luni, 30 septembrie 2019

CĂRŢILE ANULUI 2018 - Teodor Ardelean şi Ioan Ardeleanu Pruncu, marii câştigători



Într-o atmosferă sobră, toţi cei prezenţi regretând moartea eminentului Dragomir Ignat, s-au decernat premiile de anul acesta al cărţilor scrise cu mult har în 2018.

Juriul format din poetul şi editorul Mircea Petean, preşedinte, istoricul literar Săluc Horvat, criticul literar Ioan Papuc, poetul Ioan Dragoş şi profesorul universitar Gheorghe Glodeanu, Raluca Hăşmăşan, redactor la revista "Nord literar"au acordat, vineri, 27 septembrie, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene "Petre Dulfu" Baia Mare, următoarele premii:

PREMIUL CARTEA ANULUI

  • Teodor Ardelean pentru coordonarea volumului "100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie";
  • Ioan Ardeleanu-Pruncu pentru volumul "Maramureşul. Ziare şi ziarişti de la începuturi până în 1945";
SECŢIUNEA POEZIE

  • Vasile Morar pentru volumul "Povara poeziei mele";
  • Ioan Romeo Roşiianu pentru volumul "Scrisori de dragoste pierdută";
  • Ioan Voicu pentru volumul de balade "Rău mă dor ochii, mă dor...";
SECŢIUNEA PROZĂ

  • Anca Goja pentru volumul "360 grade";
  • Victor Tecar pentru volumul "Moara dintre ape";
  • Maria Berciu pentru volumul "Cu rele şi cu bune"
SECŢIUNEA CRITICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ

  • Delia Muntean pentru volumul "Incursiune în lumea cărţilor";
  • Daniela Sitar Tăut şi Maria Alina Dorle pentru volumul "Literatura închisorilor";
SECŢIUNEA ESEU, PUBLICISTICĂ

  • Nicolae Iuga pentru volumul "Eseuri despre sinucidere";
  • Nicoară Mihali pentru volumul "Trilogia Nordului. Drumul spre casă al regizorului Marcel Ţop";
  • Daniela Sitar-Tăut pentru volumul de interviuri "În direct";
  • Vasile Tivadar pentru volumul "Sens interzis";
  • Augustin Cozmuţa (postmortem) pentru volumul "De la Nord statornic la Nord Literar";
  • Dan Achim pentru coordonarea antologiei "Baia Mare în literatură, memorialistică şi culoare";
SECŢIUNEA CARTE ŞTIINŢIFICĂ

  • Daiana Felecan pentru volumul "Întâlnire cu semnele textului";
  • Mihaela Muntean Siserman pentru volumul "Nombres y sentidos: corespondencias semanticas en configuraciones denominativas";
SECŢIUNEA MONOGRAFIE

  • Gelu Dragoş pentru volumul "Lucăceşti, file de istorie";
  • Dumitru Chiş pentru volumul "Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu, Săliştea de Sus - carte de identitate";
  • Felix Marian pentru volumul "Ani de viaţă pentru viaţă"
SECŢIUNEA CARTE DE ISTORIE

  • Ilie Gherheş pentru volumul "Maramureş - pecete de românitate".













Foto: Alina Narcisa CRISTIAN


duminică, 29 septembrie 2019

Evanghelia de duminică: "Precum Mă iubeşte pe Mine Tatăl, așa vă iubesc și Eu pe voi"


 Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36

„Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; și, dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcă­toșii fac același lucru; iar dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcă­toșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiți-i pe vrăjmașii voștri și faceți-le bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.”

Duminica a 19-a după Rusalii are în centru tema iubirii de vrăjmași, așa cum apare în Predica de pe munte, varianta din Evanghelia după Luca. În general, suntem obiș­nuiți cu varianta din Matei, în care Mântuitorul comentează poruncile Decalogului. De altfel, chiar contextul este diferit în cele două Evanghelii, deși conținutul predicii este același. Dacă la Matei, Hristos „S-a suit în munte și așezându-Se… îi învăța”, în Evanghelia după Luca Hristos ține cuvântul stând „în loc șes” (Luca 6, 17).
După o serie de fericiri și una de vaiuri, Mântuitorul Se îndreaptă spre tema iubirii vrăj­mașilor, care începe puțin mai devreme decât pericopa rânduită de Biserică să fie citită la Sfânta Liturghie. Deja dintr-un verset anterior (v. 27), Hristos spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”, ceea ce va repeta și în versetul 35.

Regula de supraviețuire în societatea contemporană

Hristos descrie întâi iubirea pământească, limitată. De o asemenea iubire sunt capabili chiar și păcătoșii, dar este un sentiment interesat, reciproc, înscris în calculul uman „ca mie să-mi fie bine, trebuie să răspund cu bine celor care îmi fac bine”. Hristos spune: „Și păcă­toșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei” (Luca 6, 32).

Trebuie să recunoaștem că reprezintă cea mai la îndemână poziționare a noastră față de ceilalți oameni. Este firesc să răspund prietenos celor care mi-au făcut un bine, un favor. Simt că trebuie să mă achit de orice obli­gație, ca și pe viitor să pot obține același răspuns favorabil.

Este interesant că în Evanghelii în mai multe texte observăm provocarea din partea Mântuitorului de a ne depăși această condiție a omului firesc, pământesc.

Deja din Vechiul Testament exista porunca „iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Levitic 19, 18) și chiar „să-l iubiți pe străin ca pe voi înșivă” (Levitic 19, 34). Deși niciunde în Vechiul Testament nu se spune „să urăști pe vrăjmașul tău”, așa cum apare formulat în predica de pe munte în varianta Evangheliei după Matei (5, 43), totuși tradiția interpretativă iudaică se înscria în acest sens. De altfel, în Psalmi, orantul spune: „Urât-am adunarea celor ce viclenesc și cu cei necredincioși nu voi ședea” (Psalmul 25, 5) sau „Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât și asupra vrăjmașilor Tăi m-am mâhnit? Cu ură desăvârșită i-am urât pe ei și mi s-au făcut dușmani” (Psalmul 138, 21-22). În Deuteronom, Dumnezeu Însuși poruncea fiilor lui Israel despre neamurile canaanite „să le nimicești… și să nu le cruți” (7, 2), iar spre finalul cărții Moise făgăduia: „Atunci Domnul Dumnezeul tău va întoarce toate blestemele acestea asupra vrăjmașilor tăi și a celor ce te-au urât și te-au prigonit” (30, 7). În Regula comunității din manuscrisele de la Qumran, esenienii erau învățați că trebuie „să iubească tot ceea ce El iubește și să urască tot ceea ce El leapădă”, „să-i iubească pe toți fiii luminii… și să-i urască pe toți fiii întunericului”.

Deși tindem de multe ori să punem ideea urii îndreptate împotriva vrăjmașilor pe seama mentalității din Vechiul Testament, iudaice, trebuie să recu­noaștem că, la fel ca iubirea pământească față de cei binevoitori nouă, și ura împotriva vrăj­mașilor ține de același registru firesc pământesc. Este regula de supraviețuire în jungla modernă.

Imitând pe Dumnezeu depășim orice barieră în calea iubirii aproapelui

O primă provocare din partea Mântuitorului pentru contemporani, dar și pentru noi, cei de astăzi, este să ne depășim limitele iubirii și urii firești, să scurtcircuităm ecuația firească. De aceea, Mântuitorul ne îndeamnă să facem bine și să dăm cu împrumut, fără să nădăjduim în schimb (Luca 6, 35), să imităm practic iubirea dezinteresată, care nu așteaptă reciproca, gestul gratuit care nu trebuie urmat de răsplată. În acest sens, Mântuitorul repetă îndemnul „iubiți pe vrăjmașii voștri” (Luca 6, 35). Prin aceasta imităm iubirea lui Dumnezeu, pentru că „El este bun cu cei nemulțumitori și răi”.

Pericopa de astăzi nu se oprește cu această provocare. De altfel, chiar de la începutul pericopei, mai este lansată o provocare, care rămâne însă nedezvoltată, dar pe care o putem urmări din alte texte evanghelice. „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31). Pus în contextul discuției despre iubire, acest îndemn provoacă depășirea iubirii pământești printr-o raportare la sine. Sensul este formulat în altă parte: „Să iubești… pe aproapele ca pe tine însuți” (Luca 10, 27; cf. Marcu 12, 31). Este interesant că citând din Legea Veche în predica de pe munte în varianta lui Matei, Mântuitorul se oprește cu citatul, lăsând deoparte com­parația „ca pe tine însuți” și adăugând în schimb ura împotriva vrăjmașului din tradiția interpretativă iudaică: „Ați auzit că s-a zis celor din vechime: «Să iubești pe aproapele tău» și să urăști pe vrăjmașul tău”.
Deși această problemă nu este discutată în Predica de pe munte mai pe larg, știm din contextul întrebării cărturarului ce presupune comparația cu aproapele. În primul rând, spunând Pilda samarineanului milostiv, Mântuitorul îi explică învățătorului de Lege că aproapele nu trebuie văzut doar etnic, cel de același neam. Chiar și un străin, ca în cazul samarineanului, este aproapele. Pe de altă parte, însă, Mântuitorul expune în întreaga ei forță porunca vechi-testamentară însoțită de comparație: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

Dacă rămâneam la prima provocare, cea a scurtcircuitării iubirii pământești, prin iubirea vrăjmașului, puteam rămâne tot într-o oarecare limită. Îl puteam iubi pe vrăjmaș, dar mai puțin.

Nu se iubește omul pe sine cât îl iubește Dumnezeu

Prin cea de-a doua provocare, etalonul este ridicat nefiresc. Un om obișnuit nu poate iubi pe nimeni ca pe sine, pentru că s-ar fragmenta între mii de ego-uri pe care le-ar pune alături pe piedestalul importanței, alături de al său. Și totuși, Mântuitorul plusează în tema iubirii cu această nouă etapă.

Cred însă că mai există o treaptă, explicitată în Evanghelia după Ioan. La Cina cea de Taină, în cuvântarea de des­părțire, Hristos ridică încă o dată ștacheta iubirii. Și atrage atenția că este ceva nou, ce depășește chiar și înălțimea Legii vechi. „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul” (Ioan 13, 34); „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi; rămâneți întru iubirea Mea… Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (15, 9). Etalonul este ridicat aici pe o culme amețitoare. Omul este provocat să iubească asemenea lui Dumnezeu, nu doar după măsura sa proprie. Să iubești pe alt­cineva – vrăjmaș, de pildă – nu numai ca pe tine însuți, ci așa cum Dumnezeu îl iubește, mi se pare realmente imposibil. Eu nu pot să iubesc ca sfinții, care erau oameni, cum aș putea să iubesc cum o face Dumnezeu?

Este cea de-a treia provocare pe tema iubirii aruncată de Mântuitorul celor care vor să-L urmeze. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că iubirea lui Dumnezeu pentru oameni seamănă cu o iubire (eros, atenție, nu agape) maniacă, o iubire nebunească, una, așadar, care iese din toate tiparele. „Nu există nimeni, nici unul dintre cei care iubesc trupește, oricât de maniac ar fi, care să aibă atâta pasiune pentru cel iubit, așa cum are Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre” (Către Teodor cel căzut și despre pocăință, cuvântul întâi, 14.29-31, Sources Chrétiennes 117, p. 162).


                                       Conf. Dr. Alexandru Mihăilă – 29 Sep, 2019

vineri, 27 septembrie 2019

CASTANE 2019


  
Cine evolueaza vineri, 27 septembrie  2019

Scena Centrul Vechi – Piața Libertății:

Concert de muzică ușoară și muzică folk: Mirabela Dauer, Cătalin Crișan, Florin Chilian, Mircea Baniciu

Organizator: Municipiul Baia Mare și Consiliul Local

Locația: Centrul Vechi – Piața Libertății

Scena Bulevardul Unirii

Concert de muzică modernă:
Ora 19.00 – Mark Stam
Ora 19.45 – Feli
Ora 20.45 – Holograf
Ora 21.50 – Loredana
Ora 22.45 – Smiley
Ora 23.50 – ATB

Organizator: Municipiul Baia Mare și Consiliul Local Baia Mare


joi, 26 septembrie 2019

Scriitorul și jurnalistul Paul Goma împlinește 84 de ani


Scriitorul, jurnalistul
și disidentul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana,- Orhei, România, azi această comună fiind în Moldova de peste Prut.Este un scriitor român, stabilit la Paris, În tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață. 

La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii 42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care a murit acum câ
țiva ani, acelaşi statut îl are şi fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi Ťmulţi ani!ť, cu îndemnul pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”. Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel). 

În anul 1952, în timp ce era elev la Liceul
„Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, a fost reţinut opt zile de Securitatea din Sibiu pentru că vorbise în clasă despre partizani şi pentru că ţinea un jurnal. În toamnă aceluiaşi an a fost exmatriculat. În timpul revoltei de la Budapesta, din 1956, fiind student, Goma a criticat materialismul dialectic, a afirmat că limba moldovenească este o invenţie şi că trupele sovietice sunt de ocupaţie. Afrontul lui n-a rămas nepedepsit. A fost arestat în acelaşi an, sub acuzaţia de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă“, fiind condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la Jilava şi Gherla. . 

În 1954 a sus
ținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist și apoi, al Uniunii Tineretului Muncitoresc. În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, iar în iunie 1956 a fost chemat la rectoratul universității pentru a i se atrage atenția. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM după care, în noiembrie 1956 a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă” 

În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corec
țională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.

Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul
„Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în august 1968, din cauza romanului
„Ostinato”, amplu cenzurat în România și publicat integral în Germania Federală, la editura Suhrkamp. Un an mai devreme, la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de toate zilele).

În martie 1977, a publicat în revista
„România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

Ulterior, pentru că autorităţile comuniste au considerat că nu s-a reeducat, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan.
„Toţi vecinii noştri se mişcă“ La 2 martie 1977, la Europa Liberă a fost citită scrisoarea adresată de Paul Goma lui Nicolae Ceauşescu. Manifestul, dar şi alte documente din dosarul de Securitate al lui Paul Goma, au fost făcute publice recent de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), la împlinirea a 40 de ani de la mişcarea revoluţionară din fosta Cehoslovacia. „Toţi vecinii noştri se mişcă, îşi cer drepturile care li se cuvin. Până şi ruşii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Şi aşteptăm să ni se dea totul de-a gata. Românii noştri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câştiga în ciuda Securităţii. Un cunoscut, un Ť…escuť pur sânge, m-a jignit de moarte. Şi nu numai pe mine. Ştiţi ce mi-a zis? Zice: ŤDomnule, dumneata te agiţi într-un fel anume şi vrei să faci anume chestii care nu sunt specifice românului. Deci, nu eşti românť“, scria Goma în scrisoarea către Europa Liberă. 

În continuare, scriitorul dovedeşte că este mai patriot decât mulţi români.
„Cum zic, atins la tricolor – e adevărat bunicul dinspre tată era macedonean – Goma, bunica dinspre mamă grecoaică – Cuza. E adevărat că am şi ceva sânge polonez. Dar ce contează sângele, care apă nu se face? Contează că eu sunt român pentru că m-am născut în România, în judeţul Orhei, pentru că limba mea maternă este româna, pentru că pe bunicul dinspre mamă îl cheamă Popescu şi pentru că închisorile le-am făcut aici, pe şi sub pământul patriei mele iubite“. Goma mai scria, adresându-i-se lui Ceauşescu, că în România sunt doar două persoane care nu se tem de Securitate: „Domnia Voastră şi cu mine. Dar, numai cu două semnături… Există însă o soluţie: solidaritate individuală. Eu expediez o scrisoare cu semnătura mea olografă. Numai că gestul meu nu va împrăştia teama concetăţenilor noştri de a se alătura celor care cer drepturi. 
Cu totul şi cu totul alta ar fi situaţia dacă Domnia Voastră a-ţi trimite o asemenea scrisoare. O declaraţie de susţinere a Cartei 77. Sunt ferm convins că milioane de români vă vor urma şi se vor solidariza cu cehii şi slovacii. Făcând acest lucru, veţi arăta că sunteţi consecvent cu declaraţiile din 1968 (
…) Cu speranţă, Paul Goma, Bucureşti, februarie 1977“, încheia el scrisoarea. Filat de Securitate şi apoi arestat Gestul fără precedent a pus în mişcare aparatul represiv al Securităţii

Dintr-o notă-raport a Securităţii, din martie 1977, aflăm cât de periculos devenise pentru statul comunist, fiind filat, iar în locuinţă fiind montate mijloace de interceptare. Securitatea a decis să monteze microfoane până şi în casa din Breaza a mătuşii soţiei sale, Luiza Năvodaru. Acţiunea a fost coordonată de colonelul Mihai Nicolae, şeful Serviciului 5 din cadrul Direcţiei I.
„Pentru a uşura acest lucru (n.r. – montarea de aparate de interceptare), vom organiza ca, timp de 15 minute, curentul din ziua respectivă să fie întrerupt. Lucrarea se va efectua după camuflarea geamurilor“, se arată în raport. În ziua în care urma să se pătrundă în vilă, oamenii securităţii au organizat „chemarea la Editura Cartea Românească a soţiei lui Paul Goma şi la Editura Universul a lui Petre Năvodaru“. Pentru a nu fi deconspiraţi, securiştii pregătiseră terenul dinainte pentru ca nu cumva vreun vecin să-şi dea seama de acţiunile lor. „La data fixată, se cerea în raport, se va organiza scoaterea din zonă a tuturor vecinilor menţionaţi în anexa alăturată, anexă în care este precizat şi locul unde vor fi chemaţi, precum şi cine va discuta cu fiecare persoană în parte“. Anexa lipseşte din documentele publicate de CNSAS. Ziua arestării Tot la dosarul de Securitate al lui Paul Goma apare şi un proces-verbal de percheziţie domiciliară datat 1 aprilie 1977, data arestării sale, la apartamentul său din Bucureşti, de pe Aleea Compozitorilor. Ofiţerii de la Direcţia de Cercetări penale a Ministerului de Interne acţionaseră în baza autorizaţiei emisă de Direcţia Procuraturilor Militare. Într-o declaraţie olografă, care se întinde pe mai multe pagini, aceştia au trecut toate bunurile ridicate din casă, printre care se numără „douăzeci şi patru de casete-benzi diferite provenienţă străină, una lucrare bătută la maşină intitulată ŤPrima noapteť conţinând 125 file, una lucrare bătută la maşină intitulată ŤPrologť, conţinând 142 file“. În aceeaşi zi, scriitorul român a fost arestat, fiind eliberat pe 6 mai 1977 în urma unei campanii internaţionale. Însă ce putea să facă statul totalitar cu un disident celebru? Să scape de el, într-un fel sau altul, astfel că în noiembrie 1977 Goma, soţia şi copilul au fost practic expulzaţi în Franţa, unde au cerut azil politic. Departe de casă, Paul Goma a continuat lupta împotriva regimului comunist. Paul Goma trăieşte în Paris şi are, în continuare, statut de azilant politic.

În activitatea sa literară s-a resim
țit o ură vădită împotriva nedreptăților acelei perioade, astfel încât în 1971, a fost propus pentru a fi exclus din Partidul Comunist Român, în care se înscrisese în august 1968. Cauza era romanul „Ostinato”, amplu cenzurat în România, dar care fusese publicat integral în Germania Federală. Autorul afirma: ”starea de nelibertate îl obligă pe om la inventivitate, la găsirea unor soluţii indirecte”, astfel că Goma a ajuns și la cele mai importante stații radio, de unde a vociferat ideile sale principale. La Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma ”Ușa noastră, cea de toate zilele”, iar în 1977 la același radio reușește să trimită o scrisoare deschisă, în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România, pentru care a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate.

OSTINATO, romanul lui Paul Goma este scris după Revolu
ția de la Budapesta din 1956, după închisoarea din motive politice, urmată de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, reprezentând, astfel, din punctul de vedere al autorităților comuniste, un caz și mai cu seamă pentru că folosește în scrierea romanului material autobiografic, devenind, în ochii cenzurii, material politic. Romanul început încă pe când se afla în Bărăgan, reluat in 1965 și considerat încheiat în 1966, chiar dacă, și după aceasta dată, Paul Goma continuă să il rescrie – este refuzat, apoi amânat sistematic de către editori. Un prim manuscris (cu titlul Cealaltă Penelopă, cealaltă Ithacă) este propus în 1966 Editurii de stat pentru literatură și artă (ESPLA) care il respinge sub motivul că nu se debutează cu un roman, ci cu proza scurtă. In 1967, revista germana din Romania Neue Literator publica un fragment din Ostinato in traducerea Annemonei Latzina și a lui Dicter Schlesak, fragment remarcat – inainte de apariție, in redactia revistei – de Miron Radu Paraschivescu care, cel dintai, il va considera pe tânarul autor „un Soljenitin român”.

Tot în acela
și an, Paul Goma trimite prima variantă a romanului în Occident, pentru ca la sfârșitul anului următor o a doua variantă să ia aceeași cale. Într-o manieră rămasă unică în România socialistă – unde relațiile cu străinătatea, ținând de o zona interzisă constituiau un secret maxim – Paul Goma nu pregeta să facă publica aceasta știre, după cum tot aici își va avertiza editorii (de la ESPI-A, apoi de la Editura Eminescu) că traducerea are mari șanse să preceadă apariția cărții în țara. Spre stupoarea multora, care il suspectau pe autor de teribilism, Ostinato (tradus in germana de Marie-Therese Kerschbaumer) apare in octombrie la Suhrkamp Verlag si, in acelasi an, in traducerea Iui Alain Paruit, sub titlul La cellule des liberables, la Gallimard, în Franța. Prestigiul romanului atinge statutul de vedetă în timpul Târgului de carte de la Frankfurt unde românii – protestând astfel față de apariția cărții în Occident fără girul puterii comuniste – își retrag standul. Cartea devine, în mod real, un succes international, cu o presă excelentă, iar Paul Goma este asemuit de mai multi recenzenti cu Soljenitin.

In România, cartea va apărea doar după Revolu
ția din 1989, fiind publicată la București de către Editura Univers într-o colecție (Scriitori romani din exil) pe care, defel întâmplător, ci din întemeiate motive de prestigiu și întâietate, o inaugurează. Romanul va face, la scurtă vreme după apariție, obiectul și pretextul unei ample convorbiri purtate de Paul Goma cu Al. Cistelecan, publicată în foileton de revista “Vatra”, din Târgu Mureș, începând cu nr. 4, 1992 până în nr.6, 1993.
“Ostinato” este una dintre cele mai complexe și mai reprezentative expresii ale voinței de schimbare care anima la acea data – în așa-numita perioadă de dezgheț politic, de liberalizare a literelor românești și în mod special generația tânără din care Paul Goma făcea parte (solidaritatea pe care scriitorul o marchează și deschizandu-și două dintre părțile cărții sale cu citate din Nichita Stăncscu și Ion Alexandru). Intenția reformatoare, modelând cu pregnanță atât aspectul compozițional, cât și cel tematic al romanului, este evidentă. Sub aspect compozițional, Paul Goma duce dorința de înnoire a formei romanești până la a-și plasa cartea – așa cum, de altfel, mai încercau la acea dată scriitorii din grupul oniric, dar și un D. R. Popescu sau chiar, în alte forme, un N. Breban – într-o zona a experimentului.
În
“Romanul intim” prefațatoarea Aliona Grati scria:
“Ceea ce e de remarcat chiar de la prima vedere în romanul lui Paul Goma sunt, pe lângă numărul mare de femei, variabilitatea formelor şi vastul registru al culorilor pe care acestea le capătă într-o estetică carnavalescă adaptată la un stil personal şi care îl consacră pe creatorul lor ca pe un artist modern deschis spre experimentul avangardist. În jocul liber al posibilităţilor imaginare, femeile „văzute-auzite-mirosite-palpate-gustate” capătă profiluri realizate prin combinarea unor poetici diferite, de la cea a unui realism grotesc la cea suprarealistă. Limbajul cu care descrie femeia, asocierile şi expresiile ce numesc indicii de exterior şi interior, din lumea fizică şi psihică, semnalele sufletului, fantasmele, tonusul, ritmul şi mobilitatea ei vor da naştere unor stranii configuraţii. Alaiul romanesc de femei-iluzii cu modulaţii înşelătoare, rotunde, abundente, corpolente, longiline, filiforme, dezasamblate, ascuţite, cilindrice, grele, păstoase, fărâmicioase, făinoase, lichide, lascive etc. constituie adevărate provocări estetice. Memorabile datorită ciudatelor portrete fizice şi lingvistice, căpătând distorsiuni fizionomice direct proporţionale cu deteriorarea istoriei, femeile lui Paul Goma compun o galerie de personaje de excepţie.” Exilat la Paris de 42 ani, Paul Goma şi-a publicat majoritatea volumelor iniţial în franceză sau germană. Abia după 1990 i-au fost editate cărţile şi în România. Dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale, amintim: Gherla (în franceză – 1976, în suedeză – 1978, în română – 1990), Culoarea curcubeului (franceză – 1979, olandeză – 1980, română – 1990; la Editura Polirom, 2005), Patimile după Piteşti (în franceză – 1981, în germană– 1984, în olandeză – 1985, în română – 1990), Jurnal (4 vol, 1997).

“De la revoluţie încoace, scrie TUDOREL URIAN în “Viața Românească“, se tot vorbeşte despre cetăţenia română a lui Paul Goma. Ba că ar trebui să i se reacorde din oficiu, ba că ar trebui să facă o cerere în acest sens care, cu siguranţă ar fi aprobată, gest pe care cunoscutul disident îl consideră sub demnitatea sa. Într-un fel pe bună dreptate, câtă vreme n-a făcut nicio cerere pentru a-i fi luată. Prin intermediul unui articol publicat de Gheorghe Grigurcu în revista Acolada (7-8 iulie-august 2017) dau peste o informaţie pe cât de interesantă, pe atât de inedită. Comentând o carte a lui Flori Bălănescu, Paul Goma 80. Memorie şi istorie a cotidianului, Gheorghe Grigurcu scrie că în pofida propunerii Securităţii, reiterate periodic până la căderea regimului comunist ca lui Paul Goma să-i fie retrasă cetăţenia română, existând chiar o ciornă de Decret în acest sens purtând semnătura dactilografiată a lui Nicolae Ceauşescu, actul respectiv nu a fost emis niciodată. Cum se explică acest lucru? Gheorghe Grigurcu o citează pe Flori Bălănescu: „Retragerea oficială a cetăţeniei i-ar fi văduvit pe partizanii represiunii de la Bucureşti de satisfacţia de a-l putea acuza şi condamna la momentul oportun de Ťtrădareť, căci nu poţi acuza de trădare de ţară/patrie un ne-cetăţean. (…) Dacă i-ar fi retras oficial cetăţenia celui mai sonor, cunoscut şi consecvent opozant al regimului comunist, conducătorii acestuia ar fi transmis Occidentului un mesaj incomod pentru imaginea Bucureştiului: Ceauşescu se teme de un singur om, a cărui singură putere este rostirea adevărului”. Şi pentru ca lucrurile să fie complicate până la aberant, Gheorghe Grigurcu susţine că Paul Goma deţine în prezent un act de apatrid (eliberat de cine?, de autorităţile române sau de cele franceze?) în virtutea căruia i-ar fi interzisă intrarea în ţară şi acum, la 27 de ani de la căderea regimului comunist. Aşadar cetăţenia română nu i-a fost luată niciodată, dar este şi azi apatrid cu interdicţia de a se întoarce într-o ţară membră a UE şi a NATO. Cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii!

„Pentru repunerea în funcțiune a unei normalități de avarie ar fi fost nevoie de lustrație și de condamnarea comunismului după modelul Nürnberg. Singura voce consecventă, care nu s-a dezmințit (nu s-a speriat, nu s-a desolidarizat, în primul rând de sine) în funcție de schimbarea guvernelor și a președinților, a fost a lui Paul Goma. Este motivul pentru care nu a fost nici repus în drepturi, nici onorat de vreo instituție publică sau culturală a statului de drept român. „Pentru repunerea în funcțiune a unei normalități de avarie ar fi fost nevoie de lustrație și de condamnarea comunismului după modelul Nürnberg. Singura voce consecventă, care nu s-a dezmințit (nu s-a speriat, nu s-a desolidarizat, în primul rînd de sine) în funcție de schimbarea guvernelor și a președinților, a fost a lui Paul Goma. Este motivul pentru care nu a fost nici repus în drepturi, nici onorat de vreo instituție publică sau culturală a statului de drept român. (…)

De multe decenii, Paul Goma este excep
ția care face diferența. În ciuda tuturor încercărilor instituționalizate, de grup ori individuale de a-l desfigura ca om și ca scriitor, Paul Goma a fost și rămâne reperul nostru, indiferent câte statui efemere se înghesuiesc pentru a ocupa spațiul notorietății de o clipă”. (Flori Bălănescu)

Paul Goma este tipul de jurnalist
și scriitor care își păstrează principiile până la sfârșitul vieții. Este un exemplu pentru noi.O lecție de viață pe care trebuie s-o urmăm.

La mul
ți ani, maestre!

Al.Florin
Țene / UZPR


Poezii dedicate elevilor săi de către poetul și profesorul pentru învățământul primar Marian Hotca



Trei rățuște

Lângă baltă trei rățuște
Stau la picnic, la răcoare
Și mănâncă-ncet găluște
Trei la număr - fiecare.

Mac-mac-mac, faceți-mi loc
Chiar aici pe baltă,
Vreau cu peștii să mă joc
Uite, ce frumos ei saltă!

Iar pe cap noi pălărioare
Falnice purtăm -
Să ne apere de soare
Și mai mult să ne jucăm.

Apoi, când am obosit,
Tot la umbră stăm
Somnul dulce a sosit
Noapte bună, noi visăm!



Scufița Roșie

Azi vă dau o veste
Una inedită:
Scufița din poveste
Poartă dinamită.

Acum nu i-e frică
De lupul cel rău,
Merge singurică
Am văzut-o, zău!

De când e la școală
A-nvățat karate
Și trage cu zoală
Tot la aparate.

Cu așa Scufiță
Nu e de glumit, 
Chiar de e fetiță
Lupu-i îngrozit.

Și plânge-n ascunziș
De aproape-un an,
Gătind doar măcriș
Că-i vegetarian.

El nu mai consumă
Scufițe și bunici,
Hrana-i se rezumă
La ceapă și urzici.


Baba Cloanța

Astăzi Baba Cloanța
Mi-e jenă să vă spun:
Mănâncă acadele
Și face bule de săpun.

De-o perioadă bună
Ea e prea modernă,
Citește din reviste
Seara la lanternă.

Ea nu mai călărește
Vechiul măturoi
Și singură-și prepară
Creme din ou de pițigoi.

Riduri n-are multe
Că s-a operat:
Zici că-i domnișoară
De la noi din sat.

Și zău că-mi pare bine
S-o văd fericită
Când ea ne-ochește
La ceai pe toți ne-nvită.

Și face prăjituri
Ah, ce gospodină!
Brioșe și eclere
Cu miere de albină.

Cu-așa Babă Cloanță
Nu-i lucru de mirat:
De un an încoace
Tot satul s-a-ngrășat!


Zmeul și merele

Prâslea cel voinic
Noaptea doarme dus,
Sisteme de-alarmă
În livad-a pus.

Merele sunt coapte
Bune de mâncat,
Zmeul nu se-apropie
Că s-a-nfricoșat.

A-ncercat odată
Gardul ca să sară
Și s-a curentat,
Iar a dat-o-n bară!

De acum încolo
Furtu-i interzis,
Că la târg sunt mere
Ieftine - v-am zis.

Orice zmeu, luați seama,
I-un băiat de treabă,
Când cumpără mere
Doar de la tarabă.

Și nu le mănâncă,
Avid - cum îl știați,
Mai întâi le spală
De colb și de nitrați.

















Consiliul Judetean Maramures, sedinta la Viseu de Sus. Lista proiectelor care ar putea fi aprobate


 Sedinta ordinara din luna septembrie a Consiliului Judetean Maramures va avea loc joi, 26 septembrie, incepand cu ora 12.00, in sala de conferinte a unui hotel din Viseu de Sus.

Pe ordinea de zi se vor afla un numar de 16 proiecte de hotarare, unul dintre ele facand referire la acordarea Titlului de „Cetatean de onoare al Judetului Maramures” academicianului Emil Burzo.

Lista completa:

1. Proiect de hotarare privind acordarea Titlului de „Cetatean de onoare al Judetului Maramures” domnului academician Emil Burzo;
2. Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al judetului pe anul 2019;
3. Proiect de hotarare pentru modificarea Hotararii Consiliului Judetean Maramures nr.164/30 octombrie 2013 privind incheierea Contractului de credit de investitii, a Contractului de ipoteca asupra creantelor rezultate din veniturile bugetare ale autoritatii administratiei publice locale precum si a Contractului de ipoteca mobiliara intre C.E.C. Bank S.A. si Judetul Maramures;
4. Proiect de Hotarare privind participarea Judetului Maramures la realizarea proiectului „Zilele Culturale Maghiare din Maramures”;
5. Proiect de hotarare pentru aprobarea contributiei Consiliului Judetean Maramures la diferite actiuni finantate din rezerva bugetara;
6. Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „MODERNIZARE, RECOMPARTIMENTARE SI EXTINDERE CORP C1”– CASA POARTA, str. Dealul Florilor nr.1, Baia Mare, judetul Maramures;
7. Proiect de hotarare privind participarea la Programul national de innoire a parcului auto;
8. Proiect de hotarare privind incheierea Acordului de parteneriat in vederea facilitarii accesului pe piata muncii a tinerilor proveniti din sistemul de protectie a copilului Maramures;
9. Proiect de hotarare privind insusirea documentatiei cadastrale de dezmembrare pentru imobilul apartinand domeniului public al judetului Maramures, situat in municipiul Sighetu Marmatiei, str. Dragos Voda nr. 35;
10. Proiect de hotarare privind insusirea documentatiei cadastrale de actualizare de date pentru imobilele apartinand domeniului public al judetului Maramures, situate in municipiul Baia Mare, B-dul Unirii, nr. 13;
11. Proiect de hotarare privind solicitarea trecerii unui imobil, teren, din domeniul public al comunei Grosi in domeniul public al judetului Maramures;
12. Proiect de hotarare privind modificarea si completarea unor hotarari ale Consiliului Judetean Maramures referitoare la exproprierea unor terenuri adiacente DJ 193 situate pe traseul aferent proiectului „Reabilitare Drumul Nordului – Maramures, etapa I”;
13. Proiect de hotarare privind modificarea Programului de transport 2013-2023 prin reducerea capacitatii de transport, a numarului de zile de circulatie si a numarului de curse;
14. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare al aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Maramures;
15. Proiect de hotarare privind aprobarea Organigramei si a Statului de functii pentru Spitalul de Boli Infectioase si Psihiatrie Baia Mare;
16. Proiect de hotarare privind modificarea Statului de functii la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” Baia Mare.


                                                                                               CJMM

E D I T O R I A L


Prin fraudă și josnicie vor unii președinți să fie!
           
Deși este bine știut faptul că președintele României postdecembriste are un rol pur decorativ în politica internă (miniștrii depun jurământul de credință în fața președintelui, dar acesta nu mai poate să-i descăuneze, chiar și atunci când unii dintre ei își dovedesc nevrednicia și/sau ticăloșia), iată că pentru alegerile din noiembrie a.c. s-au arătat interesați peste 20 de competitori, din care se pare că vor rămâne efectiv în cursă cel mult zece. Da, căci prima triere a apetitului pretendenților la funcția supremă în stat, un stat care scârțâie tot mai neliniștitor din pricina imposturii și nepotismelor (vezi exasperanta nepricepere de care dau dovadă toate autoritățile românești în soluționarea intens mediatizatului caz Caracal), se datorează listelor obligatorii cu minimum 200.000 de semnături ale alegătorilor pentru fiecare candidat în parte.
            Ei bine, unii dintre ei (precum Liviu Pleșoianu sau Andrei Valentin Stoican) au recunoscut că le-a fost imposibil să adune pe căi cinstite susținerile necesare, așa că s-au retras (cu demnitate, susțin ei pe unde se nimerește) din cursa pentru Cotroceni. Alții (precum Viorel Cataramă, Cătălin Ivan sau Alexandru Cumpănașu, dubiosul „unchi” al Alexandrei Măceșanu), nu doar că merg înainte, dar C. Ivan, fostul pesedist și europarlamentar pe listele acestui partid, chiar amenință că va depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Central (BEC), întrucât aici se vântură suspiciuni în legătură cu legalitatea listelor întocmite de el și staff-ul său de campanie.
            Păi cum, vrea acesta să le transmită alegătorilor, când el nu-i nici de teapa lui V. Cataramă, insul căruia judecătorii BEC-ului i-au respins în prima instanță dosarul depus, pe motiv că peste 90.000 (!) de semnături din listele sale sunt cu cântec (totuși, în urma contestației, „brava” noastră Curte Constituțională i-a permis să intre în cursă, de parcă zecile de mii de falsuri ar fi un flecușteț oarecare!), nici de teapa lui Al. Cumpănașu, cel care – cu un masterat procurat în străinătate, dar fără studii superioare – se folosește de moartea pretinsei sale nepoate ca de-o scandaloasă rampă de lansare spre prima funcție din statul nostru dezarticulat și, desigur, nici de cea a lui Miron Cozma, cel care și-a asigurat nemuritoarea faimă de prim ciomăgar al mineriadelor, pentru ca după o trebuincioasă haltă în spatele gratiilor, astăzi – profitând de haosul din legislația noastră și de absurda ei îngăduință cu care-i tratează pe toți răufăcătorii (de la găinari și până la șnapanii cu ștaif politic) – el să-și permită să insulte funcția prezidențială nu doar cu sfidătoarele liste xeroxate, ci chiar cu imensa-i impertinență de-a îndrăzni să candideze întru ocuparea ei.
            Iată, așadar, păguboasele consecințe ale unei democrații originale de felul „Fac ce vor mușchii mei”, ale unei legislații care face sluj în fața infractorilor și ale unui sistem de învățământ unde nu există o cultură a educație la școală, pe stradă sau în familie (bunăoară așa ca în sistemul finlandez, considerat cel mai avansat din lume), în schimb unde elevii sunt încurajați de decidenții politici să se tragă de brăcinar cu educatorii!
            Într-un atare mediu propice pentru neamul prost, precum cel din România postdecembristă, aproape ne-am obișnuit ca jumătate dintre absolvenții de liceu să fie analfabeți funcționali, ca analfabeții funcționali cu diplome rostuite (licențe, masterate, doctorate) să ajungă primari, parlamentari și/sau miniștri, ca unul de teapa lui M. Cozma să privească funcția cea mai înaltă din stat drept ceva ce i se cuvine, ca Traian Băsescu să fie vreme de 10 ani președintele românilor, iar alegătorii de rând să afle de-abia acuma că el și-a turnat colegii sub numele de cod Petrov, și ca România (cu un gol populațional de circa cinci milioane și o datorie externă de peste 100 miliarde euro) să fie țintuită de netrebnicii ei politruci la coada țărilor din Uniunea Europeană.

            Sighetu Marmației,                                                        George  PETROVAI
                26 sept. 2019