Două poezii pentru suflet de Aurelia PANAIT

AVEA BUNICA...

                                      Avea bunica mea de toate: 

Avea o prispa cu muscate,
Avea fântâna, pâine, sare,
Avea putere si rabdare.
Avea credinta si iubire
Si-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o caruta,
Si lapte bun de la vacuta.
Avea povesti nenumarate
Si cântece ne mai cântate,
Si le spunea adeseori
La claca si la sezatori.
Avea o soba, un vatrai,
Avea si gura mea de rai!...　
Nu mai gasesc ce a lasat,
Caci satul s-a modernizat:
Nu mai zaresti ca alta data
La geamuri floarea de muscata,
Vad atârnate la balcon:
Begonii si rhododendron....
Fântâna e necuratata,
Caci se consuma apa plata.
Vacute sunt putine-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
Carute vezi foarte putine,
Dar te-întâlnesti cu limuzine.
Nu mai exista sezatori,
Cu basme si cu ghicitori,
Pe potecuta spre vecini
Crescut-au spini si maracini
Caci avem facebook si asa
Stim noi a socializa...
Nu mai avem deloc rabdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca data, sa iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!
Bunico, satul de poveste..
Azi îl vedem, dar nu mai este…

AVEA   BUNICUL l....

                                        Avea bunicul meu ceva 
                                        ce nimeni altul nu avea: 

avea un munte de blândeţe 
şi urme adânci de tinereţe, 
avea privirea luminoasă 
sub ochelari cu rama groasă, 
avea cuvinte potrivite 
şi daruri neobişnuite...

Avea un pod în care stam 
când înspre lumea mea fugeam: 
cu fân, cu scânduri, cereale, 
cu cărţi, reviste şi ziare, 
cu scule-n lăzi orânduite, 
şi cuie noi sau ruginite, 
cu un anume foarfece 
cu care-şi tundea oile. 
Acolo sus, în podul lui, 
era şi roata timpului. 
şi o-nvârteam iscoditor
şi în trecut şi-n viitor.
Avea un leagăn minunat 
de-o grindă groasă atârnat 
şi îmi plăcea în zbor să cânt 
şi nimeni zborul nu mi-a frânt, 
c-am fost acolo, şi mai sunt!


Avea un nuc şi un cireş 
în care mă urcam ades, 
livezi cu pruni, butoaie adânci 
în care prunele să-arunci 
şi-avea, în serile cu ger, 
şi ţuică fiartă cu piper.
Avea un plug, cu el ara 
pământul şi-l însămânţa 
şi niciodată n-a lăsat 
pământu-n rugă nelucrat! 
Şi-acum din cer, de sus din stele, 
el ară-n gândurile mele,
c-avea dreptate când mi-a zis 
că va pleca în paradis!
Avea bunicul meu cel bun 
prin vene sevă de gorun, 
avea bunicul meu cel drag 
dulceaţa fructelor de frag. 
Avea bunicul meu iubit 
ceva frumos, neprihănit: 
avea copilăria mea 
şi a plecat cu tot cu ea!