EDITORIAL

Iar noi locului ne ținem...

            Nu-i cu putință ca un individ, o familie, un popor sau o țară să le aibă pe toate (sănătate, bogăție, frumusețe, înțelepciune) și toate să-i meargă din plin pe drumul anevoios spre fericirea deplină (combinația de vis dintre desăvârșirea moral-spirituală și mulțumirea material-corporală). Căci, dacă așa ceva ar fi posibil, atunci ateii s-ar umfla în pene și ar striga din fundul bojocilor: Iată, răul poate fi învins de om în scurta lui viață și fericirea nu-i un ideal imposibil de atins, prin urmare, Dumnezeu, Judecata finală și binomul răsplătirea drepților-pedepsirea păcătoșilor sunt concepte numai bune pentru cei care țin morțiș să creadă în ele!...

            România, de pildă, a fost dăruită de Creator cu ambele mâini în ceea ce privește rodnicia pământului, bogățiile subsolului, așezarea geografică (la gurile Dunării și la întretăierea marilor artere comerciale dinspre Est către Vest și dinspre Nord către Sud), clima, rețeaua hidrografică și blândețea reliefului (coline domoale și munți fierăstruiți prin popasuri, trecători și defilee, care din vremuri imemoriale au înlesnit legăturile traco-geților de pe cei doi versanți ai Carpaților), astfel contribuind în decursul timpului la fundamentarea românismului pe unitatea limbii (în română nu există dialecte, ci numai subdialecte!) și pe forța centripeto-spirituală a tradițiilor multimilenare.

            Iată de ce, zic eu, România încă își permite să aibă un popor exasperant de resemnat, autorul unor stropi de filosofie fatalistă („Ce ți-e scris, în minte ți-e pus”, „Să nu dea Dumnezeu românului cât poate să ducă”), și să-și desemneze atari cârmuitori, care pe alte meleaguri (ex. China sau Singapore) ar fi de îndată puși la zid și împușcați.

            Dar când românii nu vor mai fi dispuși să rabde, este de presupus că vor ști să se descotorosească de toate lichelele postdecembriste (nu doar prin simpla lor ejectare de la butoanele puterii, ci prin recuperarea integrală a enormului prejudiciu național provocat de alde ăștia) și, taman ca-n vremurile de mare cumpănă pentru țară, își vor descoperi conducătorii providențiali.

            Până atunci (oare cât mai e până atunci?) trebuie, așa cum ne îndeamnă Eminescu, să ne ținem locului, un loc despre care tot mai mulți străini afirmă că, pe vremea tracilor, a fost axa spirituală a omenirii.

            Da, căci nu numai noi avem nevoie de americani, ci și ei au nevoie de noi. Iar autostrada Gdansk-Constanța (Nord-Sud), deocamdată doar promisă de consilierii și strategii lui Donald Trump, după realizare va face dovada că vitezele de rulare pentru țările din Uniunea Europeană pot fi schimbate de americani, atunci când punctele de vedere economico-strategice ale oficialilor de la Washington și Bruxelles sunt diferite.

            Sighetu Marmației,                                              George  PETROVAI