marți, 31 iulie 2012

EDITORIAL


MARELE PREOT

  Poate va fi fost acel 1 august 1835, ca şi acum, o zi toridă de vară, neatentă cu viaţa sătenilor, a apelor şi pădurilor, a recoltelor. Cu istoria românilor de pretutindeni ziua s-a dovedit generoasă. Într-o margine de Ardeal şi de vatră românească se năştea cel pe care cartea de şcoală îl va reţine cu chip de statuie şi nume destinat memoriei: Gheorghe Pop de Băseşti.
Ne întoarcem către el cu evlavia ce ne-o impune icoana din faţa altarului. Setea de învăţătură îl va duce pe harta Transilvaniei în mai multe locuri, ca şi cum într-un hrisov al începuturilor cineva ar fi ţinut să-i hărăzească acest destin de a calca prin iarba crescută în diverse puncte ale trăirii neamului caruia îi aparţine. Gimnaziul l-a parcurs pe Săsar, sub foşnetul grav şi fermecat al Turnului lui Ştefan. Se va încredinţa oraşului de pe Crişuri, Oradea, pentru cursurile liceului şi ale Academiei de Drept.
                Vreme de ani buni, s-a manifestat ca deputat de Cehul Silvaniei în Parlamentul de la Budapesta. Acolo îşi va fi format glasul timbrat al rostirii drepturilor românilor transilvăneni. Acolo va fi germinat şi ideea implicării directe în apărarea semenilor săi risipiţi din Sătmar până-n Săcele, cu o intensitate netulburată de agresiunea vremurilor şi intoleranţa vecinatăţilor de moment. A crezut în viitorul românesc, incluzând Transilvania într-o Românie "dodoloaţă" ce avea să vină.
Moldoveanul şi munteanul - frate e cu ardeleanul, a crezut şi el, precum versul rostit tulburator de rapsozi straluciţi. Primii doi descoperiseră deja alchimia Unirii, grăbind la Milcov să-l  soarbă dintr-o sorbire. În ce-l priveşte, ca ardelean, îşi desena în faţa ochilor imaginea Carpaţilor chemaţi să devină, din zid despărţitor, o pasarelă binecuvântată, făcând din Ceahlău şi Rarău, din Bucegi şi Piatra Craiului, poteci pline de farmec dinspre şi către românii de dincolo şi de dincoace. Merita făcut începutul prin construcţia unui mecanism de ceasornic născut prin convocarea laolaltă a formaţiunilor românilor din Ardeal şi Ungaria. A fost ideea lui, într-o conferinţă ţinută la Turda. Aşa s-a născut în 1881, la Sibiu, Partidul Naţional Român. Va fi din acel moment, mai întai vicepreşedinte, apoi preşedinte, până la sfârşitul vieţii. Urmaş îi va deveni Iuliu Maniu.
 S-a remarcat cu vigoare ca memorandist. Într-o fotografie la care privesc în mod repetat îl descoper în primul rând într-o companie emoţinantă: Iuliu Coroianu, Ion Raţiu, Vasile Lucaciu, Septimiu Albini. Vor acţiona împreună pentru redactarea vestitului document istoric şi va împărtăţi aceaşi soartă dictată de procesul de la Cluj din 1894 - temniţa cezaro - crăiască.
Sunt printre noi fiinţe cărora Cel de Sus le urmăreşte mersul, cugetările şi acţiunile, pentru a le pregăti cum se cuvine momentul apoteotic. Este aproape de necrezut cum i-a fost dat lui Gheorghe Pop de Băseşti să prindă sfârşitul Primului Război, să apuce în toată strălucirea şi desfăşurarea sa Marea Adunare de la Alba Iulia. Decan de vârstă, a fost rugat să conducă memorabila întrunire în care capătă viaţă o rugăciune paşoptistă rostită pe Câmpia Blajului: Noi vrem să ne unim cu Ţara!
                Avea să închidă ochii doar câteva săptămâni după aceia, ca şi cum simţea că n-a trăit degeaba.
                Merită să ne întoarcem cu evlavie către acest Tribun al Unirii, Mare Preot al unei religii care veacuri la rând a ţinut alături românii risipiţi în aşezările bogatei Transilvanii.
                Sunt dator să laud pe cei care au grijă de memoria Memorandistului Gheorge Pop de Băseşti. Salut cu orice ocazie tresăririle emoţionante ale dascălilor, oficialităţilor, ale cetăţeanului de rând care face ceva pentru a ni-l păstra de aproape. În noi toţi, un suflet bate. Al respectului, al recunoştinţei.

                                                                       NICOLAE BUD
                                                                             deputat

Celebrul Paul McCartney a primit o liră pentru participarea la ceremonia Jocurilor Olimpice


Organizatorii Olimpiadei de la Londra 2012 au anunţat că fostul basist al trupei „The Beatles”, sir Paul McCartney, dar şi alte staruri care au participat la Ceremonia de deschidere de vineri, 27 iulie a.c., şi-au donat practic timpul fiind răsplătiţi doar cu 1 liră sterlină pentru spectacolul oferit, transmite Associated Press.
Alţi muzicieni, printre care Mike Oldfield, Dizzee Rascal sau Emeli Sande, au fost platiţi de asemenea cu această sumă simbolică.
Spectacolul de deschidere "Isles of Wonder" al regizorului Danny Boyle s-a bazat pe mai multe generaţii de muzicieni britanici, până în prezent la Rascal sau trupa Arctic Monkeys. Cel mai aplaudat a fost însă sir Paul McCartney... Preluare AGERPRES

                                                                                      Cristi SOMEŞAN

Căldură mare de dimineaţă şi prezenţă redusă pînă la prînz


Alegătorii din Ţara Chioarului s-au pronunţat şi ei (sau măcar o parte), ieri, asupra oportunităţii demiterii preşedintelui suspendat Traian Băsescu. În jurul orei 11, un echipaj al GRAIULUI a făcut un raid prin comunele Recea, Mireşu Mare, Satulung şi oraşul Şomcuta Mare. • la Lăpuşel, votaseră 80 din peste 1.000 de electori
Pînă la ora 11, doar 80 de cetăţeni ai satului Lăpuşel, aparţinător comunei Recea, îşi exprimaseră dreptul constituţional la vot. Cam puţini, avînd în vedere că listele permanente cuprind peste 1.000 de nume. Vasile Măgurean (Gruia), membru al comisiei de votare, ne spune că, cităm, „cei mulţi vor veni după ce ies de la slujba religioasă”.
• lehamite şi la Dăneştii Chioarului
Caniculă de la orele dimineţii. Prin Hideaga, Mogoşeşti şi Pribileşti, slabă animaţie. Pe o terasă, cîţiva tineri, la o bere, iar copiii lor la suc şi îngheţată. În Dăneştii Chioarului, n-am văzut ţipenie de om înafară de membrii comisiei de votare (foto), printre care şi colaboratorul ziarului nostru, învăţătorul Gelu Dragoş. Preşedintele secţiei, ing. Gheorghe Mureşan, ne-a spus că, din 398 de alegători înscrişi pe liste, votaseră, la 11.30, doar 25. Procentaj mic de participare în fieful deputatului de Chioar-Codru, Nicolae Bud.
• mireşenii au fost mai harnici
Ceva mai bine se stătea în centrul de comună, Mireşu Mare. Preşedinta secţiei, d-na Ana Mariana Achim, ne-a spus că se votase, pînă la 11.45, în procent de 13%. Pe liste sînt înscrişi 1.145 de cetăţeni. „Imediat se încheie slujba (secţia de votare este amenajată vizavi de biserică, n.n.) şi atunci ne vor asalta alegătorii”, ne-a spus d-na Achim. Cel mai harnic mireşean, a votat la 7.02, a fost Franscisc Lamer.
• linişte şi pace, ca niciodată, pe Calea Mireşului
În cartierul Şomcutei Mari cunoscut sub numele de „Calea Mireşului”, locuit de rromi, mai puţină mişcare ca niciodată. Comisia şoma, de-a dreptul, căci, în cinci ore, doar 15 alegători de pe listele permanente votaseră. Şi încă opt, pe listele suplimentare. Procent extrem de mic, căci sînt 628 de cetăţeni cu drept de vot. Preşedintele secţiei, Alexandru Buhai, ne-a declarat că nu a avut loc nici un incident. „Per ansamblu, din cîte am înţeles, la celelalte secţii din Şomcuta Mare prezenţa este mai bună, undeva la 15 procente”, a spus dl. Buhai. Ce să-i faci, se pare că la acest proces electoral, rromii de pe Calea Mireşului nu au fost „stimulaţi” sub nici o formă. Şi, vorba aia, votăm noi, votăm, dar să ştim pentru ce, nu pentru cine...
• la Satulung n-am mai făcut poze
Din motive: o doamnă membră (dăscăliţă pensionară), ne-a reproşat că, la alegerile locale, am pozat-o, dar nu s-a văzut în ziar; secundo, pentru că d-na Terezia Bud, şefa secţiei s-a opus fotografierii. În schimb, ne-a spus că, în jurul prînzului, votaseră 126 de persoane din 1.181 de alegători. Cei mai matinali votanţi au fost Cristian Tibil şi Valeria Crişan, la şapte şi şapte minute. Şi la Satulung am primit asigurări că lumea vine la vot după Sfînta liturghie. Ce a fost pînă seara, în Chioar, vom afla curînd...

                                                                                   Mihai POPAN

Aforismul săptămânii

"NIMIC NU UMPLE MAI BINE O MÂNĂ DECÂT UN SÂN..." ( Jean Biudrillard )

luni, 30 iulie 2012

MARI POEŢI ROMÂNI - EUGEN JEBELEANU


Civilizaţie

O crâşmă. Radio. Şi muzica
de dans.
Un om, în crâşmă,
lângă radio şi lângă
muzica de dans.
Şi mâinile acelui om,
ce bat în masă
ritmul dansului
şi faţa omului, încremenită,
o faţă albă de ghilotinat.

Mâinile
desparţite
de ceea ce gândeşte omul.

Şi faţa-i albă de ghilotinat.

Hanibal

Nimeni n’avea ceea ce el avea:
superba lui trufie
şi elefanţii
şi labele lor sfarâmând vertebrele
acestor Alpi albiţi de spaimă.

Călca, de- abia să se audă, peste stânci
şi s’auzea în lună, şi
nimeni nu mai văzuse trâmbiţele
de piatră ondulandă ale acestor fiare.

Şi n’au învins.

Lecţie

Trebuie să învăţ cum se moare
căci de trăit, omul traieşte oricum
să învăţ de la păsările care dispar în cântec
de la cerul albastru care alunecă în trandafir
şi de la râul ce trece nepăsător disparând
peste banii peştilor

Stare Socială

Nefiind câine de rasă
şi nici nume bun neavând
Crant e ţinut pe-o murdară terasă
în ploaie şi vânt ...

Visul Unui Pescar Bătrân

[………………………………..]
dar ce aud?!
din buciume vestindu-mi,
şi-aruncă marea peştii ne-ncetat
către bordeiul meu
de peşti,
răsună-ntreg bordeiul ca de bani
şi iată-acuma,
iat-o…
şi umbra tinereţii mele,
apropie-te, vino,
mereu spuneai că ţi-e foame
bine-ai venit…
ia peşti câţi vrei, ia peşti câţi poţi căra
mie mi-i silă, nici să nu-i mai văd
prea mulţi sunt,
mult prea mulţi…

Gluma zilei


În Italia, în regiunea Puglia, pe o șosea, o trasesistă. Opreşte un tip cu un Logan lângă ea:
- Cât costă ..?!
- 50 euro.
Îi dă banii, își face treaba în 3 minute şi pleacă. A doua zi iar se întoarce...Trei minute de extaz şi pleacă. La fel şi a treia zi. În a patra zi, iar se întoarce la ea, și-l întreabă tipa:
- Măi, da' tu-mi pari cunoscut. De unde ești?!
- Din România  ...
Tipa încântată foc, zice:
-  Şi eu la fel! De unde din România?!
- Din Mireşu Mare! Stăm pe aceeaşi uliţă...
- De asta-mi păreai așa cunoscut! Dar ce cauți aici?!
- Păi, uite am venit să-mi cumpăr un Lamborghini la mâna a doua şi mi-a dat tac-tu 500 euro să ții dau ca să te poţi întoarce acasă, dar mi-a zis să nu ții dau pe toți odata că îi cheltui...

Referendumul din 29 iulie a decis: Traian Băsescu se întoarce la Cotroceni!


 În orice bătălie – fie că-i militară, fie că-i politică – există un moment crucial, capabil să încline balanţa victoriei în favoarea acelei tabere care se arată atât de inspirată în aplicarea celei mai adecvate tactici de luptă, încât aceasta se vădeşte a fi însăşi purtătoarea favorii divine.
            Dacă pentru Aliaţii din cel de-al doilea război mondial, momentul de răscruce l-a constituit debarcarea cu succes (dar şi cu enorme jertfe umane) din Normandia, cu certitudine că 29 iulie 2012 poate fi considerată ziua cea mai lungă a României postdecembriste: Atât din punct de vedere fizic (prin vrerea inegalabilului Guvern Ponta, perioada „clasică” în ceea ce priveşte normalitatea şi limitele rezistenţei umane a fost lungită cu încă patru ore – de la 7 dimineaţa până la orele 23 ale nopţii!), dar mai ales din punct de vedere simbolic, altfel spus concret-istoric (drumul pe care de la această dată urma să o apuce fragila noastră democraţie).
            Iar voinţa majorităţii românilor (prin votul dat împotriva demiterii preşedintelui ales în urmă cu trei ani, prin abţinerea de la vot a acelor cetăţeni care în acest chip au refuzat să legalizeze manevrele politicianiste cu iz pucist şi în pofida enormelor fraude la care s-a dedat USL), voinţa majorităţii românilor, prin urmare, este ca ţara să-şi urmeze drumul început la 1 ianuarie 2007 spre o deplină integrare euro-atlantică.
            De unde rezultă nu doar un mesaj cât se poate de clar pentru întreaga suflare de pe aceste meleaguri (e drept, un mesaj devenit imperativ şi de neocolit prin masiva neparticipare a maghiarilor la acest referendum!) – România refuză noi experimente din categoria bolşevismului, fie el chiar cu faţă umană, ci şi un serios avertisment adresat aventurierilor ahtiaţi după putere deplină şi sfidătoare în stat – România nu mai e dispusă să suporte necontenitele ofense şi atingeri pe care i le aduc răufăcătorii cu ştaif!
            Căci evenimentele derulate în forţă şi viteză pe parcursul lunii iulie de către actualele cumetrii politice ce-şi zic „majoritate”, evidenţiază cu limpezime două lucruri, deopotrivă îngrijorătoare pentru românii lucizi şi pentru străinii intens preocupaţi de stabilitatea politico-economică a Uniunii Europene:
            1)Acapararea totală a puterii în stat, fapt care în mod inevitabil – prin diminuarea opoziţiei până în vecinătatea inexistenţei – duce la apariţia prea bine cunoscutei monstruozităţi totalitare cu numele de partid-stat;
            2)Cu spijinul neprecupeţit al presei aservite, în mod deosebit prin trustul de presă al lui Dan Voiculescu, periculoasa şi înjositoarea tendinţă de a aduce o bună parte dintre români în starea de zombi sau, după caz, de mankurţi.
            Nu voi insista asupra termenului zombi, cu toate că el se arată extrem de tentant pentru acele fantezii înspăimântătoare, care caută să readucă în actualitate sinistra lume plăsmuită de mitologiile îndepărtate de noi în timp şi spaţiu, mitologii în care morţii însufleţiţi se plimbă printre vii.
            Mult mai aproape de condiţia istorică şi geografică a românilor, implicit de condiţia lor existenţială, este mankurtul prin sensul metaforic şi semnificaţiile îngrijorătoare pe care termenul le încorporează.
           
         Legenda mankurtului, una din cele mai teribile şi mai terifiante utopii negre, este magistral prezentată în superbul roman O zi mai lungă decât veacul a scriitorului kirghiz (fost sovietic) Cinghiz Aitmatov.
            Într-o manieră cuceritoare, graţie echilibrului şi forţei de expresie, marele artist relatează înfricoşătoarea istorie a mankurtului. Cândva, se spune, în întinsele stepe de la Sarî-Ozeki, năvălise blestematul popor al juajuanilor, popor nomad, sălbatic şi războinic, în permanentă căutare de pradă şi robi. Printr-o barbarie demnă de cele mai tenebroase perioade ale istoriei, aceştia le aplicau prizonierilor un „tratament” ce-i aducea în starea de mankurt, adică de robi desăvârşiţi: li se ucidea memoria!
            Nefericiţii erau tunşi chilug, după care li se aplica pe capul astfel pregătit un şiri, un fel de „căciulă” din pielea de pe gâtul unei cămile anume sacrificată pentru această operaţiune. Apoi prizonierii, astfel dichisiţi, erau expuşi la soarele torid al stepei. Fâşiile de piele se uscau şi strângeau capul victimei ca nişte cercuri de fier. Mulţi mureau din cauza durerilor insuportabile. Dar dacă vreuna dintre victime trecea această probă de foc, după câteva zile trebuia să mai reziste la o încercare înspăimântătoare: firele de păr creşteau şi, neputând să iasă prin platoşa de piele, ele se răsuceau şi pătrundeau în ţeasta condamnatului la acest supliciu!
            Într-un asemenea mod inuman se obţineau robi de mare preţ: complet idiotizaţi prin uciderea raţiunii şi a aducerilor aminte, respectivii mankurţi funcţionau ca nişte roboţi eficient programaţi! Cu voinţa complet neutralizată şi fără urme de dorinţe umane, ei erau devotaţi stăpânului până la sacrificiu şi-i îndeplineau ordinele fără crâcnire, chiar dacă aceste ordine vizau săvârşirea unei crime.
            În stilul său duios-răscolitor, Cinghiz Aitmatov narează peripeţiile lui Naiman-Ana (o altă Vitoria Lipan), plecată din aul (sat tătăresc) pentru salvarea fiului ei, devenit mankurt după ce căzuse prizonier în mâinile juajuanilor. Sărmanul rob nu-şi mai recunoaşte mama, se arată complet insensibil la dovezile ei de dragoste şi la rugăminţile ei fierbinţi de a pleca împreună, ba mai mult, la ordinul stăpânului, singura autoritate care-l pune în mişcare, tânărul mankurt îşi ucide mama…
            Termenul de mankurt a fost aplicat oportuniştilor bolşevici, care de regulă (cel puţin în faza de început) îşi trădau ţara, familia şi prietenii, pentru a deveni fideli executanţi în slujba unei ideologii asasine. Prin extensie, oricare zelos activist de partid, ce punea cu nădejde umărul la făurirea universului concentraţionar (naţionalizare, deportări, colectivizare, torturi, crime), se comporta aidoma unui mankurt. E drept că acolo unde metodele „paşnice” de îndoctrinare, respectiv de absorbţie şi spălare de creiere, nu dădeau rezultatele scontate, de regulă acolo se apela fără şovăire la arsenalul mijloacelor brutale: privare de drepturi şi libertate, necontenită teroare fizică şi psihică, bătăi şi torturi, prin care se urmărea „remodelarea” victimelor vizate, adică anularea socio-intelectuală a „înrăiţilor” ce refuzau compromisul şi colaboraţionismul, chiar cu riscul de a-şi pierde viaţa. Nu aşa s-au petrecut lucrurile la noi prin atrocele program de reeducare conceput de Nikolski şi uneltele sale? O asemenea unealtă în mâinile securiştilor a fost însuşi Eugen Ţurcanu, teribilul călău prin intermediul căruia s-a derulat acest program. Dar când tăcerea a fost sfâşiată de răcnetele torturaţilor (din păcate nu toţi au rezistat la acest crâncen test) şi de protestele străinilor, securiştii n-au ezitat să-l dea morţii pe Ţurcanu…
            Regimul ceauşist s-a străduit la rândul lui să creeze omul nou, o monstruozitate docilă, laşă, linguşitoare, mincinoasă, leneşă, primejdios ticăloşită în substanţa sa intimă. E drept, nu mai erau la modă metodele barbare anterioare, însă scopul urmărit prin mijloacele mai rafinate de erodare psihică aveau aceeaşi nedezminţită finalitate: ascultarea oarbă de preceptele comuniste şi distrugerea oricărui germen de opoziţie! Ori între omul nou şi mankurt cu siguranţă se poate pune semnul egalităţii.
            ...Am sperat că după Decembrie 89 lucrurile vor intra pe un alt făgaş. Din nefericire, cei 22 de ani scurşi de la acest eveniment nu ne-au convins de bunele intenţii şi de capacitatea moral-intelectuală a guvernanţilor de care am avut parte până în prezent. Cu foarte puţine excepţii, cu totul neconcludente, putem spune cu mâna pe inimă că subtilitatea formelor utilizate pentru ca grosul electoratului să „gândească” cu capul partidelor aflate la putere, ne duc nesmintit cu gândul la opiul lui Marx şi la mankurtizarea lui Aitmatov.

            P.S. Ce urmează după revenirea lui Băsescu la Cotroceni? Cu certitudine regrupări şi zvârcoliri ale puciştilor deocamdată puşi cu botul pe labe de referendum, care vor căuta noi şi noi căi de atac pentru a-şi atinge scopurile, ceea ce în primul rând se cheamă încercarea de salvare a celor mai preţioase piei de tâlhari din mâna justiţiei.
            Dar mai înseamnă şi o rapidă recâştigare a încrederii oficialilor europeni, practic a tuturor cancelariilor străine, precum şi a investitorilor, ceea ce induce pe de o parte speranţa că lucrurile vor reveni în cel mai scurt timp la stabilitate şi normalitate, iar pe de altă parte conferă românilor încrederea că sărăcia nu va deveni un coşmar atotstăpânitor prin continua devalorizare a leului.

                                                                          George Petrovai
                                                                                                

J.O. din Londra minut cu minut - Alin George Moldoveanu este campion olimpic la tir!


Iată rezultatele înregistrate în cele mai importante evenimente din ziua de 30 iulie ( numarul 4 a Jocurilor Olimpice) de la Londra 2012:
 ora 23:14 - Adrian Crişan a ajuns în sferturi la tenis de masă, dupa ce l-a învins in optimi pe neamtul Timo Boll, cu 4-1. Sportivul nostru il va intalni in sferturi pe taiwanezul Chih-Yuan Chuang.
ora 22:50 - Michael Phelps s-a calificat cu al 4-lea timp în finala probei de 200 de metri fluture.
ora 21:50 - Francezul Yannick Agnel a castigat proba de inot 200 de metri liber. Pe locul doi au venit, la egalitate, chinezul Yang Sun si coreeanul Taehwan Park.
ora 21:22 - Mare scandal in semifinalele probei de spada. Sud-coreeanca Shin A Lam refuza sa paraseasca suprafata de lupta, dupa ce arbitrii i-au acordat victoria germancei Britta Heidemann. O decizie eronata a arbitrilor, conform mai multor specialisti ai disciplinei. Antrenorul sud-coreencei inainteaza un protest chiar in aceste clipe.
ora 21:13 - Japonia a facut contestatie si arbitrii le dau dreptate niponilor. Astfel, podiumul arata astfel acum:
1. China (aur)
2. Japonia (argint)
3. Marea Britanie (bronz)
Urmatoarele locuri: 4. Ucraina, 5. SUA, 6. Rusia, 7. Germania si 8. Franta.
ora 21:00 - Podiumul finalei masculine de gimnastica:
1. China (aur)
2. Marea Britanie (argint)
3. Ucraina (bronz)
Urmatoarele locuri: 4. Japonia, 5. SUA, 6. Rusia, 7. Germania si 8. Franta.
ora 20:31 - În primul tur ies şi Sorana Cârstea şi Simona Halep, învinse clar, scor 3-6, 2-6, de puternicele surori americane Serena si Venus Williams.
ora 20:29 – Tecău (care nu va mai purta tricolorul la festivitatea de închidere) şi Ungur părăsesc competiţia de la Londra încă din primul tur. Au fost învinşi de cuplul canadian Vasek Pospisil / Daniel Nestor, în doua seturi, scor 3-6, 6-7.
ora 19:41 - Elizabeta Samara - Li Jiao 5-11, 11-8, 11-13, 11-6, 9-11, 7-11 si sportiva noastra e eliminata in optimi.
ora 19:23 - A inceput meciul de tenis la dublu dintre cuplul român Horia Tecau / Adrian Ungur si cel canadian Vasek Pospisil / Daniel Nestor. De asemenea, Sorana Carstea si Simona Halep se lupta de la aceasta ora cu puternica pereche americana formata din surorile Williams, Serena si Venus.
ora 19:20 - Roger Federer, favoritul numarul 1, l-a invins usor, scor 6-2, 6-2, pe francezul Julien Benneteau, in turul doi. In urmatorul tur, elvetianul va da piept cu uzbekul Denis Istomin.
ora 19:00 - La tenis de masa, Elizabeta Samara e condusa de Li Jiao, scor 1-2 la seturi. Meciul conteaza pentru faza optimilor.
ora 18:28 - Totuşi, România câştigă încă o medalie de argint la judo.
ora 18:28 - Corina Căprioriu pierde prin descalificare în fata japonezei Kaori Matsumoto. Arbitrii au considerat ca sportiva noastră a călcat deliberat în afara suprafetei de lupta (tatami).
17:55 - Urmeaza finala Corinei Caprioriu la judo - 57 kilograme.
ora 17:52 - Am ratat sansa unei medalii la spada individual. Ne ramane proba pe echipe.
ora 17:51 - La fel de dramatic a pierdut si Simona Gherman cu Yana Shemyakina (Ucraina), scor 14-15.
ora 17:48 - Anca Maroiu a pierdut dramatic lupta cu Lam Shin (Coreea de Sud), scor 14-15.
ora 17:30 - Anca Maroiu si Simona Gherman lupta acum in sferturi. Daca se impun amandoua, atunci Romania are asigurata cel putin o medalie.
ora 16:58 - Sferturile la scrima, unde vor fi implicate doua romance, Anca Maroiu si Simona Gherman, sunt programate in jurul orei 17:25.
ora 16:58 - Simona Gherman o invinge greu, scor 15-13, pe frantuzoaica Laura Flessel-Colovic si merge in sferturi, unde o va intalni pe Yana Shemyakina (Ucraina), cea care a invins-o in optimi pe Ana Maria Branza.
ora 16:50 - In finala de la judo - 57 kilograme, Caprioriu va lupta cu japoneza Kaori Matusmoto. Partida pentru aurul olimpic e programata in jurul orei 18:00.
ora 16:40 - Simona Gherman lupta in optimi cu frantuzoaica Laura Flessel-Colovic.
ora 16:39 - Corina Caprioriu castiga prin 'ippon', cu 7 secunde inainte de finalul luptei, si merge in finala. Inca o medalie pentru Romania (aur sau argint).
ora 16:31 - Corina Caprioriu se lupta cu americanca Marty Malloy pentru un loc in finala de la judo - 57 kg.
ora 16:30 - Anca Maroiu a trecut cu 15-11 de Anna Syvkova (Rusia) si merge in sferturi, acolo unde poate ajunge si Simona Gherman in jurul orei 16:50.
ora 16:27 - Ana Maria Branza a fost eliminata in prelungiri de Yana Shemyakina, scor 13-14.
ora 16:11 - Ana Maria Branza-Yana Shemyakina (Ucraina) si Anca Maroiu-Anna Syvkova (Rusia) acum in optimi la spada.
ora 15:57 - Irina Begu a fost eliminata in primul tur al turneului de tenis de Victoria Azarenka, in trei seturi, scor 1-6, 6-3, 1-6.
ora 15:34 - Astfel, avem trei romance, Ana Maria Branza, Anca Maroiu si Simona Gherman, in optimi la spada. Sanse mari la medalie sau chiar medalii!
ora 15:33 - Gherman se impune cu 15-9 si avanseaza in turul 3.
ora 15:20 - Simiona Gherman lupta in turul doi la spada cu englezoaica Corinna Lawrence.
ora 15:10 - Corina Caprioriu s-a calificat in semifinale, unde va da piept cu americanca Marty Malloy. Meciul se va disputa in jurul orei 16:00.
ora 15:00 - Corina Caprioriu lupta la judo (57 kilograme) pentru un loc in semifinale cu unguroaica Hedvig Karakas.
ora 14:53 - Adrian Crisan l-a batut pe Je Zhiwen, scor 4-2, si s-a calificat in optimile probei de tenis de masă.
ora 14.39 MEDALIE DE AUR PENRU ROMÂNIA !!! Moldoveanu a câştigat titlul olimpic la tir
ora 14.11 Corina Caprioriu avanseaza in semifinalele turneului olimpic de judo, categoria 57 de kilograme, dupa o victorie prin ippon!
ora 14.03 Ana Branza a trecut, scor 15-8 de Jo-Ting Hsu. Anca Maroiu a invins-o si ea pe Olena Kryvytska, scor 15-10. Urmeaza Simona Gherman.
ora 14.00 Au inceput si intrecerile de la scrima, proba in care avem sanse mari la o medalie.
ora 13.55 Corina s-a calificat in sferturile de finala dupa ce a trecut de Sally Raguib prin descalificarea adversarei.
ora 13.29 Corina Caprioriu evolueaza in turul II impotriva lui Sally Raguib.
ora 12.56 Echipajul Romaniei de 4 rame masculin, format din V. Cozmiuc, F. Curuea, A. Palamariu si C. Parghie, s-a calificat in semifinalele probei dupa ce a incheiat pe locul secund cursa din seriile preliminare.
ora 12.50 Judoka Corina Caprioriu s-a calificat in turul 2 al categoriei 57 de kilograme. Romanca a invins-o pe chinezoaica Hui Wang, prin ippon.
ora 12.40 Camelia Potec a ratat calificarea in semifinalele de la 200 de metri liber.
ora 12.38 Multiplul campion Michael Phelps a avut o evolutie dezamagitoare in serii la 200 de metri fluture, terminand doar pe locul 3.
ora 12.28: Romanul a incheiat pe locul 5 in serii si va rata calificarea in semifinale.
ora 12.25: Intra in competitie si Alexandru Coci, la 200 de metri fluture.
ora 12.07: Camelia Potec a incheiat pe locul secund in seria II de la 200 de metri liber, cu un timp de 2 minute o secunda si 15 sutimi. Sunt sanse mari sa se califice!
ora 12.00: Se pregateste sa intre in concurs Camelia Potec, in proba de 200 de metri liber.
ora 11.37: Primul rezultat bun pentru Romania! Perechea Susanu - Andronache a castigat cursa de recalificare de la dublu rame si s-a calificat in marea finala! Romancele au fost urmate in cursa de barca Germaniei, care merge si ea in finala, si de cea a Chinei.
ora 11.30: Intra in cursa Viorica Susanu si Georgeta Andrunache, in recalificarile de la canotaj, dublu rame.
ora 11.20: Alin George Moldoveanu (foto) a început calificarile la tir, in proba de 10 metri. Dupa prima serie, romanul ocupa pozitia cu numarul 6, avand 60 de puncte.

                                                                     Cristi SOMEŞAN

PERSONALITĂŢI DIN ŢARA CODRULUI - MIHAI OLOS


SEMNIFICAŢII ISTORICE PENTRU 31 IULIE 2012


1784 - A încetat din viaţă filosoful şi scriitorul francez Denis Diderot: "Tatăl de familie", "Călugăriţa", "Nepotul lui Rameau", "Cugetări filozofice".
1914 - S-a născut actorul francez Louis de Funès. Într-un sondaj de opinie din 1968 a fost votat cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria "Jandarmul din Saint-Tropez", sunt bazate pe gaguri vizuale; deşi de Funès putea interpreta şi roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele şi expresiile faciale exagerate. (d. 27 ianuarie 1983).
1938 - S-a născut actorul Nicu Constantin. A jucat în peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate: "Secretul lui Bachus", "Alo, aterizează străbunica!", "Ministerul comediei", "Grăbeşte-te încet" (d. 15 septembrie 2009)
1944 - A încetat din viaţă Antoine de Saint-Exupéry, romancier, eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii "Micul Prinţ", una din cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi. (n. 29 iunie 1900).
1957 - A intrat în funcţiune primul reactor atomic românesc
2006 - Fidel Castro i-a cedat puterea fratelui său, Raul Castro


Moartea lui Nicolae Labiş


Nicolae Labiş a fost iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă anticomunistă în România!
De aici avea să i se tragă moartea. În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, a fost lovit de un tramvai – conform versiunii oficiale. În realitate a fost un atentat, pus la cale de Securitate şi executat la ordin. Poetul a supravieţuit până pe 21 decembrie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca…
Perfid şi cinic construită şi dusă la îndeplinire din ordine nescrise, această crimă nu permite nici acum, la peste 50 de ani, o cercetare completă. Documentele au fost distruse sau microfilmate, au fost puse pe durată nelimitată în seifurile care ascund secrete murdare “de interes naţional”. Să ucizi un viitor foarte mare poet al ţării, înzestrat cu daruri celeste, adăpându-se cu lăcomie din sevele pure ale acestui pământ, brusc dumerit asupra jugului, minciunii şi ororii, precis de neînduplecat, nu e un lucru simplu: urmele, oricât le-ai îngropa, ies mereu şi mereu la suprafaţă şi, ca în basmele ezoterice, sângele tânăr cere izbăvirea.
Mă număr printre puţinii martori care se mai află în viaţă, colegă de grupă, prietenă şi părtaşă la aceleaşi frământări ale poetului în ultimul lui an de existenţă – tumultuosul şi sângerosul 1956, când doar pentru o clipă am trăit iluzia libertăţii.
Această fericire m-a transformat în martor incomod şi “nociv”. În realitate, nu aveam nici pe departe carisma şi puterea lui de luptător. Am fost aleasă însă ca exemplu, arestată şi condamnată, pentru că am organizat şedinţe “conspirative”, “contrarevoluţionare”, la care a participat şi poetul Nicolae Labiş. Aceeaşi soartă a avut-o şi colegul şi prietenul nostru comun Aurel Covaci, care-l adăpostea pe poetul fără locuinţă şi bani Nicolae Labiş.
Campania de înfricoşare prin şantaj, schingiuire, condamnări fără drept de apel, lipsiri de drepturi civile a fost atât de aberantă, încât ne-a amuţit, pe unii pentru vecie. Aurel Covaci, devenit în 1962 soţul meu, mi-a propus să nu vorbim, să îngropăm în adâncul nostru această cutremurătoare taină.
“Pasărea cu clonţ de rubin”
Familia poetului a ştiut adevărul de la început. Răpus pe patul de la Spitalul de Urgenţă, el le-a mărturisit tatălui său şi câtorva prieteni apropiaţi că a fost împins între vagoanele tramvaiului şi că-l cunoştea pe executant. Singura mărturisire, din zorii zilei de 10 decembrie, dictată lui Aurel Covaci, care fusese chemat la dorinţa lui Nicolae Labiş de o voce anonimă, cu un uşor accent rusesc (vocea Mariei Polevoi – dansatoare, n. 1919 în Basarabia), transmite concluzia cum nu se poate mai clară că necruţătoarea “Pasăre cu clonţ de rubin” a doctrinei comuniste s-a răzbunat pentru nesupunerea lui şi l-a strivit. Cu ironie amară trage speranţa că urmaşii pajurei vor găsi prin ţărână urmele poetului Nicolae Labiş, care “va rămâne o amintire frumoasă”.
Ultimele trei cuvinte, acel vaer atât de lucid şi disperat, au rămas în manuscrisul original, tăiate de Aurel Covaci la cererea celui care urma să plece demn, împins în abisul morţii de cei pe care i-a crezut că au suflet şi idealuri.
Mă voi rezuma în textul de faţă doar la ceea ce cunosc despre cum s-au petrecut hărţuirea, lupta şi soluţia finală dintre poetul Nicolae Labiş şi organele Securităţii statului în toată ierarhia lor în cele trei luni ale toamnei anului 1956.
De cum a venit, atras de mirajul Capitalei în anul 1952, tânărul Labiş, romantic revoluţionar, cum se spunea pe atunci, încercând să scrie în pas cu cerinţele epocii, a înţeles că îndrumarea falsă şi restricţiile care i se impuneau nu pot fi admise. Inteligenţa scotocitoare, talentul debordant au declanşat ura şi invidia colegilor de la Şcoala de Literatură (Nicolae Stoian, Gh. Tomozei şi alţii), dar, mai ales, din partea responsabililor cu “tinerele talente”: M. Beniuc, Marcel Breslaşu, Gogu Rădulescu, Mihai Gafiţa ş.a.
Pentru că Labiş nu s-a supus, a refuzat oblăduirea cuiva, consider că, de atunci a început să i se constituie dosarul de urmărire. Directorul Şcolii de Literatură îl credea pe Labiş “un rătăcit” cu idei “dăunătoare” şi a creat în jurul lui o reţea informativă dintre colegi, obligaţi, de spaimă, din laşitate sau din dorinţa de parvenire, să scrie şi să depună regulat note informative despre lecturile interzise, ideile răzvrătite şi tot ce părea suspect la acest ciudat coleg cu aspect de copil năstruşnic şi generos. Concret, se perindă sancţiunile, tentativele de exmatriculare din şcoală sau UTM, consemnarea la domiciliu, percheziţiile în camera de la cămin, urmate de confiscarea cărţilor interzise. A continuat interzicerea textelor şi a prezenţei lui la Festivalul Mondial al Tineretului – Bucureşti 1953. În marea lor ură şi prostie, colegii şi “victima” l-au pârât pentru “tentativă de viol” asupra naivei Doina Ciurea. Doar Mihail Sadoveanu, care-l simpatiza, l-a mai putut salva de sancţiuni.
Cabala activiştilor şi lista neagră a lui Gogu Rădulescu
Ne apropiem de anul 1956, când poetul Nicolae Labiş se hotărâse să termine cu “coproducţiile” şi să pornească pe drumul propriu, fără îndrumători şi închistări în lozinci triumfaliste. Într-un interviu dat la Radio în 1956 lui Titel Constantinescu, el numeşte perioada Şcolii de Literatură “Treapta limpezirii”. Citez:
“În această etapă m-am format prin luptă. Dogmatismul, birocraţia, iată nişte scorpii care circulau cu violenţă pe atunci în domeniul fraged al tinerei noastre literaturi… dar nu m-am închinat cum, vai, au făcut-o unii colegi nimerniciei…”.
Labiş primeşte riposte dure: La Plenara secţiei de poezie de la 29 mai 1956, în referatul lui M. Petroveanu (soţul Veronicăi Porumbacu) îi caracterizează poeziile ca dominate de “apăsare şi tristeţe lipsită de obiect”, iar Mihu Dragomir îl acuză de “asimilarea excesivă a unor poeţi dintre cele două războaie (Ion Barbu şi Tudor Arghezi)”, ca apoi, la primul Congres al Scriitorilor din iunie 1956, să-l învinuiască de “snobism, evazionism, influenţe ale ideologiei burgheze, infiltraţii liberaliste, slabă pregătire ideologică, lipsă de contact cu realitatea, precum şi confuzii cu privire la raportul dintre libertate şi îndrumare”.
Atmosfera de suspiciune, intrigile din tagmă, piedicile puse sub diverse pretexte la publicarea volumului aşteptat şi a unor poezii trimise la reviste, lipsa de bani îl izolează, dar cel mai mult îl înspăimântă chemările la ordin cu ameninţări din partea Securităţii. Ştia că este trecut pe “lista neagră” întocmită de Gogu Rădulescu (prezent în tribună până în ultima zi a lui Ceauşescu), care primise de pe atunci sarcina ca, sub pretextul unor discuţii sincere” cu tinerii scriitori, să afle şi să informeze Securitatea ce idei duşmănoase îi frământă în taină.
“Labiş a fost ales pentru a exemplifica urmările posibile ale nesupunerii”, declară cu toată răspunderea ziaristul şi apropiatul prieten până la moarte, Portik Imre, în memoriile sale postume, apărute abia în anul 2005, după părerea mea, cea mai autentică, dezinteresată şi bine informată consemnare dintre cele apărute până acum.
Presentimentul morţii
Pe parcursul anului 1956, cred că prin vară, se mută de la adresa de pe Str. Odobescu, unde locuiau în comun fraţii Raicu, D. Carabăţ, Gh. Mărgărit (sporadic mai dormea şi pe la Ion Băeşu sau Lucian Pintilie). Ceruse o cameră de la Uniunea Scriitorilor, dar nu primeşte. Colegul său, mai în vârstă cu trei ani, Aurel Covaci, generos şi ocrotitor, îi oferă să împartă, ca între fraţi, camera cu chirie de la ICRAL de pe Strada Miletin nr. 14. Dormeau într-un pat, îşi împărţeau bruma de mâncare, ţigările şi paharul de vin, dar mai ales nedumeririle, spaimele şi hotărârile.
Din acel septembrie 1956, eu, Stela Pogorilovschi, studentă la Secţia de Literatură şi Critică Literară, anul III Filologie, am devenit prietenă apropiată, confidentă, împărtăşindu-le durerile şi bucuriile zi de zi. Am povestit în două cărţi apărute – “Timpul asasinilor”, Editura Libra, 1997, şi în “Persecuţia”, Editura Vremea, 2006 – parte din documentele memoriei mele care se referă la acel anotimp zguduit de istorie, a cărui amprentă a rămas ca un sigiliu sacru impregnat în fiinţa mea fagilă, maturizând-o. Le voi relua curând în altă parte, întregindu-le mai ales pe cele despre poetul supravegheat şi voi povesti cum, împotriva raţiunii lui salvatoare, destinul, adică propria lui structură spirituală, înfruntând “maşina infernală”, îl împingea spre pieire. De altfel, în majoritatea poeziilor de atunci, presentimentele, ca în tragediile antice, domină şi ne copleşesc. Aurel Covaci le cunoştea cel mai bine, i-a citit primul epitafurile despre care, cu nesăbuinţă, regretatul Laurenţiu Ulici mi-a spus: “Poetul şi-a regizat singur moartea”.
“E un ştreang în adâncul genunii
Ce mă spânzură invers spre cer”
Voi încerca acum să desluşesc semnificaţia “nopţilor de coşmar”, adică a trăirilor din poeziile scrise sau dictate lui Aurel Covaci, câte s-au mai păstrat, din cele două nopţi esenţiale: Noaptea Sfântului Andrei – 30 noiembrie 1956 şi 2 decembire 1956 – Ultima zi de naştere, la împlinirea a 21 de ani. Cele din Ultima Noapte au fost descoperite de mine acum un an în Muzeul de la Suceava, “Fondul Nicolae Labiş”, la care nu am avut acces până recent, după cum, timp de peste 50 de ani, nu am fost invitată niciodată să onorez vreo festivitate dedicată poetului…
Din noaptea Sfântului Andrei s-au păstrat doar trei poezii ale coşmarului care acum devenise datină.
Labiş se aşezase turceşte peste pătura patului hârbuit, dar ospitalier, umbra lui din profil apare clătinându-se pe peretele văruit (“Umbra mea îşi clatină/ Limpede var/ Vine ca o datină/ Noaptea de coşmar”).
Aurel Covaci se aşază, în poziţia lui Buda, în faţa poetului şi îşi desenează unul altuia staturile din profil. Pentru a se încuraja, au scris cu litere mari, în cărbune deasupra: “Omule, nu te supăra, că trece şi asta”.
Ca în transă, preluând coşmarul celuilalt, Aurel Covaci compune primul sonet al coşmarului, iscălit apoi de Nicolae Labiş:
SONETUL COŞMARULUI
Pricepem noi această odihnă chinuită
Când ne cuprinde vraja trăirii efemere,
Când ni se aprinde totuşi tăcuta dinamită
Încătuşată-n suflet, în creier şi-n artere?
Când somnul, moarte-n uda uitărilor ne cere
Învie în ţărână cu secetă cumplită
Aceste clare vise, viclene temnicere,
Când chiar şi suferinţa e-n lume urgisită.
Prietene: ne bate-n gol, ca toba, pieptul,
Să strige ca nebunul: acela-i înţeleptul…
Când nici măcar la chinuri noi nu mai avem dreptul.
Ne zgârie atâtea satane reci peceţii
Deci: care-i vieţuirea şi care sunt pereţii?
Deci: sufletele noastre ne sfâşie pereţii?
(Deşi a compus-o amicul eu intim Covaci, o iscălesc cu brio. N. Labiş)
Foaia aceea a fost arestată şi ea de Securitate (corp delict nr. 30), dar mai apoi a fost recuperată. S-a mai păstrat, brăcuit, începutul celui de-al doilea sonet al coşmarului cu scrisul lui Covaci:
Eram, în vis, cadavru, în raclă şi în groapă…
Simţeam în nară izul putreziciunii mele,
Dar auzeam tăcerea cum sapă, cum tot sapă,
În moartea mea să scoată comori de gând şi stele…
O viziune a propriei morţi, dar şi a acelor tainice recuperări spirituale de după. Labiş i-a transmis imaginea în transă poetică.
A treia poezie, fără titlu, scrisă şi compusă de Nicolae Labiş, pe care Covaci o aprobă doar prin iscălitură, este o mărturie totală despre suferinţă. Aici apare imaginea surprinzătoare a poetului sugrumat cu propria-i faşă de prunc, atârnat cu capul spre adâncul genunii şi cu picioarele invers, spre cer:
Mă doare tot: visul, cuvântul, somnul, viaţa şi vântul.
Mă doare cel pe care îl iubesc.
Bogat şi sărac.
Mă doare haina, mă doare cămaşa,
Mă doare scutecul, mă doare faşa,
Faşa aceasta a fost prima funie
Ce m-a sugrumat, dar acum
E un ştreang în adâncul genunii
Ce mă spânzură invers spre cer.
“Pasărea cu clonţ de rubin” – manuscris
“Iată, acesta este omul care a văzut Adevărul”
Semnificaţia acestei obsedante imagini am dezlegat-o abia după descoperirea celui de-al doilea set de poezii dictate, iscălite şi datate de Nicolae Labiş din cea de-a doua noapte de coşmar, la 2 decembrie 1956. Le-am recunoscut imediat după caracteristica foilor rupte dintr-o mapă de birou, dar, mai ales, că multe sunt stenografiate total sau parţial. Caligrafia este a lui Aurel Covaci, stenografia de asemenea…
M-am gândit, emţionată, că hieroglifele pot acoperi taine ascunse, ultimele gânduri intime ale poetului, peste care au trecut 50 de ani şi atâtea priviri scotocitoare, plus competenţa şi vigilenţa “poetului prinţ” Gheorghe Tomozei, care, stăpân pe toată arhiva, nu a avut interesul să se ocupe de ele. Mi s-a permis xeroxarea. Pe parcursul anului 2008, le-am descifrat cu ajutorul a două doamne stenografe supercalificate. Apar acum, pentru prima oară în formă tipărită. Doar câteva, scrise de mână, au fost rupte din context şi prezentate fără semnificaţii în alte părţi.
Le veţi citi şi veţi înţelege disperarea poetului, care, “îngrozit de temnicer”, “înainte de gol”, “înainte de focul suav, zâmbitor de pistol”, se adresează “omului de pe marginea patului”, care i-a însoţit “nefericirea nopţii de coşmar”. Spânzurat cu capul în jos de un iadeş, lasă această ultimă chemare “nu scrisă, ci dictată”, ţipând în van “ajutor”! Ultimele lui concluzii, concentrate în 13 versuri, i le-a încredinţat lui Covaci, poate cu rugămintea de a nu le face publice niciodată. E vorba despre poezia “Credo”, o viziune a omenirii laşe şi a puterii lui Satan pe pământul patriei, dată de Dumnezeu altar Poetului.
Despre simbolistica Spânzuratului din cărţile de Tarot, explicată succint de doi mari scriitori ocultişti, sunt necesare explicaţii:
Eliphas Levi (secolul al XIX-lea): “Spânzuratul este un simbol al lui Prometeu, cu picioarele în cer şi capul atingând pământul, adeptul liber şi mânat de sacrificiu care dezvăluie oamenilor secretul zeilor şi care pentru asta este ameninţat cu moartea”.
Teologul Leonid Uspenski, în cartea cu poeme în proză, zice despre Spânzurat: “Iată, acesta este omul care a văzut Adevărul. O nouă suferinţă, mai mare decât poate provoca vreodată orice durere omenească…”.
Nicolae Labiş spune totul despre el şi despre epoca celui rău. Prin ultimele lui mesaje mi se confirmă ceea ce aflasem: Nicolae Labiş, structural, avea toate datele unui viitor mare iniţiat. Primele taine le-a aflat de la profesorul său de limba română, V. Gh. Popa (condamnat la 16 ani de închisoare politică), discipol şi apropiat al lui Vasile Lovinescu. Profesorul de la liceul din Fălticeni este cel care i-a deschis ochii spre frumuseţea, profunzimea şi tâlcul folclorului străbun. Nicolae Labiş are chiar o culegere proprie de poezii populare de toate genurile, printre care basmul Lostriţa, care aminteşte prin similitudini mitologice de mitul lui Oedip.
Scenarii şi dovezi
Despre aşa-zisul accident de tramvai din noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, căruia i-a supravieţuit până la data de 21 decembrie, s-a tot scris timp de mai bine de jumătate de secol. Cu greu se poate dovedi care este adevărul, mai ales că au rămas extrem de puţine şi verosimile documente. Serviciul kafkian al Securităţii, departamentul de dezintoxicare, prin sumedenie de agenţi, chiar şi din rândul scriitorilor, au împrăştiat drept adevăruri versiuni aberante despre cum s-a petrecut crima şi cine poate fi autorul ei. Serviciul despre care am vorbit primea sute de note informative şi întocmea apoi dosare pe baza minciunilor clocite tot acolo.
Astfel, voi da ca exemplu doar câteva variante:
1. Labiş era atât de beat, încât s-a vârât singur sub tramvai;
2. Labiş a băut cu Covaci, iar în staţie acesta l-a împins sub tramvai, furându-i şi ceasul de la mână. Această faptă ar avea două explicaţii:
a) Covaci este bănuit că “scopul lui a fost de a-l atrage pe poetul Nicolae Labiş pe linie contrarevoluţionară, iar, dacă nu i-a reuşit, a trecut la omorârea lui” – extras din documentul CNSAS nr. 62 de la 14 martie 1958, strict secret. Documentul este perfid întocmit, pe baza investigaţiilor lui Gh. Achişei şi afirmaţiei Margaretei Labiş, studentă la Filologie;
b) Covaci l-a omorât din gelozie, iubeau amândoi aceeaşi fată; pare hilar dacă nu s-ar fi comandat şi un roman difuzat pe piaţă, scris de Gabriel Gafiţa. Protagoniştii sunt doi buni prieteni scriitori, dintre care unul, lipsit de talent, invidios şi gelos, îl ucide pe celălalt. Prost scrisă, cusută cu aţă albă, această versiune nu a prins şi nu a convins pe nimeni, dar a fost un foarte bun pretext să-l ciomăgească pe Aurel Covaci noapte de noapte în perioada când supravieţuia cu Petre Pandrea în aceeaşi celulă (mie mi-a relatat un martor din arest).
După ce ne-au învăţat minte şi ne-au eliberat din închisoare condiţionat, cu angajamentul de a nu relata nimic niciodată, fiind pasibili de o nouă pedeapsă, am păstrat, ca pe icoana unui martir, imaginea poetului Nicolae Labiş, hăituit de păzitorii ideologiei în care crezuse candid, ca într-un basm, înfricoşat şi singur, ameninţat cu moartea şi cu interdicţia. Imaginea acelei ultime nopţi de decembrie, reci şi ceţoase, despre care Vladmir Maiacovski, victimă a altei revoluţii, a scris: “În astfel de nopţi/ În astfel de zile/ Umblă pe străzi cu umbre tiptile/ Poeţii şi tâhlarii”.
I-am recitat întreaga viaţă poeziile postume. Aurel Covaci îi imita şi tonul dulce moldovenesc, cu inflexiuni surprinzător de dure, ca dalta unui sculptor cioplitor al cuvintelor limbii româneşti.
“Pot flămânzi zile întregi, dar nu pot să nu scriu”
În momentul de faţă, rămasă în viaţă, sunt singura care a trăit şi a văzut cu ochii proprii grozăvia unei odioase crime ce a retezat prea timpuriu o altă floare de crin întrupându-se într-o zi cât alţii în zece. Doar pentru cei de bună-credinţă scriu atât cât ştiu şi, ca pe un desfăşurător, punctez filmul ultimelor zile.
6 decembrie, de Sfântul Nicolae: Se întâlneşte cu prietenul său Portik Imre, venit la Bucureşti în delegaţie. I se plânge de lipsa de bani, de lipsa de foc în camera lui Aurel Covaci şi de răceala oamenilor care îi erau odată apropiaţi. Îi citeşte o poezie dedicată sieşi: “Sunt douăzeci de ani şi încă unul…”. Mărturiseşte că foloseşte cuvintele limbajului comun ca simboluri: “Pentru mine, cuvintele partid, marxism, stegar ş.a. au altă semnificaţie decât cea obişnuită…”.
Îl preocupa faptul că a cântat în public în repetate rânduri Imnul regal şi a recitat poezii interzise. Vorbeşte cu Portik despre evenimentele din Ungaria din 1956 şi consecinţele de la Facultatea de Filologie, arestări, excluderi. Se hotărăşte: “Trebuie să dispar pentru un timp din faţa ochilor lor. Vreau să dispar din Bucureşti, fără urmă”. Hotărăşte să plece înainte de Sărbători.
Mai spune: “Pot flămânzi zile întregi, dar nu pot să nu scriu”. Portik a plecat.
7 şi 8 decembrie: Se întoarce foarte târziu la locuinţa de pe Miletin 14. Pe data de 8 eu mă întâlnesc cu el şi-mi cere cu împrumut suma de 5 lei, echivalentul a două pachete de ţigări Carpaţi.
“Hei, Mioriţo, habar n-ai! Nici nu-ţi închipui ce mi se pregăteşte”
9 decembrie: Spre seară apare acasă devreme, avertizat de Aurel Covaci că nu-i va mai oferi găzduire dacă întârzie nopţile. E foarte flămând, dar gazda nu are absolut nimic de mâncare. Prânzul îl lua la cantina studenţească de pe Matei Voievod. Labiş cere permisiunea să comande o friptură pe datorie doamnei Candrea, responsabila restaurantului Casei Scriitorilor. Dumitru C. Micu îşi aminteşte că l-a văzut acolo şi că a plecat singur. Mioara Cremene, în amplul interviu cu doamna Mariana Sipoş (Editura Universal Dalsi-2000), îşi aduce aminte că în acea seară i-a şoptit doar atât: “Hei, Mioriţo, habar n-ai! Nici nu-ţi închipui ce mi se pregăteşte…”.
În drumul spre casă, cu exact cei 5 lei împrumutaţi de la mine cumpără o sticluţă de un sfert din cea mai ieftină ţuică populară. Nevoia de comunicare şi alte aleanuri îl deturnează spre localul Capşa, încă elegant, păstrând ceva din parfumul boemei de odinioară. Labiş nu era beat, o afirmă şi alţii, o declară şi el la Urgenţă. Gustă puţin din ţuică, nu avea bani nici măcar de o cafea. Între timp, la o masă mai încolo, se aşază trei bărbaţi şi o femeie.
În anchetele trucate ale lui Tomozei sunt prezentaţi drept necunoscuţi. Pe cel puţin doi, Labiş îi cunoştea. Pe unul, încă din 1953, când a avut cu el o altercaţie dură la festivitatea înmânării premiului de stat poetului Alexandru Andriţoiu. Acesta i-a spus lui Labiş, cu ură, că în viaţa sa nu va “pupa” premiul de stat. Labiş se hotărăşte să-l bată, dar Aurel Covaci l-a sfătuit să se ferească de el, căci are meseria de “suflător”. Îl chema Iosif Schwartszman, zis Grişa, de meserie pianist acompaniator, alogen basarabean.
Femeia, însoţitoarea lui Grişa, pe nume Maria Polevoi, era o fostă dansatoare la Teatrul “Tănase”. În 1956, dansa în ansamblul artistic al MAI. Sora lui Labiş mi-a spus că Nicolae Labiş părea s-o fi cunocut şi pe ea, dinainte. Polevoi Maria, născută la Ismail – URSS, la 3 martie 1919, cu domiciliul stabil în Bucureşti, Str. Traian nr. 31. Evident, biografiile lui Grişa şi a lui Mary Polevoi sunt în multe privinţe asemănătoare. Convingerea mea este că şi ei au avut rolurile lor, dar documentele esenţiale lipsesc. Eu îi consider agenţi, bazându-mă pe declaraţiile lor confuze şi contradictorii aflate în filele Dosarului penal nr. I84960/1956, arhivat la foarte scurtă vreme după moartea poetului.
Tramvaiul 13
Grişa Schwartszman, în acea noapte la Capşa, l-a invitat la masa lor. Poetul, disperat, s-a lăsat ademenit de femeie şi le-a oferit şi lor din bruma lui de ţuică. Mai mult, Labiş nu a băut. I-a invitat la restaurantul Victoria, în subsolul pasajului cu acelaşi nume. Labiş a vrut să-şi amaneteze ceasul “Pobeda”, ca să-i ofere ceva lui Mary, dar nu a reuşit. Apoi, femeia îi propune să se furişeze pe căi diferite şi să se întâlnească în staţia de tramvai Colţea, invitându-l peste noapte la ea.
În staţia prost luminată, apare şi filatorul Grişa. Mary îl recunoaşte şi asistă de la o mică distanţă cum poetul ezită, aşteptând-o, să ia tramvaiul 13, care iese din refugiul din faţa spitalului, face bucla şi opreşte uşor în faţa Muzeuluiui Şuţu. Patru persoane aşteaptă să urce, Labiş e al treilea, dar tot mai şovăie. Când porneşte tramvaiul, cel de-al patrulea îl împinge pe Nicolae Labiş pe grătarul dintre cele două vagoane. Grişa strigă că cel căzut e beat, în timp ce Mary, nemaiîndurând grozăvia, spune că îl cunoştea pe poetul Nicolae Labiş şi roagă să fie dus la spital.
Considerând că victima este în stare de ebrietate, doi bărbaţi (probabil martorii din staţie) îl târăsc pe propriile picioare, forţând fisura coloanei şi împreună cu femeia îl duc la camera de gardă. Lăsat pe jos, nu este nici internat, nici consultat, ci trimis cu un taxi şi cu femeia mai departe, până ajung la Urgenţa de pe Str. Arh. Mincu.
Încă erau la Colţea când poetul, conştient, dă numărul de telefon al lui Aurel Covaci, şi Mary îl anunţă în jurul orei 3 dimineaţa că unul “Labeş” a suferit un accident de tramvai.
În memoriile postume ale lui Portik Imre se limpezesc multe aspecte ale aşa-zisului accident. Îngrijorat că nu a apărut încă la Covasna, Portik revine la Bucureşti, îl găseşte la Spitalul de Urgenţă. Portarul îi şopteşte: “Se spune că era beat, dar a fost aruncat sub tramvai”. Îl găseşte complet lucid şi vorbind coerent. L-a întrebat dacă a primit telegrama trimisă în ajun din spital (10 decembrie) printr-o fată, Stela. Eu i-o dusesem la poştă, într-adevăr, dar telegrama nu a ajuns. Aşa cum am aflat din dosarul meu de urmărire informativă, încă din 1956, printr-un ordin secret, corespondenţa îmi era triată şi parţial oprită. În telegramă, poetul se scuza că nu poate fi punctual la întâlnire, fără alte explicaţii.
Maria Polevoi: “Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele lui“
Am să extrag câteva fragmente esenţiale, pentru stabilirea adevărului, din memoriile lui Portik Imre. El reconstituie cu scrupulozitate vorbele lui Labiş din ziua revederii lor, cât şi cele relatate de Maria Polevoi, apărută la Spital pe la ora 3 p.m. şi acceptând să stea de vorbă cu Portik circa două ore, invitată la masă, la Restaurantul Kiseleff. Informaţiile pe care le-am adunat o viaţă întreagă, insinuările din anchetele speciale ale Securităţii mă determină să le acord toată încrederea.
Labiş către Portik: “Nu, n-am fost beat. E adevărat că am băut după-amiază şi în seara aceea, dar nici măcar ameţit n-am fost…”; “Nu am căzut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva… Nu aveam intenţia să iau tramvaiul din mers, fiindcă trebuia să văd mai întâi în ce tramvai şi în ce vagon urcă ea”.
Maria Polevoi îl zăreşte ajuns în staţie, dar se răzgândeşte şi se retrage în umbră. “Aveam multe motive ca nimeni să nu mă vadă cu el. Când a sosit primul tamvai nr. 13, l-am urmărit cu privirea, având de gând să nu urc dacă se urcă el. Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele lui, continuându-şi drumul, în timp ce poetul dispăruse”…
Despre autorul faptei: “… Sta puţin la o parte, cu mâinile în buzunar, vorbea murdar despre Labiş”.
Mariei Polevoi i-a fost frică toată viaţa să pronunţe numele celui care a executat atentatul. Poate că, până la un moment dat, i-a fost complice. Cert este că sensibilitatea ei de femeie (cine ştie prin câte vicisitudini trecută) angajată în MAI, fie chiar şi într-un ansamblu, a determinat-o, la data de 10 decembrie, să se prezinte la Uniunea Scriitorilor şi să stea de vorbă cu Mihai Gafiţa (fost ofiţer de securitate) şi să-i povestească despre cele văzute cu adevărat. În felul acesta, sunt informaţi în secret cei care aveau sarcina de partid să-l supravegheze pe poetul Nicolae Labiş: Marcel Breslaşu, Mihai Beniuc, Ema Beniuc, Emil Galan. În cursul nopţii de 10 spre 11 decembrie, Mary a primit mai multe telefoane de ameninţare cu moartea. Ulterior, ea a dat de înţeles că i-ar fi recunoscut vocea lui Grişa Schwartszman.
Până în 1978, fiinţa aceasta a trăit sub teroarea deţinerii secretului crimei. S-a sinucis atunci când cineva şi-a amintit de ea şi a încercat să o determine să spună adevărul.
Satana şi-a făcut datoria!
Cât despre Grişa, încă se mai poate realiza o investigaţie competentă asupra celor două procese-verbale de ascultare, consemnate de sergentul major Gheorghe Aurelian de la DMC, la ora 2:40, în noaptea de 10 decembrie. În urma celor două declaraţii confuze şi mincinoase ale lui, manipulate în continuare de Securitate, se dispune trimiterea dosarului la Procuratura Raionului Tudor Vladimirescu.
Concluzia a fost că, pentru producerea accidentului, vinovat ar fi manipulantul tramvaiului, consemnându-se următoarele: “Întrucât accidentul nu s-a datorat nici cel puţin faptului încercării sale de a se urca în vagon, urmează a se constata că (nu) sunt întrunite elementele constitutive ale acestui delict şi a pronunţa ca atare încetarea procesului”.
Mihai Beniuc a avut sarcină grea!
El a trebuit să-i alunge pe tinerii, pe scriitorii sau pe studenţii înghesuiţi pe coridoarele Urgenţei. Nu pierdea nici un prilej să-i mustre şi să-l dea de exemplu pe Labiş. Îi avertiza la ce ducea faptul să nu asculţi de îndrumarea partidului. Acelaşi lucru l-a declarat şi Nicolae Ceauşescu prin anii ’70, adresându-se unei delegaţii de tineri scriitori, sfătuindu-i să nu comită fapte nesăbuite dacă vor să nu împărtăşească soarta poetului Labiş.
A murit când furios, când sperând, părându-i rău şi iubind cu ardoare viaţa şi oamenii, implorând în ultimele ceasuri să i se aducă ozon de pe culmile unde se adapă căprioara.
L-am revăzut pe catafalc în holul Casei Scriitorilor, îmbrăcat în costumul pe care şi-l cumpărase cu o lună înainte din banii pe “Primele iubiri”, scufundat în spuma voalului de mireasă mortuar. Mâna lui fină mi s-a părut că o reţine pe a mea. M-am înspăimântat, căci i se schimbase chipul. Avea faţa Spânzuratului din Tarot şi în craniu, din care i se extirpase creierul, i-au băgat în loc câlţi. Satana, clonţul Păsării cu clonţ de rubin, şi-a făcut datoria.
Avem dreptul să ştim şi noi ce a ştiut Securitatea
Mai ştiu că agentului Schwartszman Isac-Grişa, la scurtă vreme după înmormântarea lui Nicolae Labiş, i s-au aprobat actele de plecare definitivă din ţară.
Timp de aproape zece zile, Spitalul de Urgenţă, în care poetul trăgea să moară, s-a transformat într-un obiectiv strategic, apărat straşnic sub supravegherea strictă a Securităţii române.
Au instalat filtre discrete, au făcut fotografii, au dat rapoarte – cred că există o sumedenie de documente de acest gen în dosarele care au rămas deschise. Şi totuşi, “numele lui Nicolae Labiş este necunoscut în arhiva Securităţii”… Acesta a fost răspunsul primit de mine, acum patru ani, de la SRI.

                                                                        de Stela Covaci


Palatul Copiilor Baia Mare, reprezentat cu succes la Festivalul interna'ional “Delfinul de Aur” Năvodari 2012


 Pe scena Teatrului de Vara ”Laurentiu Duta“ din Navodari, jud. Constanta, a avut loc, in perioada 9 – 15 iulie 2012, cea de-a X-a editie a Festivalului International ”Delfinul de Aur”. Din cei 52 de concurenti proveniti din toate colturile Romaniei, dar si din Bulgaria, Italia si Turcia, 15 dintre acestia au reprezentat cu succes Palatul Copiilor din Baia Mare.
Nominalizam participantii, precum si premiile obtinute de catre acestia:
- Cristian Necsoi – premiul I
- Carla Vasut – premiul II
- Iulia Roman – premiul II
- Camelia Crisan – premiul II
- Ariana Lungu – premiul III
- Andrei Petrus – premiul III
- Maria Nita – mentiune
- Iulia Bozga – mentiune
- Vanesa Bucisan – mentiune
- Larisa Achim – mentiune
- Andreea Candea – mentiune
- Antonia Tohatan – premiu special
- Alexandra Ardelean – premiu special
- Dana Ardelean – premiu special
- Teodora Stefan – premiu special
Coregrafiile participantilor au fost asigurate de catre Trupa Galactic Dance Baia Mare, Ansamblul AS - Palatul National al Copiilor Bucuresti, Trupa Future M&Q Oradea si Trupa Domino a Palatului Copiilor Cluj-Napoca.
Nu putem incheia aceste randuri fara a multumi organizatorilor, si anume: profesoarei Doina Bentu – director al Palatului Copiilor Baia Mare si initiatorul Festivalului International ”Delfinul de Aur” ( LA MULŢI ANI CU OCAZIA ZILEI DE NAŞTERE!!!), Asociatiei Prietenii Tinerelor Vedete - infiintata din initiativa parintilor ai caror copii frecventeaza Cercul de Muzica Usoara din cadrul Palatului Copiilor Baia Mare si, nu in ultimul rand, Consiliului Judetean Maramures pentru acordarea sprijinului financiar prin programul judetean pentru finantarea nerambursabila din bugetul judetean a programelor, proiectelor si actiunilor culturale pe anul 2012.

 Preşedinte Asociaţia Prietenii Tinerelor Vedete, Adriana Diaconu

Rugby. SuperLiga Naţională. Dinamo Bucureşti - CSM Ştiinţa Baia Mare: 11-31 (3-12)


Stadion „Florea Dumitrache”; cca 200 de spectatori
Arbitri: Radu Petrescu - Emanuel Gorodea, Razvan Vasiliu. Arbitru nr. 4: Mihai Irimia. Observator: Nicolae Sisiu
Dinamo: Petru Tamba, Catalin Beca, Vlad Badalicescu - Marius Antonescu, Cosmin Ratiu - Niculae Barbu, Adrian Ion, Costica Mersoiu - Ciprian Caplescu, Darie Curea - Silviu Tanase, Mihai Merca, Adrian Barbuliceanu, Mihai Cozma - Alexandru Marin.
Rezerve: Daniel Bejan, Flavius Dobre, Bogdan Neacsu, Andrei Badea, Catalin Nicolae, Andrei Cristea, Andrei Ilie, Vlad Tanase. Antrenor: Stefan Demci
CSM Ştiinţa: Mihai Dico, Alexandru Oancea, Vasile Bârlea - Ionut Hristache, Johannes Petrus Van Heerden - Mihai Macovei, Cristian Stoica, Teodor Buzatu - Cristian Podea, Ionut Dimofte - Ioan Pop, Cristian Dinis Vartic, Ionut Budusanu, Georgel Catuna - Ionut Niacsu. Rezerve: Silviu Suciu, Andrei Ursache, Cristian Balan, Marius Danila, Sean Morrell, Marcel Cretuleac, Michael Wiringi, Stefan Ciuntu. Antrenori: Eugen Apjok si Vasile Lucaci
Filmul meciului:
7 - penalitate pentru Dinamo de la 22m, Curea transforma: 3-0
11 - actiune prelugita a campionilor, mingea circula destul de bine, se scoate la Dimofte, acesta izbuteste o fenta stânga-dreapta, patrunde si inscrie intre buturi. Tot el transforma: 3-7
14 - penalitate Dinamo de la 22m, similara ca pozitie cu prima, Curea rateaza
17 - o noua penalitate ratata de Curea de la 27m usor lateral dreapta
33 - penalitate la 10m, tusa, urmeaza un mol de margine, o fixare, pas la Macovei, acesta patrunde si inscrie. Dimofte rateaza transformarea: 3-12
50 - Curea inscrie dintr-o lovitura de pedeapsa de la 10m central: 6-12
55 - avem mai multe penalitati la 5m, cerem gramezi, din pacate pierdem balonul
62 - actiune frumoasa pe stânga, pas decisiv pentru Ionut Pop, acesta patrunde si inscrie la colt. Wiringi izbuteste transformarea: 6-19
70 - recuperam un balon in propriul 22, Wiringi pleaca pe contraatac, urmeaza mai multe pase succesive pe partea stânga, Cretuleac preia si patrunde pâna in but. Wiringi transforma din nou din pozitie grea: 6-26
73 - actiune cursiva a dinamovistilor, Barbu culca balonul in terenul nostru de tinta. Barbuliceanu rateaza transformarea: 11-26
76 - penalitate de la 27m lateral stânga, Wiringi rateaza
79 - actiune a inaintarii dupa o margine, Oancea izbuteste sa inscrie un nou eseu. Wiringi rateaza transformarea: 11-31
Rezultatele etapei a XI-a: Farul Constanta - Steaua Bucuresti: 17-22; CSM Bucuresti - Poli Agro Iasi: 73-13; RCM Univ. de Vest Timisoara - U Cluj-Napoca: 27-0; Dinamo - CSM Stiinta: 11-31
Clasament:
1. CSM Ştiinţa - 48p (407-124) - 11
2. RCM Timisoara - 43p (364-108) - 11
3. Steaua Bucuresti - 40p (371-189) - 11
4. Farul Constanta - 33p (262-209) - 11
5. Dinamo Bucuresti - 25p (252-253) - 11
6. CSM Bucuresti- 16p (300-280) - 11
7. “U” Cluj-Napoca - 6p (130-464) - 11
8. Poli Agro Iasi - 4p (93-552) - 11
Etapa viitoare (vineri, 3 august): CSM Stiinta - Farul (ora 10.00); Steaua - Timisoara (18.30); Poli Iasi - Dinamo (10.00); “U” Cluj - CSM Bucuresti (10.00)
                                                                                  
                                                                                                     M.G.

duminică, 29 iulie 2012

CENTENAR NICOLAE STEINHARDT


În 29 iulie 2012 se împlinesc 100 de ani de la naşterea Monahului Nicolae Delarohia. La acest moment aniversar, Fundaţia N. Steinhardt şi Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia organizează o serie de evenimente culturale, după următorul calendar:
În perioada 27-30 iulie, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, va avea loc Şcoala de pictură a Grupului „Sfântul Ioan Damaschin” coordonată de către pictorul Sorin Albu; în aceeaşi perioadă se vor desfăşura şi două cursuri masterclass de muzică bizantină, susţinute de profesorul Gregorios Stathis din Grecia.
Duminică, 29 iulie, de la ora 9.30, la Mănăstirea Rohia se va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară, iar răspunsurile de la strană vor fi date de corurile Sfântul Ioan Damaschin şi Lumină lină. De la ora 11.30 se va oficia slujba parastasului pentru Părintele Nicolae. După amiază, de la ora 14,00, va avea loc şedinţa Colectivului editorial al Integralei N. Steinhardt şi a Fundaţiei cu acelaşi nume. La Mănăstirea Rohiiţa, de la ora 18,00, se va desfăşura Masa rotundă - Centenar N. Steinhardt şi lansarea cărţii N. Steinhardt cu timp şi fără timp.
Luni, 30 iulie 2012, de la ora 9.45, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane şi conferinţa profesorului Gregorios Stathis din Grecia.
De la ora 11.00, Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare va găzdui “Simpozionul Naţional Centenar N. Steinhardt”. Lucrările vor fi deschise de Preasfinţitul Justin Sigheteanul, Preşedintele Fundaţiei N. Steinhardt, după care vor lua cuvântul oficialităţile locale şi judeţene şi, de asemenea, Silviu Lupescu – director general al Editurii Polirom. Comunicări despre opera şi personalitatea lui N. Steinhardt vor fi susţinute de către: Teodor Paleologu, Florian Roatiş, Ştefan Iloaie, George Ardeleanu, Pr. Ioan Pintea, Mircea Oliv, Pr. Cristian Ştefan, Adrian Mureşan, Valeria Bilţ, Diana Şimonca, Stelian Gomboş, Florin Caragiu, Nicolae Băciuţ, Emanuela Ilie, Lăcrimioara Petrescu, Raluca Petrescu, Oana Tinca, Luigi Bambulea, Crina Bud.
Vor fi lansate cărţile: Critică la persoana întâi, Incertitudini literare, Monologul polifonic, Prin alţii spre sine, din cadrul Integralei N. Steinhardt, precum şi N. Steinhardt în evocări şi Jurnalul fericirii – Manuscrisul de la Rohia, o variantă inedită a capodoperei steinhardtiene, despre care vor vorbi îngrijitorii volumelor: Florian Roatiş, Ştefan Iloaie, George Ardeleanu şi Adrian Şerban, directorul editorial al Editurii Polirom.
Sunt aşteptaţi să participe la manifestări membrii Fundaţiei N. Steinhardt, oameni de cultură din ţară şi străinătate, preoţi, monahi şi toţi cei ce iubesc cultura şi frumosul. 
Manifestările sunt organizate de Fundaţia “N. Steinhardt” în parteneriat cu Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia, Editura Polirom şi Mănăstirea Rohiiţa, având sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Consiliului Judeţean Maramureş şi al Primăriei Oraşului Tg. Lăpuş.
Arhim. dr. Macarie MOTOGNA, secretarul general al Fundaţiei N. Steinhardt

PÂNĂ CÂND...


Pentru Dumnezeu, pentru ţara lui
Legea este sfântă, grija orişicui,
Nu mai este vreme, nu vrem împrumut
Apărăm cu cinste tot ce am avut.

Ne zâmbesc străinii hulpavi la hotar
Stropii cu otravă întind în pahar,
Copii îi adună de pe strazi, din case
Mame privesc jalea, plâng neputincioase.

Soarele nu-i soare, raze pârjolesc
S-a întins prea mult pustiul grotesc,
Bucăţi din ţarină s-au vândut bizar
Lacrimi, umilinţă, seceta, amar.

Până când se strânge lanţul umilinţei
Până când se întinde timpul neputinţei,
Până când cu toţii în genunchi vom sta
Până când, o Doamne, mai putem rabda?!

Români, România-grădina sfinţită
Vin alţii, o lasă mereu neîngrijită,
Neghina tot creşte iar bobul de grâu
Se scutură-n locul secatului râu.

Umiliţi atâta,trupu’ istovit
Pare fără vlagă, TU ne-ai părăsit
Întristaţi am spune în necazu’ nost;
- Iisuse reînalţă NEAMUL cum a fost.

Asta ni-i rugarea, fie în bun ceas
Oricine s-audă lacrima din glas,
Inima ce plânge, zbuciumul firesc
Din suflet strigarea în grai românesc.

                                     Autor :  Omu’ de sub cruce