (canonizat de Biserica ortodoxă), în moschee!
            Da, reproșul sfântului Atanasie cel Mare este perfect îndreptățit, având în vedere faptul că, așa cum recunosc toți bibliștii și teologii creștini, prin noutatea și superioritatea moralei sale  creștinismul primitiv făcea chete întru ajutorarea nevoiașilor și, după modelul sectelor eseniene (unii specialiști chiar vorbesc de un esenism creștinat), înregistra excepționale realizări socio-umane în interiorul comunităților sale: iubirea semenilor, îngrijirea bolnavilor, punerea în comun a bunurilor, întrajutorarea, dar mai ales – ceea ce, de altminteri, a impus creștinismul pretutindeni în sclavagism – statornicirea deplinei egalități între membrii acestor fratrii sui-generis, indiferent de sex, astfel femeia devenind pentru prima dată în istorie egala bărbatului, potrivit regulei de-atunci că toți adepții Mântuitorului erau frați și surori.
            N.B.: Unii erudiți (atei au ba, însă cu toții avizi de senzațional) n-au ezitat să pună semnul de egalitate între comunism și primele comunități creștine. Sigur, în plan teoretic se pot face diverse speculații și apropieri. Dar ce asemănare, necum identitate, există în plan practic între bolșevismul criminal și sterilizant din pricina ateismului său agresiv și acele nuclee inițiale ale atotumanismului faptic, care au concretizat principiile divine ale iubirii atotcuprinzătoare și ale egalității în drepturi, în definitiv forma cea mai evoluată și mai eficientă a relațiilor interumane?...
            De precizat că nici în acele vremuri și nici astăzi nu se poate vorbi de un monopol al creștinismului asupra moralității individuale și colective (de la ținuta politicoasă și până la dragostea jertfă), de-ar fi să nu dăm uitării principiile fundamentale ale confucianismului și budismului, respectiv să ne reamintim (inclusiv cu ajutorul eseistului polonez Zenon Kosidowski) că în secolul al VII-lea î.e.n. un gânditor, sau poate că un copist din Babilon, a inscripționat pe o tăbliță de lut maxima „Celui ce-ți face rău răspunde-i cu bine”, că etica stoică recomanda ca omul să trăiască în conformitate cu natura, că Epictet, fostul sclav infirm și disprețuit, îi socotea pe sclavi „fiii lui Dumnezeu și frații noștri”, prin aceasta – ne informează polonezul în cartea Povestirile evangheliștilor (Editura Albatros, București, 1983) – el apropiindu-se de creștinism într-o atare măsură, „încât sfîntul Nil, care a trăit în secolul al V-lea, a considerat posibilă includerea textelor lui într-un manual al vieții monahale”, că Marcus Aurelius a ilustrat în cartea Către sine principiul stoic al iubirii tuturor semenilor, „chiar și a celor ce ne fac rău, întrucât aceștia nu știu ce fac” și că rabinul Hillel, unul dintre cei mai mari învățați ai iudaismului, a redat esența Torei prin memorabila spusă „Nu face altuia ceea ce ție nu-ți place”, care a intrat în înțelepciunea popular-moralizatoare a românilor sub forma „Ce ție nu-ți place, altuia nu face”.
            Cum spuneam mai sus, Decalogul este Codul mereu actual al moralei biblice, atât în versiune mozaică, cât și creștină. Indiscutabil că esența celor două versiuni este aceeași, drept urmare, creștinismul a preluat ad litteram patru dintre poruncile mozaice (6.Să nu ucizi; 7.Să nu fii desfrânat; 8.Să nu furi; 9.Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău, unde versiunea creștină a înlocuit termenul „împotriva” cu „asupra”). Celelalte șase porunci ale Decalogului creștin au suferit reformulări și adaptări la noile realități istorice. De pildă, prima poruncă mozaică („Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei”), în Decalogul creștin primește formularea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de Mine”. Tot formulări mai scurte și mai suple revin în acest Decalog poruncilor a doua, a treia, a patra, a cincea și a zecea. Singura nesincronizare dintre cele două versiuni se înregistrează în poruncile referitoare la ziua de odihnă sau „ziua Domnului Dumnezeului tău”: porunca a cincea pentru sâmbătă, ziua nelucrătoare a iudeilor, respectiv porunca a patra pentru duminică, ziua nelucrătoare impusă creștinilor de către împăratul Constantin.
            În încheiere, doar câteva cuvinte despre morala tradițională și cea modernă: prima este satisfăcător cuprinsă în ipocrita spusă „Nu face ceea ce face popa, ci ceea ce zice popa”, iar cealaltă în grobiana sentință ”Fac ce vor mușchii mei”. De fapt, ele amândouă acreditează ideea lui Petre P. Negulescu din volumul II al tratatului Destinul omenirii (Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1939), cum că „o reformă a oamenilor e poate mai necesară și mai urgentă, astăzi, decât o reformă a instituțiilor”, cu toate că unii științifici (biologi, culturologi, politologi etc.) trăncănesc la nesfârșit despre evoluția omului.
            Desigur, cu enormele costuri aferente (stres, poluare, boli devastatoare), omul civilizat și mai puțin civilizat al prezentului are un standard de viață mult mai avansat ca al înaintașilor. Dar ce-a câștigat cu nenumărate jertfe în această parte, el a pierdut în plan moral-spiritual prin, ne pune în gardă același Negulescu, înmulțirea necontenită a oamenilor fără principii morale și scăderea nivelului general al moralității „în mod constant (...), la toate popoarele europene” și –adaug eu – în cam toate timpurile (cu deosebire în veacurile moderne), nu doar în veacul al XIX-lea, singurul menționat de gânditorul român.
            Adică, îndepărtându-se tot mai mult și mai sfidător de politețea și manierele predecesorilor prin ceea ce se cheamă evoluția involutivă într-ale moralității, omul din totdeauna și de pretutindeni (cu atât mai abitir găunos-înfumuratul om al zilelor noastre) confirmă cu vârf și îndesat adevărul găzduit în cea de-a doua parte a maximei lui Cicero: „Caracterul fără inteligență face mult, inteligența fără caracter nu face nimic”.

            Sighetu Marmației,                                             George  PETROVAI
  10-12 oct. 2018